Preot din Botoșani: ”Până în Ajunul Botezului Domnului nu se ține post și nu se îngenunchează!”

Nu se ține post, nu se fac plecări de genunchi și nici nu se organizează parastase. Este vorba despre perioada dintre Crăciun și Bobotează.

Preotul Teodor Ciurariu, de la Capela Spitalului Municipal Dorohoi, atrage atenția că, începând de la Crăciun și până în Ajunul Bobotezei, creștinii nu țin post, dar nici nu îngenunchează în biserică.

 

”Se cuvine să ştim că de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos până la Ajunul Botezului Domnului nu este post, nici nu se fac plecări de genunchi (nu se îngenunchează), nici în Biserică şi nici în chilii. De asemenea, în această perioadă nu se fac parastase”, a transmis preotul Teodor Ciurariu.

 

Astfel, potrivit anuarului Liturgic şi Tipiconal, nu se săvârşesc parastase la praznicele împărăteşti în perioada liturgică dintre Crăciun şi Bobotează.

În privinţa soroacelor de pomenire care se împlinesc în acest răstimp sau a parastaselor pe care unii creştini vor să le facă de ziua Sfântului Ştefan sau a Sfântului Vasile, Biserica recomandă amânarea lor până după sărbătoarea Bobotezei.

”Cu toate acestea, cei trecuţi în veşnicie nu sunt uitaţi, ci pot fi pomeniţi individual de către preot, în taină, la Proscomidie. De altfel, cea mai de folos pomenire pentru cei răposaţi este cea de la Sfânta Liturghie, unde sunt alături de Însuşi Hristos Domnul - întrupat, jertfit, înviat şi înălţat la cer - sub forma miridelor care însoţesc Sfântul Agneţ. În felul acesta, credincioşii vii sunt totuşi mângâiaţi în rugăciunile lor pentru cei trecuţi la Domnul, iar atmosfera de bucurie creştină publică este menţinută”, spun reprezentanții Bisericii.

De aceea, mai spun preoții ortodocși, nu trebuie nicidecum înţeleasă această regulă tipiconală ca o restricţie sau, mai grav, o incompatibilitate pe care Biserica o încurajează cu privire la rugăciunile pentru cei vii şi cele pentru morţi.

”Conotaţiile unei astfel de măsuri sunt mai mult de natură psiho-pastorală: nu dorim să ne întristăm câtuşi de puţin în această perioadă în care Darul suprem al lui Dumnezeu "S-a sălăşluit între noi" (In. 1, 14). Parafrazând cuvântul biblic sapienţial, spunem şi noi că "vreme este să ne întristăm şi vreme este să ne bucurăm". Acum este vremea bucuriei sfinte, că ni S-a născut Mântuitor, Fiul lui Dumnezeu făcut om”, spune preotul Marius Daniel Ciobotă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alertă în județul Suceava: Microbuz suspect cu numere de Ucraina, semnalat în mai multe localități!

astăzi, 09:11

Locuitorii din localitățile sucevene Cajvana, Arbore și Iaslovăț trec prin momente de alertă și îngrijorare profundă din cauza prezenței repetate a unui autovehicul suspect. Mesajele de...

Doi frați din Botoșani s-au închinat la racla Sfintei Parascheva. Ce au luat cu ei și cu ce rugăciuni au plecat în pelerinaj!

astăzi, 08:47

Zeci de mii de oameni au trecut deja pe la racla cu sfintele moaște, la Catedrala Mitropolitană din iași, fiecare cu propriile dorințe, griji și rugăciuni. Unii vin cu fotografii ale persoanelor...

Strigătul disperat al unei mame din Botoșani: „Ajutați-mă să-mi strâng fiul în brațe!”

astăzi, 08:22

Familia Tomache încearcă din răsputeri să-l aducă acasă pe Rareș, un tânăr de numai 34 de ani, grav rănit într-un accident petrecut în Bali, Indonezia. În urmÄ...