Am rămas siderat. În primul rând, acuzaÈ›iile proferate erau doar bănuieli, nu exista o anchetă temeinică, o analiză la rece a cauzelor, mijloacelor, dar mai ales a delimitărilor de responsabilitate în afirmarea incompetenÈ›ei declamate cu atâta furie. Se vedea doar efectul imediat al unei disfuncÈ›ii vădite, dar nicidecum nu se putea spune, fără o delimitare serioasă a vinovățiilor, cine era responsabil cu greÈ™eala respectivă. Într-un lanÈ› al slăbiciunilor, superiorii se disculpau aruncând vina spre subalterni, fiecare venea cu un discurs de genul "eu i-am spus să fie atent" sau ceva de genul asta.
PropoziÈ›ia "nimeni nu este de neînlocuit" mi-a părut atunci absurdă, deÈ™i destul de efectivă în viaÈ›a de zi cu zi. Chiar, dacă oricine de pe acest pământ ar muri, ar putea fi înlocuit imediat cu altcineva. Nu există pierderi irecuperabile. Marile valori ale umanității rămân prin ceea ce au creat. Duhovnicii neamului românesc lasă (sau cel puÈ›in ar trebui să lase) în urmă ucenici la fel de credincioÈ™i È™i de înÈ›elepÈ›i. Inventatorii supravieÈ›uiesc nu numai cu sufletele lor nemuritoare, ci È™i prin invenÈ›iile care aduc bucurie, confort sau viață oamenilor pământeni. ArtiÈ™tii ne zâmbesc din operele lor de artă. PoeÈ›ii declamă versurile creatoare de limbă în mintea celor ce îi citesc. Oamenii credincioÈ™i rămân pe pământ prin lumina pe care au adus-o, prin bunătatea pe care au sădit-o fiind buni, prin rugăciunea pe care au făcut-o È™i o fac din ceruri pentru noi, cei ce vom fi rămas aici deocamdată.
CivilizaÈ›ia de tip occidental a transformat acest pat al lui Procust într-o axiomă absolută. În lumea post-modernă nimeni nu valorează nimic prin el însuÈ™i. Individualismul obsesiv bazat pe consum, pe plăcere È™i pe faimă sfârÈ™eÈ™te într-o masă amorfă de oameni satisfăcuÈ›i senzorial, dar care nu mai înseamnă nimic pentru ceilalÈ›i. Când cineva moare în țările europene din vest, toată atenÈ›ia se mută spre cei îndureraÈ›i "bereaved", cel mort nu mai înseamnă nimic "ashes to ashes, dust to dust". Occidentalul maschează, cosmetizează moartea, o eufemizează stângaci, nu vorbeÈ™te despre ea "he (she) is gone" - "el (ea) a plecat". Unde, la BucureÈ™ti? ViaÈ›a pământească e interesantă doar prin capitalul de plăcere sau de bani pe care o conÈ›ine. Când ea s-a sfârÈ™it, nimeni nu mai dă doi bani pe cel adormit. "Nimeni nu e de neînlocuit".
Lumea capitalului, în care sumele enorme de bani, fie ei ireali, adică electronici, fluctuează în fiecare secundă, falimentând sau îmbogățind oameni într-un hazard absolut, este de asemenea o lume în care totul poate fi înlocuit. Oamenii sunt reduÈ™i la niÈ™te sume, sau la numere de cod, brokerii de pe Wall Street sunt doar niÈ™te agenÈ›i impersonali de listat la bursă, de licitat etc.
În fine, banii. Ce sunt banii? NiÈ™te bucăți de plastic sau de hârtie, pe care toÈ›i oamenii – sau aproape toÈ›i – printr-o convenÈ›ie impusă de state, au hotărât că au o mare valoare. De fapt nu au niciuna dacă noi considerăm că nu au. Ce poÈ›i face cu banii într-o pădure nesfârÈ™ită, într-un deÈ™ert, sau la Polul Nord? Ce faci cu banii după moarte, la judecată, unde nu sunt case de schimb? Bunicul meu, preot È™i colonel, îmi povestea că la foametea din `46 dădeai un sac de bani pentru un sac de grâu. Nimeni nu mai avea nevoie de bani, ci de hrană. Hârtiile tipărite cu chipuri ciudate nu È›ineau de foame, pentru că nimeni nu mai avea nevoie de ele. Sfântul Paisie Aghioritul spune că la sfârÈ™itul lumii un ciocan sau un cuÈ›it vor valora greutatea lor în aur, pentru că nimic de mâncare nu se poate face cu metalul moale, galben È™i lucitor pe care oamenii îl cinstesc mai mult decât pe Dumnezeu.
În teologia È™i trăirea Bisericii toÈ›i oamenii sunt în mod absolut È™i definitiv de neînlocuit. Ei sunt universuri tainice, lumi personale unice, galaxii de gânduri, de doruri È™i de idealuri irepetabile, centre de har È™i de lumină imposibil de replicat. Orice om este un univers concentrat în mod personal, aÈ™a cum fiecare atom este un sistem solar de o frumuseÈ›e unică. Mărimea nu contează, o spune Dumnezeul veacurilor, Cel mai presus de toate galaxiile, atunci când încape întreg într-un bebeluÈ™ plângăcios din Betleeem cu care se uneÈ™te pentru veÈ™nicie, sau într-o linguriță euharistică, dăruită spre viaÈ›a veÈ™nică.
Nimeni nu poate fi înlocuit!
pr. Ioan Valentin Istrati
