Care dintre botoşăneni nu-l cunoştea pe "Tătuţu"? El singur era un "spectacol"! Eu l-am întâlnit prima dată în primăvara lui 1970, cînd venind în vizită la prietenul Relu Iacob la Botoşani, acesta mi-a făcut surpriza de a mă duce la Teatrul "Mihai Eminescu" să văd spectacolul "Nota zero la purtare", spectacol care se juca cu casa închisă. "Tătuţu" interpreta personajul Barbarossa, un adolescent libertin din "gaşca" lui Mişu Felecan, care făcea "ordine" între colegi, folosind la nevoie chiar forţa fizică. Nici profesorii nu erau scutiţi de glumele lui "nesărate". Interpretarea era magistrală, primind ropote de aplauze la toate giumbuşlucurile lui. Până la sfârşitul piesei, Barbarossa devine un elev serios, temperat... În 1979, printr-un concurs de împrejurări, am devenit colegi. Eu, un novice în ale acestei meserii, el, un "monstru sacru" al acestei instituţii, având în palmares o listă lungă de realizări actoriceşti de mare valoare, recompensate cu premii şi diplome obţinute în multele festivaluri şi concursuri la care participase. Nu-i plăcea să se laude cu acestea, sau să se vorbească despre el...

Doru Buzea, căci despre el este vorba, era un hâtru pe care cu greu îl depistai, când era serios şi când făcea glume. Era omul surprizelor plăcute, foarte serios profesional, gata să te ajute, neacceptând compromisul. Orădean prin naştere, după absolvirea Academiei de Teatru din Cluj, unde a fost coleg cu Teofil Vâlcu, a realizat zeci de roluri prin teatrele prin care a trecut: Sibiu, Oradea, Turda, Botoşani. Boem până în cele mai adânci fibre ale sufletului său, "Tătuţu" era o prezenţă inconfundabilă, greu de uitat. Ura linguşeala, vorba lungă, fără rost. Chiar dacă la început părea un individ greu de abordat, pe măsură ce îl cunoşteai, îţi dădeai seama că în spatele marilor săi ochi căprui, se afla un suflet de "copil bătrân", dispus să-ţi dea şi haina de pe el, vesel şi ghiduş, de un histrionism contagios. Era un fabulator cu un farmec aparte. În ultima vreme cocheta şi cu dramaturgia, scriind şi câteva piese de teatru, unele de certă valoare, semnate cu pseudonimul Edu Zorbău! În 1989 tocmai punea în scenă propria-i piesa "Caz, necaz şi haz"... N-a mai ieşit la rampă... A venit libertatea...
             
După 1990, scârbit de tot ce se întâmplă cu societatea românească şi mai ales cu teatrul lui drag, "Tătuţu", s-a retras încet şi pe nesimţite din viaţa artistică a urbei... Ultimul său rol jucat pe scena botoşăneană a fost Nae Pipirig din piesa "Loveşte-l pe aproapele tău" de Sorin Holban, în regia lui Ion Lucian. Apoi apariţiile lui au fost tot mai rare, ocolind până şi clădirea teatrului, retrăgându-se în singurătatea apartamentului său din Blocul "Turn" de pe Pietonalul Unirii.

Puţine persoane îi mai treceau pragul casei. În toamna lui 1998 l-am întâlnit pe Bulevard. Era tras la faţă şi trist. Nu se simţea bine, "motoraşul" îi făcea probleme... Mi-a mărturisit că lucrează la un volum de amintiri de prin teatrele prin care trecuse şi că ar vrea să i le dactilografiez eu. M-am simţit onorat. Urma să ne întâlnim la sărbătorile de iarnă şi să punem "ţara la cale". N-a mai apucat... Cu câteva zile înainte de Sfintele Sărbători ale Crăciunului, inima lui largă a încetat să mai bată, la nici 70 de ani...
          
"Tătuţu" a plecat dintre noi luând cu el farmecul său inconfundabil şi toate proiectele sale scriitoriceşti... Şi-a găsit liniştea de veci la Cimitirul "Pacea", alături de foştii săi prieteni şi parteneri de spectacole Dorin Brădescu, Fănică Pană, Eugen Traian Borduşanu, urmându-l Dorin Glavan, Costică Molocea, Boris Perevoznic, iar de câteva zile şi Silvia Brădescu... sau de şpriţ George Holca, Puiu Sumănaru, Gică Taradaciuc...

Dormi în pace!

(Constantin Adam)