Era prin vara anului 1983. Aveam 26 de ani. Mergeam pentru prima dată la Văratec şi îmi doream foarte tare să nu mă mai întorc. Mi se părea că în acele locuri trebuie să se fi coborât un petec de rai pe pământ. îmi făceam tot felul de planuri cum voi fugi eu de mama şi mă voi ascunde în mănăstire.
Mama, sărmana, ani de zile bătătorise potecile mănăstirilor, ducând lacrimi şi rugăciuni pentru a-şi vedea şi ea fata măritată, la casa ei. O prietenă o îndrumase să-l caute pe Părintele Paisie de la Sihla (Paisie Olaru, născut în Stroieşti, judeţul Botoşani). Mama n-a pregetat şi s-a dus la Sihla… Dar acolo era mulţime multă care aştepta un sfat sau o îmbărbătare de la Părintele, iar mama, care nu era prea multă la trup, n-a reuşit să răzbată până la prispă. S-a întors la Văratec, la maica Epraxia, care avea bunătatea să ne găzduiască. A doua zi, cum s-a luminat de ziuă, a pornit din nou spre Sihla. Acolo însă mulţimea era şi mai mare, iar mama nu putea înainta în nici un chip spre chilia Părintelui. Sigur că, în gând, se ruga Maicii Domnului să o ajute cumva să-i poată vorbi şi ea Părintelui Paisie.
La un moment dat, Părintele a ieşit pe prispa din faţa chiliei şi a rugat oamenii să fie înţelegători şi să-i lase în faţă pe cei care fuseseră şi cu o zi înainte şi nu reuşiseră să-şi descarce supărările. Mamei i-a fost ruşine să spună celor din jur cum plecase cu o zi înainte, iar Părintelui nici atât nu-i putea spune, distanţa fiind prea mare să poată fi auzită. Continua doar să se roage în gând. Atunci, spre uimirea mamei, Părintele a rugat din nou mulţimea să-i facă loc în faţă acelei femei care a mai fost şi cu o zi înainte – şi, pentru că i-a descris îmbrăcămintea, culoarea baticului, oamenii i-au făcut loc, iar mama, plângând şi amuţind de spaimă, s-a apropiat şi a îngenuncheat în faţa Părintelui.
(Trebuie spus aici, celor care nu l-au cunoscut pe Părintele Paisie, că ochii trupeşti nu prea îl puteau ajuta să vadă amănunte din îmbrăcămintea cuiva…)
Cu mare greutate a reuşit mama să poată articula cuvintele. Părintele a mângâiat-o şi i-a spus să revină împreună cu mine.
Povestirea mamei m-a înspăimântat… Gândul că urma să cunosc un părinte care-mi cunoştea dinainte orice dorinţă, orice intenţie, mă speria.
Când m-am apropiat de prispa pe care părintele ne aştepta zâmbind, genunchii îmi tremurau foarte tare, iar glasul îmi dispăruse cu totul.
Părintele ne-a mângâiat şi ne-a adus pe o tăviţă miere de albine şi apă rece. Pe loc, teama ce mă stăpânise până atunci a dispărut, lăsând loc unei stări de pace, de mulţumire, de nu ştiu ce… – dar pe care nu o mai trăisem până atunci.
Cu o duioşie rară, Părintele mi s-a adresat mie şi m-a rugat să merg la părintele Cleopa la Sihăstria, şi cum m-o învăţa acela, aşa să fac. Am primit blagoslovenie şi am pornit spre părintele Cleopa.
Părea că şi părintele Cleopa ne aştepta… Nu a vrut să stea de vorbă cu mama. M-a chemat doar pe mine în chilie. Am încercat să-i spun că eu m-am hotărât să rămân la Văratec şi să devin maică… Părintele Cleopa a ridicat vocea la mine şi-am amuţit pe loc. Mi-a spus răspicat că mă voi întoarce în Bucureşti, voi face 40 de zile canonul pe care mi-l va da, iar la sfârşit îl voi cunoaşte pe cel care Dumnezeu vrea să-mi fie soţ – nu cel pe care l-am vrut eu, nu cel pe care îl vrea mama mea. Şi-a asprit vocea cât a putut mai bine şi m-a certat în continuare, reproşându-mi că eu niciodată nu am pus genunchii la pământ şi nu m-am rugat pentru căsătoria mea. Fără să mă mai întreb de unde cunoaşte acest adevăr, ascultam aproape neîncrezătoare cum eu aveam să vin la dumnealui cu soţul şi copiii mei…
La împlinirea celor 40 de zile, l-am cunoscut pe cel cu care m-am căsătorit…
După doi ani, mama – nemulţumită de mine, de soţul meu, de tatăl meu… – l-a căutat din nou pe Părintele Paisie. Când a văzut-o, Părintele a întrebat-o de mine, spunându-mi pe nume… Nu a aşteptat răspunsul şi a continuat singur să vorbească: "A, da, Marioara a rămas cu copiii acasă…". Apoi, fără să o asculte, a trimis-o la părintele Cleopa, la Sihăstria.
Părintele Cleopa a certat-o atunci pe mama şi a trimis-o înapoi la Bucureşti, cu canon să-mi crească copiii, câţi îmi va da Dumnezeu.
S-a întors mama acasă, a plâns mult şi mi-a povestit totul.
Între timp, îl cunoscusem pe părintele Voicescu, care reuşise să fie primul preot acceptat de soţul meu, care spunea că este ateu… Eram în concediu şi părintele Voicescu mi-a propus să-mi iau copiii cei mari şi soţul şi să mergem împreună cu dumnealui la Văratec. Spre bucuria mea, a acceptat şi soţul meu.
Prima excursie cu părintele Voicescu a fost la Sihăstria, în vizită la părintele Cleopa… In timp ce marii părinţi depanau amintiri, părintele Cleopa mă privea şi părea că mă întreabă: "Puţin credincioaso, pentru ce te-ai îndoit?".
La plecarea de pe prispa părintelui Cleopa, soţul meu avea să fie alt om… Părintele Cleopa a fost primul părinte în faţa căruia soţul meu şi-a plecat capul, sărutându-i mâna…
Aproape de poarta Mănăstirii Sihăstria, într-o chilie, îşi trăia acum suferinţa şi Părintele Paisie, care nu mai putea primi vizitatori. La rugămintea părintelui Voicescu, ne-a primit, ne-a făcut o rugăciune şi ne-a dat blagoslovenie. Soţul meu, căruia nu îndrăznisem niciodată să-i povestesc despre aceşti sfinţi pe pământ, s-a simţit singur obligat să îngenuncheze lângă patul de suferinţă al Părintelui Paisie, şi parcă nu mai voia să se ridice de acolo… (îl vedeam pentru prima oară pe A. în genunchi.) După acea zi, toată gheaţa din sufletul lui s-a topit… A început să-i sărute mâna părintelui Voicescu, iar mai apoi a acceptat să se spovedească şi să se împărtăşească…
Astăzi, când, cei trei părinţi care i-au schimbat sufletul şi gândirea soţului meu s-au mutat la cele veşnice, el îşi doreşte să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie…
Eu, păcătoasa, nu sunt vrednică să-i mulţumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit să cunosc asemenea părinţi sfinţi… (cuvântulortodox.ro)