Un mormânt ce-și așteaptă eroul!

În Cimitirul „Pacea”, de la marginea vestică a orașului Botoșani, se mai păstrează şi astăzi mormântul pe care generalul-erou şi l-ar fi dorit ca loc de odihnă veşnică.

Un mormânt ce-și așteaptă eroul!

În anii 2007-2008, la Botoșani, în revista „Forum Cultural”, sub semnăturile istoricilor Petre Otu și Octavian Liviu Şovan apărea un articol ştiinţific, defalcat în trei părţi, despre sfârşitul tragic al colonelului Corneliu Serghievici (1).

Foto: Corneliu Serghievici (după Petre Otu, Octavian Liviu Şovan, op. cit., în Forum Cultural, 2008 (28), p. 8)

Este de remarcat faptul că cei doi istorici au optat pentru forma Sergheevici, iar nu Serghievici, aşa cum reiese din documentele oficiale. Într-un alt articol apărut la scurt timp, ce reia aceeaşi temă, numele generalului este redat în forma corectă: Serghievici (2).

Însă primul care a amintit despre drama generalului a fost veteranul Victor Isac, un cunoscut cărturar din Hunedoara, care, la 30 aprilie 1995, semna câteva frânturi din amintirile sale despre frontul din Moldova, puse sub titlul „Preliminarii la Armistițiul de la 23 August 1944” (3).

Personajul principal al istorisirii noastre s-a născut la Gorbăneşti (Botoşani), la 16 iulie 1891, în familia lui Constantin şi Ecaterina Serghievici.

La 11 aprilie 1916, Corneliu s-a căsătorit cu Ecaterina Zamfirescu din Botoşani.

Cuplul a avut două fete, ambele născute în aceeaşi localitate: Cornelia-Ecaterina (12 decembrie 1916) şi Maria-Elena-Viorica (18 noiembrie 1919) (4).

Corneliu Serghievici a urmat studiile liceale la Botoşani. Ulterior, începând cu 1910, a studiat la Şcoala militară de infanterie de la Anklam (Germania). În contextul celui de-al Doilea Război Balcanic (1813), a participat la campania de la sudul Dunării. În timpul Primului Război Mondial, în fruntea companiei de ciclişti, a luat parte la operațiunile militare din Transilvania, Muntenia (Neajlov-Argeş), sud-vestul Moldovei (Oituz), Basarabia (Cetatea Albă) și Ungaria (5).

Cât timp a activat la Botoşani, în perioada interbelică, maiorul Corneliu Serghievici s-a implicat în viaţa cetăţii prin activitatea desfăşurată în cadrul conferinţelor Ateneului Român. El aborda cu predilecţie teme ce tratau spionajul militar ca armă de luptă (6).

În Al Doilea Război Mondial, în fruntea Brigăzii 7 din cadrul Diviziei 7 infanterie, participă la operaţiunile de pe Frontul de Răsărit (Cotu Donului). În 1943, este înaintat de la gradul de colonel la cel de general de brigadă (7). Ultima secvenţă din cariera sa militară se petrece pe Frontul din Moldova (aprilie 1944). În urma refuzului de a executa un atac asupra poziţiilor ruseşti cu unităţi din Divizia 20 Infanterie, acţiune ce ar fi dus la pierderea nejustificată a sute de vieţi omeneşti, ofiţerul a fost destituit şi înlocuit de la comanda unităţii. Conştient că va fi judecat sub învinuirea de trădare, el preferă să-şi pună capăt zilelor, împuşcându-se în inimă, în după-amiaza zilei de 28 aprilie 1944. În cele două scrisori care s-au păstrat (cea de-a treia, adresată mareșalului Ion Antonescu, neputând fi identificată), din care una adresată şefului Statului Major al Diviziei 20, iar alta familiei, colonelul îşi exprima dorinţa de a fi îngropat la mănăstirea Războieni (Neamț), urmând ca, după încheierea ostilităţilor, rămăşiţele pământeşti să-i fie transferate la Botoşani şi reînhumate alături de părinţi şi de fiica sa, Cornelia-Ecaterina (8).

*

În Cimitirul „Pacea” de la marginea vestică a orașului, se mai păstrează şi astăzi mormântul pe care generalul-erou şi l-ar fi dorit ca loc de odihnă veşnică.

Foto: Mormântul soților Constantin și Ecaterina Serghievici, în situația din 2022 (foto autor)

Acesta se localizează pe latura de nord a bisericii, fiind poziționat la aleea principală.

Fotografiile păstrate pe monumentul funerar ne permit să admirăm chipurile părinţilor generalului, iar din lectura textului abia lizibil aflăm și perioada în care ei au trăit.

Tatăl, Constantin Serghievici, s-a născut în 24 decembrie 1857 şi a trecut la cele veşnice la 5 martie 1931. În fotografie el ne apare purtând în piept două decoraţii, din care una este Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler.


Foto: Portretul lui Constantin Serghievici aflat pe monumental funerar (foto autor)

Distincţia, care se acorda funcţionarilor civili pentru servicii aduse statului, i-a fost conferită de regele Ferdinand I, în anul 1925 (9). La momentul decorării tatăl eroului nostru era „casier general şef la primăria oraşului Botoşani”, funcție pe care a îndeplinit-o în perioada 1919-1928 (10). Datorită importanţei sale, ordinul „Coroana României” a fost aşezat pe o poziţie superioară faţă de cealaltă decoraţie, care, din cauza neclarității imaginii, nu a putut fi identificată.

Despre mama ofiţerului, Ecaterina, – nume care îi va marca destinul, fiind purtat de soţie, dar şi de prima fiică – aflăm că s-a născut în 30 octombrie 1858 şi a trecut la cele veşnice la 15 februarie 1940. A activat ca institutoare la diverse școli din județul Botoșani (Călugăreni, Răchiți). Din fotografie putem surprinde trăsăturile ei frumoase, accentuate de o atitudine demnă și sobră.


Foto: Portretul Ecaterinei Serghievici aflat pe monumental funerar (foto autor)

Probabil că de la ea fiul a moştenit o serie de trăsături psihologice pe care locotenent-colonelul Teetzmann, comandantul școlii de la Anklam, le consemna cu multă atenție atunci când îşi caracteriza elevul: „un tânăr care ştie ce ţintă urmăreşte, al cărui caracter e cu mult mai tare decât acela corespunzător anilor săi”. Şi, poate că tot de la ea, Corneliu a primit o bună educaţie, pentru că acelaşi ofiţer german ne spune că tânărul cadet botoşănean „în societate se poartă camaradereşte şi bine crescut” (11). Paleta de calităţi ale elevului este completată de colonelul Reichenan, comandantul Regimentului 5 Infanterie Westfalic, care nota astfel: „purtarea sa este ireproşabilă, în societate este plin de atenţii, modest” (12).

Despre fiica cea mare a generalului, Cornelia (alintată Corneluţa), dispărută în floarea vârstei, avem cunoștință că nu a fost înmormântată la Botoşani, ci la Comarnic.

Ea a trecut la cele veşnice în 1941, la vârsta de 25 de ani (13). Prezența soților Serghievici la Cormarnic, o stațiune climaterică prahoveană, unde de altfel se afla și un hotel la care ei obișnuiau să se cazeze, datează din 1929. Probabil că desele lor vizite aveau drept scop tratarea afecțiunii de care tânăra suferea (14). În scrisoarea-testament adresată şefului Statului Major, generalul Serghievici cerea să fie înhumat cu „toate documentele din buzunarul de la piept al vestonului, în care se găsea și fotografia primului copil” (15).

Foto: Ferpare din ziarul „Universul” (anul XLIX, nr. 73, miercuri, 18 martie 1931; anul LX, nr. 162, joi, 17 iunie 1943, p. 7)

Datorită stării de război în care se țara se afla, reînhumarea Corneliei la Botoșani nu credem să fi avut loc. Așadar, generalul și-ar fi dorit ca osemintele copilei să fie reunite alături de ale sale în mormântul părintesc de la Cimitirul „Pacea”.

*

Dacă primul pas a fost realizat, şi anume cel de identificare a mormântului părinţilor, cel de-al doilea pas revine a fi făcut de către autorităţile civile (Oficiul Naţional Pentru Cultul Eroilor, Primăria Municipiului Botoşani) în colaborare cu cele ecleziastice (Biserica Ortodoxă Română). Doar ele sunt în măsură să îndeplinească ultima dorinţă a unui erou botoşănean, general al armatei române şi victimă directă a celei mai mari conflagraţii mondiale.

(Ioan Iațcu - Muzeul de Istorie a Moldovei Iași. Textul a apărut în revista Țara de Sus)
 

Note:

1.Petre Otu, Octavian Liviu Şovan, Aprilie 1944 – Un general botoşănean se sinucide (1), în „Forum Cultural”, anul VII, nr. 4, decembrie 2007 (27), p. 8-11; Iidem, Aprilie 1944 – Un general botoşănean se sinucide (2), în „Forum Cultural”, anul VIII, nr. 1, martie 2008 (28), p. 8-10; Iidem, Aprilie 1944 – Un general botoşănean se sinucide (3), în „Forum Cultural”, anul VIII, nr. 2, iunie 2008 (29), p. 14-18. Studiile au fost utilizate și de către veteranul Lazăr Lădariu în relatările sale. Acesta a făcut parte din unitatea comandată de generalul Serghievici, vezi Două destine în vâltorile vremii!, în „Cuvântul”, anul XXXVI, nr. 231 (6439), vineri, 28 noiembrie 2014, p. 1, 3.
2.Petre Otu, Octavian Liviu Şovan, Drama generalului Serghievici, în „Magazin istoric”, anul XLIII, nr. 2 (53), februarie 2009, p. 13-18.
3.„Cotidianul”, anul IV, nr. 8 (40), vineri, 25 august 1995, p. 6.

4-Petre Otu, Octavian Liviu Şovan, op. cit., în „Forum Cultural”, 2007 (27), p. 8-11.
5.Ibidem, p. 8-10.
6.Tiberiu Crudu, Corneliu Serghievici: Spionajul ca armă de luptă în războaiele de astăzi, 1 iunie, 1924, în „Revista Moldovei”, anul IV, iulie–august–septembrie 1924, nr. 3-4-5, p. 43-45.
7.„Curentul”, anul XVI, nr. 5425, joi, 25 martie 1943, p. 4.

8.Petre Otu, Octavian Liviu Şovan, op. cit., în „Forum Cultural”, 2008 (29), p. 16-17.
9.„Monitorul Oficial”, nr. 146, 7 iulie 1925, p. 8055.
10.„Informatorul”, anul V, duminică, 8 martie 1931.
11.Petre Otu, Octavian Liviu Şovan, op. cit., în „Forum Cultural”, 2007 (27), p. 9.
12.Ibidem.
13.„Universul”, anul 60, nr. 162, 17 iunie 1943, p. 7.
14.„Viitorul”, anul XXI, nr. 6437, marți, 30 iulie 1929, p. 3.
15.Petre Otu, Octavian Liviu Şovan, op. cit., în „Forum Cultural”, 2008 (29), p. 16.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu de vegetație noaptea trecută la Havârna, casele, la un pas de a lua foc!

astăzi, 08:27
21

Chemați în ajutor, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna au ajuns la caz cu două autospeciale de stingere. ...

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfântul Sfinţit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusei şi cei împreună cu el

astăzi, 08:04
17

Sfântul Patrichie a trăit în secolul al 4-lea după Hristos şi a fost Episcop în Prusa. Acest oraş avea izvoare de ape fierbinţi şi era situat pe malul dinspre Asia al Mării Ne...

Povestea lui Felix, un motan jucăuș și iubitor, și a pompierilor eroi care l-au salvat!

Sâmbătă, 18 Mai 2024
217

Când nu mai sperau să îl găsească în viață, pașii i-au condus spre fântâna vecinilor. Un mieunat stins era de fapt un strigăt de ajutor... Și cum fântâ...