Proiectul "Mai am un singur dor" a reunit zeci de copii şi profesori! FOTO, VIDEO
Stiri Botosani Saturday, 24 January 2015 CulturăAceasta a fost cea mai importantă activitate a proiectului "Mai am un singur dor", care s-a derulat în cadrul Zilelor Eminescu organizate de Biblioteca Județeană în perioada 9 – 24 ianuarie 2015. Activitatea s-a desfășurat sub forma unui concurs pe secțiuni, respectiv recitări, interpretare vocală (melodii pe versuri de M. Eminescu), pictură/desen, afișe/postere, abilități manuale.
Pe parcursul celor 10 zile premergătoare concursului, elevii de la instituțiile de învățământ implicate au realizat lucrări plastice, afișe, machete și figurine în tehnica origami inspirate de opera eminesciană, au memorat poezii aparținând poetului și au învățat să interpreteze melodii pe versurile lui Mihai Eminescu.
Toți elevii participanți au fost răsplătiți cu premii și mențiuni, iar indrumătorii au primit diplome de apreciere și figurine (lebede și inimi) lucrate în tehnica origami de elevii Liceului "Sf. Stelian".
Bianca Penciuc, Marinela Mihai, Magdalena Ștefan, Liliana Jijie, Carmen Tătucu, Adriana Volari, Ionela Irimia, Oana Elena Răileanu, Raluca Elena Ciobanu, Angelica Bozianu, Claudia Buduruță, Maria Roșu, Maria Ciobanu, Dinu Daniel Ciuraru au fost cei care au valorificat potențialul elevilor, i-au motivat să se înscrie și să participe la concurs, lucru pentru care le mulțumim.
Juriul concursului a fost format din: d-na Aglaia Corneanu, profesor de arte vizuale, președintele Fundației "Ștefan Luchian", d-na Ionela Tănase și d-nul Mihai Cornaci, bibliotecari la sala de lectură a Bibliotecii Județene.
A participat la activitate și d-nul Radu Căjvăneanu, coordonatorul Centrului "Europe Direct" Botoșani, care a lansat un concurs sub genericul "Eminescu și Europa", la care au participat elevii Școlii Gimnaziale nr. 7 Botoșani. Drept premii au fost oferite hărți ale Uniunii Europene, reviste cu benzi desenate, vederi și publicații.
Premiile pentru secțiunile afiș/poster și desen/pictură au fost înmânate de d-na Aglaia Corneanu, iar cele pentru recitări, pentru interpretare și abilități practice de către d-nul Radu Căjvăneanu.
D-nul Mihai Cornaci a adresat în numele juriului felicitări concurenților pentru modul în care s-au prezentat în concurs, pentru premiile obținute, iar în nume personal a apreciat nivelul excepțional la care s-au situat Georgiana Marilena Mihai, elevă a Școlii Gimnaziale nr. 1 Vorniceni (căreia i-a dăruit Insigna "Eminescu" de la centenarul morții, o piesă rară executată în 1989 de Societatea Română de Numismatică, secția Botoșani- autor artistul Ștefan Grudinschi) și eleva Cristiana Bozi de la Școala Gimnazială "Grigore Antipa" Botoșani.
Mulțumim membrilor juriului pentru dăruirea cu care s-au implicat în evaluarea lucrărilor și a momentelor artistice, pentru răbdare și înțelegere. Adresăm mulțumiri și d-nei Ana Teletin, de asemenea bibliotecar la sala de lectură, care în calitate de gazdă ne-a acordat sprijin pentru bunul mers al activității noastre.
Biblioteca Județeană "Mihai Eminescu" a găzduit pentru a treia oară, ca partener, în cadrul "Zilelor Eminescu", activitatea organizată de Asociația Umanitară "Inimi la unison" și Liceul "Sf. Stelian". Mulțumim d-nei director al instituției, Cornelia Viziteu, pentru disponibilitate și pentru sprijinul pe care an de an ni-l oferă pentru ca lucrurile să decurgă în cele mai bune condiții.
Pe tot parcursul lunii ianuarie, elevii de la cele trei instituții de învățământ, beneficiari ai proiectului "Mai am un singur dor", vor desfășura activități dedicate poetului Mihai Eminescu la bibliotecile școlare, în cadrul orelor de dirigenție, cu scopul aprofundării cunoștințelor referitoare la viața și opera lui Mihai Eminescu. Elevii Liceului "Sf. Stelian" vor reveni la sala de lectură pentru a vizita Secția de Numismatică și Filatelie, al cărei responsabil este d-l Mihai Cornaci, secție care cuprinde printre altele monede, piese rare medalistice, plachete, cărți vechi cu și despre Eminescu.
Sperăm ca prin intermediul acestui proiect, desfășurat an de an în luna ianuarie, să reușim să sădim în sufletul elevilor dragostea față de lectură în general, să le trezim interesul pentru opera eminesciană și să-i antrenăm în activități care să le creeze oportunitatea de a-și pune în valoare potențialul artistic, priceperile, deprinderile, imaginația creatoare și capacitatea intelectuală de care dispun.
(Alina Răileanu, Asociaţia Umanitară "Inimi la unison")
GALERIE VIDEO AICI
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
„Noul PNL”, condus de Bolojan, o susține necondiționat pe Lasconi în turul 2! (Video)
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat luni seară că liberalii o susțin necondiționat pe Elena Lasconi, candidata USR, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 8 decem...
Un Baraj, abandonat după revoluție, ar fi putut iriga 32.000 hectare și ar fi apărat Moldova de inundații. Lucrările ar putea fi reluate!
Regimul comunist avea în derulare două mari proiecte pentru regiunea Moldovei: podul peste râul Siret și un baraj. Lucrările la pod ar putea fi reluate, în timp ce în constr...
Deputatul PSD Marius Budăi: „Cu PSD putem avea o guvernare a păcii, a stabilității și a dezvoltării”!
Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi, spune că duminică botoșănenii vor avea de ales între o guvernare PSD „a păcii, a stabilității și a dezvoltării&rdquo...
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici