Tudor Gheorghe spune că, de frică ÅŸi din nevoia de a cataloga, unii dintre români se grăbesc să condamne orice demers de asumare a istoriei naÅ£ionale.

CARTE DE VIZITÄ‚

- Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945, la Podari, judeţul Dolj.
- A urmat Liceul "FraÅ£ii BuzeÅŸti" din Craiova ÅŸi cursurile Institutului de Teatru din BucureÅŸti, absolvind în 1966.
- În acelaÅŸi an a fost angajat la Teatrul NaÅ£ional din Craiova.
- Tatăl său, cântăreÅ£ la strană, a fost deÅ£inut politic în temniÅ£a de la Aiud, unde regimul era extrem de dur.
- În 1969 a oferit primul său recital, "Menestrel la curÅ£ile dorului", cu poezia poeÅ£ilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi ÅŸi Ion Barbu.
- Autorităţile comuniste i-au interzis să concerteze în 1987, însă după RevoluÅ£ie a revenit pe scenă.


S-a schimbat profilul omului pe care l-aÅ£i cunoscut, în copilăria dumneavoastră, la Podari în raport cu profilul celui de acum?

Da. Åži s-a schimbat esenÅ£ial! La mine în sat, tata e încă bolnav de credulitate, ca să zic aÅŸa. El nu încuie poarta, nu încuie uÅŸile la casă. Åži-i mai spun: "Tată!...". AÅŸ, cin` să fure?" Deci, tata are mentalitatea că la noi în sat nu se fură. La noi în sat nu se fura! În anii `50 nu exista ideea de furt - oamenii îÅŸi lăsau butiile cu vin, acolo unde culegeau, grămezile cu porumb la capul locului, nu-ÅŸi luau nimic unul altuia. N-avea niciun sens, aveau toÅ£i. Odată cu colectivizarea, odată cu instaurarea comunismului ÅŸi cu pecinginea asta pe sufletul ţăranului român, pur altădată, a intervenit boala asta. Au început să fure, au început să mintă, au început să se înÅŸele între ei, ceea ce este un lucru extraordinar.

Toate li s-au tras de la colectivizare?

Nu numai de la colectivizare, dar ÅŸi de la ea. În primul rând de la lipsa credinÅ£ei, de la interzicerea religiei în ÅŸcoli, de la felul de a se preda în ÅŸcoală. Religia poate fi un reper. Ei bine, ţăranii mei, care aveau un bun-simÅ£ nativ, dacă te vedeau trecând prin sat, te salutau înainte să-i saluÅ£i tu pe ei. Acum mă duc în sat ÅŸi văd generaÅ£ia asta tânără de copii rămaÅŸi fără părinÅ£i, care sunt fie în Spania, fie în Italia. Copiii sunt cu motoscutere, cu manele date la maximum... A dispărut hora din sat. E un bar unde au pus ÅŸi o bară ÅŸi au venit dansatoarele la ţăranii mei. Deci, nu mai e nimic din ce-a fost. GeneraÅ£ia celor bătrâni se duce ÅŸi vine o generaÅ£ie bătrână ÅŸi ea, adică generaÅ£ia mea. Mă uit la foÅŸtii mei colegi cu care păşteam vacile, prietenii mei din copilărie. Ei da, se uită la mine cu un fel de admiraÅ£ie ÅŸi nu mai îmi spun pe nume ÅŸi îmi vorbesc cu "dumneavoastră". La ei mai e respectul faţă de cel care s-a ajuns într-un fel.

Nu neapărat material...

Nu, nu, nu la un nivel material, ci la un nivel intelectual. Ei bine, există respectul ăsta. Ei au case mai mari ÅŸi mai frumoase decât am eu în Podari, dar asta este altceva. Noi încă am avut profesori ÅŸcoliÅ£i înainte. De ÅŸcoală veche, care ÅŸtiau carte. Ä‚ÅŸtia de acum nu mai au profesori ÅŸcoliÅ£i. Mă rog, i-au făcut ăştia la facultăţile particulare...

Mai există România dumneavoastră, aÅŸa cum aÅ£i văzut-o când aÅ£i "deschis ochii"?

Nu... Nu mai există, din păcate.

Ar putea fi recuperată?

Nu mai poate fi recuperată pentru că trăim altceva. Obsedat fiind că trebuie să las ceva serios în urmă în plan cultural, spiritual, educaÅ£ional, tot ce-am construit se va vedea că e construit foarte bine, foarte deÅŸtept. ViaÅ£a mea, parcursul vieÅ£ii mele culturale n-a fost făcut pe zigzaguri, pe "modă". N-am avut habar, n-am Å£inut cont de curente, de modă, nu m-am luat după nimeni, doar după mine însumi. Eu m-am născut să fiu eu.

Mai avem modele?

Nu. Aici e problema! Vezi tu, toată generaÅ£ia asta de vine acum îÅŸi caută modele realizate scurt, repede - Å£epuitori. Sunt oamenii care s-au pomenit cu bani, care au avut bani ÅŸi care au făcut afaceri după 1989. E nedrept. Startul e total nedrept. Pentru că, vezi, după Al Doilea Război Mondial, nemÅ£ilor li s-a dat câte o sută de mărci. Cei care au avut talent în a-i înmulÅ£i au avut succes, ceilalÅ£i nu. Ei bine, e nedrept faptul că noi, după `89, ne-am aÅŸezat la masa democraÅ£iei, unii cu saci de bani, pe care-i aveau dinainte, ÅŸi alÅ£ii care n-au avut nimic. Deci, noi n-am pornit la drumul ăsta de la zero, cu toÅ£ii. Oameni care ar fi fost capabili să investească ÅŸi să ÅŸtie să gândească n-au avut bani. AlÅ£ii au avut. Se laudă ÅŸi acum: Domnule, păi m-a prins RevoluÅ£ia cu saci de bani!"

Oamenii sub un anumit nivel au avut, în general, bani înainte de RevoluÅ£ie...

Categoric!

Intelectualitatea, clasa de mijloc, n-a fost favorizată...

Vezi tu, de asta spuneam despre obsesia mea pentru perioada interbelică. În acea perioadă, România a fost binecuvântată de Dumnezeu de o manieră absolut incredibilă. O parte din spectacolele pe care le fac eu sunt gândite special pentru ca generaÅ£ia de astăzi, scârbită de România, să vadă că a fost ÅŸi altfel pe aici. Tinerii care se duc în străinătate spun: "Mi-e ruÅŸine că sunt român". Åži sunt băieÅ£i deÅŸtepÅ£i, copii deÅŸtepÅ£i, nu gargaragii. "Mi-e ruÅŸine că sunt român"... Ei nu mai au cu ce să se mândrească. Ca ei să aibă motive de mândrie, eu a trebuit să fac acest efort, nobil de altfel, de a le demonstra că odată am fost cineva. Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepaÅŸoptistă, pe care o intuiesc acum, dintr-un anumit punct de vedere, ÅŸi perioada interbelică. Atunci, o suită de tineri, o echipă de tineri ÅŸcoliÅ£i afară s-au întors ÅŸi au făcut România Mare.

Atunci era ÅŸi alt context istoric...

Nu mă interesează. Ä‚ÅŸtia au făcut România, au făcut Å£ara. Asta a fost o perioadă extraordinară care s-ar putea să se repete. Fac o mică paranteză: am avut o întâlnire cu niÅŸte tineri la Seattle. Acolo e fieful domnului Bill Gates. Åži, după spectacol, m-am întâlnit cu mulÅ£i dintre ei ÅŸi am stat de vorbă. Unii voiau să se întoarcă, alÅ£ii nu mai voiau. Unii nu mai voiau să stea acolo pentru că îi trimiteau în India, ca formatori. InvesteÅŸte Bill Gates în India foarte mult. Mă rog, nu intru în amănuntele lor. "Nu mă duc domnule în India, mai bine mă-ntorc acasă!", îmi spunea unul. "Ce să faci acasă?", l-am întrebat.

Are vreo şansă aici?

Aici e problema. Dacă vă întoarceÅ£i cinci, n-aveÅ£i nicio ÅŸansă, vă mănâncă mediocritatea. Dacă vă întoarceÅ£i 400 o dată, s-ar putea deja să fie importantă forÅ£a voastră. Numai că îi mănâncă de vii, adică mediocritatea îi haleÅŸte, îi distruge.

Avem vreo ÅŸansă de a scăpa de mediocritatea aceasta încuscrită cu impostura?

Da. Atragerea acestor copii şi "desţelenirea". Adică să faci terenul. Cineva trebuie să pregătească terenul pentru ei.

De ce se crispează unii când se fac demersuri de asumare a istoriei naÅ£ionale?

N-am înÅ£eles nici eu de ce. De frică ÅŸi din nevoia de a cataloga. Eu am fost întotdeauna un personaj foarte ciudat ÅŸi n-au ÅŸtiut niciodată unde să mă pună. Când m-au pomenit întâi au spus: "Domnule, e cu chitara, e folk!". AÅŸteptau să mă vadă ca pe Onofrei la BraÅŸov, cu trei fete lângă mine ÅŸi cu încă două chitare. N-am ieÅŸit. Am coborât către folclor adevărat. M-am apucat de cobză. Au spus Băi, uite, băiatul e lăutar!", pe urmă, iată-mă brusc cu o orchestră simfonică, total debusolant, n-a mai ÅŸtiut nimeni ce e cu mine. Iată-mă cu taraf tradiÅ£ional, iată-mă pe urmă cu muzica uÅŸoară interbelică, iată-mă cu muzica pentru copii, iată-mă cu poezia închisorilor comuniste, cântând cu un cor de călugări. Acum pregătesc spectacolul cu corul ÅŸi fanfara reprezentativă a Armatei. Asta aÅŸ vrea. Aceste imnuri naÅ£ionale, cântate de o forţă naÅ£ionalistă în cel mai frumos sens al cuvântului.

Şi francezii sunt naţionalişti...

ToÅ£i sunt naÅ£ionaliÅŸti mai rău decât noi, numai noi n-avem voie.

Se poate reforma actuala clasă politică sau e doar o iluzie?

Eu cred că se poate reforma dar... vezi tu, după 1989 n-am avut jurnalism. Erau niÅŸte profesioniÅŸti care terminau "Åžtefan Gheorghiu", secÅ£ia jurnalistică, care ÅŸtiau despre ce e vorba cu jurnalismul, dar care trebuiau să facă un jurnalism dirijat de partid. Åžtiau să scrie un reportaj, fără doar ÅŸi poate, îi învăţau să facă treburile astea. După `89 au apărut două mii de ziare ÅŸi orice copil care scrisese un articol la gazeta de perete în ÅŸcoală a zis că e ziarist. Åži au început să publice toÅ£i, să scrie toÅ£i, care mai de care. Nenorocirea de pe lume...


CITESTE INTERVIUL COMPLET PE ADEVARUL.RO

CITEȘTE ȘI: "Cum îți dai seama că o femeie are peste 40 de ani (Foto, Video)"