PREMIERĂ: "Câinele grădinarului", la Teatrul Mihai Eminescu!

Teatrul Mihai Eminescu Botoșani invită publicul la o nouă premieră ce va avea loc vineri, 8 mai 2015, ora 19.00, la spectacolul "Câinele grădinarului", de Lope de Vega, în sala Casei Tineretului.

Regia artistică : ALEXANDRU VASILACHE
Scenografia : MIHAI PASTRAMAGIU
Coregrafia : VICTORIA BUCUN

Distribuția :
* CRISTINA CIOFU * BOGDAN MUNCACIU * GHEORGHE FRUNZĂ * CEZAR AMITROAEI * VOLIN COSTIN * LENUȘ TEODORA MORARU * SILVIA RĂILEANU * ALEXANDRU DOBYNCIUC * VALI POPA * PETRUȚ BUTUMAN * ALEXANDRA VICOL * MIHAI DONȚU * DRAGOȘ RADU * NARCISA VORNICU * SORIN CIOFU * IOAN CREȚESCU * LIDIA UJA * VLAD VOLF

"Despre gelozie, ură și ... dragoste"
Cervantes l-a numit pe Lope de Vega "miracolul naturii". Într-adevăr, datorită creației lui teatrul spaniol a ajuns la perfecțiune, dramaturgia spaniolă a ocupat un loc deosebit în literatura universală.
Un loc aparte în lucrările marelui poet Lope de Vega au avut comediile. Una dintre cele mai extraordinare dintre toate comediile scrise de pana poetului este "Câinele grădinarului".
În piesă ia avânt o poveste de dragoste între Diana și Teodoro, personaje care aparțin unor clase diferite.Sentimentele lor de iubire apar din gelozie. Pornind de aici autorul provoacă o disonanță în relația dintre îndrăgostiți creând o situație comică.
Piesa are un șir de situații comice dar totodată au o tentă dramatică. Personajele suferă mult din cauza a trei sentimente puternice cum sunt gelozia, ura și dragostea.
Pentru orice actor este provocare orice rol jucat din piesele marelui poet dar în special un personaj jucat din faimoasa piesă: "Câinele grădinarului".
ALEXANDRU VASILACHE

S-a spus despre apariţia lui Lope de Vega în peisajul teatrului spaniol că este una similară cu apariţia lui Shakespeare în teatrul englez. Autor a peste 700 de comedii, din care s-au păstrat circa 400, cu o dramaturgie scrisă exclusiv în versuri, Lope de Vega este unul dintre cei mai prolifici autori dramatici din istoria universală a teatrului.
Foarte preocupat de spectator și de satisfacția pe care teatrul o poate oferi publicului, acest reprezentant de seamă al Secolului de Aur spaniol a fost și unul din deschizătorii de drumuri în ceea ce privește meditațiile asupra artei spectacolului. În lucrarea sa din anul 1609, Noua artă de a face comedii, își propune o reformare substanțială a teatrului, contrariindu-și contemporanii și făcându-și un adversar din ceea ce se numea teatru academic. Concret, Lope de Vega mută accentele de pe reguli pe gustul publicului ceea ce, desigur, într-un secol în care rigorile clasicismului erau deja dominante, poate părea scandalos. Orice ideologie îi repugnă, religiozitatea în teatru îl indispune profund, iar canoanele pur și simplu îl îngrețoșează… E preocupat, în schimb, de verosimilitatea situațiilor și de simplitate. Tema iubirii și a onoarei sunt omniprezente în textele sale dramatice.
CĂLIN CIOBOTARI
 
"Câinele grădinarului"
Contesa Diana se îndrăgostește de secretarul ei, lucru inadmisibil în codul spaniol al onoarei. Situaţia e cu atât mai ingrată cu cât Teodoro este deja în dragoste cu slujnica Marcela, având intenţii serioase cu ea. E, însă, un bărbat inteligent şi, poate tocmai de aceea, slab şi cu unele gânduri de mărire. Dar mecanismele dragostei sunt complicate, iar pasiunea contesei creşte direct proporţional cu gelozia. Întreaga piesă este centrată tocmai pe descriere, plină de umor și substanță, a nisipurilor mişcătoare ce alcătuiesc inima femeii. Plecările şi revenirile contesei creionează o superbă dialectică a iubirii, cu sentimente de nestrunit, cu blocaje dictate de diferențele sociale, dar şi cu happy-end-uri din care toată lumea iese mulțumită.
(CĂLIN CIOBOTARI - teatrolog)

Pret bilet - 20 lei
biletele le găsiți la AGENȚIA TEATRALĂ în incinta " Centrului Național de Informare si Promovare Turistică", din Centrul Istoric - Piata 1 Decembrie 1918, nr. 4
tel. 0231 / 510 970

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Grindeanu, despre plata taxelor: „Cine nu respectă legea, trebuie să plătească”!

Thursday, 5 June 2025

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, avertizează că cine nu respectă legea, inclusiv plata impozitelor, trebuie să plătească, inclusiv cei care nu au controlat aceste companii. Despr...

AJPIS Botoșani anunță că au fost virați banii în Trezorerie pentru beneficiarii de indemnizații și alocații!

Thursday, 5 June 2025

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani informează că au fost virate în Trezoreria Botoșani sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor aferente lunii mai...

Sucevean prins când încerca să mituiască un polițist din Botoșani. Câți bani a vrut să-i ofere agentului!

Thursday, 5 June 2025

La data de 05.06.2025, în jurul orei 07:50, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați prin intermed...