Nu este doar titlul-invitaţie al cunoscutei melodii interpretate de tinerele soliste botoşănence de muzică populară, ci este şi îndemnul pe care eu îl fac tuturor celor care nu cred că au ce vizita în judeţul lui Eminescu. Majoritatea turiştilor se îndreaptă spre ctitoriile voievodale ale Sucevei, spre mănăstirile seculare ale Neamţului, dar puţini ştiu că pe meleagurile lui Iorga sunt aşezări monahale din care te hrăneşti cu cel mai sublim nectar al vieţii duhovniceşti.
Acest lucru l-am trăit şi noi, un grup de enoriaşi din oraşul Flămânzi, în ziua de 19 iunie anul acesta, când am pornit în pelerinaj de dimineaţă la Mănăstirea Cozancea, acolo unde, pe locul chiliei părintelui Paisie Olaru, este ridicată o bisericuţă de lemn şi care şi-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Paisie cel Mare.
Mulţumită lui Dumnezeu, Care ne-a dat ploaie îmbelşugată în ultima săptămână, drumul până la mănăstire a devenit noroios, ceea ce se întâmplă foarte rar, fiind nevoiţi să abandonăm autocarul la vreo 3 km înaintea mănăstirii. S-a cerut astfel oleacă de nevoinţă din partea noastră! De acolo am pornit pe jos, tineri şi bătrâni, şi am poposit în poiana sfântă ocrotită de Sfântul Paisie cel Mare. Duhul bun şi primitor al părintelui stareţ Cleopa i-a îndemnat pe părinţii slujitori să ne aştepte şi pe noi, cei de departe, să prindem începutul Sfintei Liturghii. A fost o liturghie smerită ca şi purtarea Sfântului Paisie cel Mare. Cuvântul de folos a fost rostit de părintele Vasian de la Mănăstirea Popăuţi, care a făcut o punte de legătură între chipurile celor doi cuvioşi: Paisie Olaru şi ocrotitorul său, Sf. Paisie cel Mare. Deşi este o mănăstire modestă şi smerită în toată puterea cuvântului, monahii de la Cozancea ne-au ospătat în cinstea hramului. Luând binecuvântare, am plecat mai departe în pelerinajul pe tărâm botoşănean şi ne-am îndreptat spre o altă poiană, cea a Mănăstirii Guranda.
În această poiană parcă te trezeşti într-un basm, mănăstirea fiind înconjurată de copaci între ramurile cărora păsările slavoslovesc pe Dumnezeu. Este o mănăstire recentă, dar în care simţi Duhul lui Dumnezeu, văzând bucuria cu care eşti întâmpinat de monahiile care se ostenesc în această vatră. După ce ne-am tras sufletul şi ne-am potolit setea cu apă rece din fântână mănăstirii, am luat-o spre codrii Voronei. Aici ne-a aşteptat Sfântul Cuvios Onufrie, cel care a sfinţit mănăstirea Sihăstria Voronei cu privegherile şi rugăciunile cuvioşiei sale. Mănăstirea Sihăstria Voronei se află în plin şantier, acolo fiind turnată temelia unei noi biserici în cinstea Sfântului Cuvios Onufrie. Am coborât mai pe urmă la vechea vatră monahală a Mănăstirii Vorona, în această prisacă în care albinele Maicii Domnului, monahiile care îşi caută mântuirea aici, umblă de zor la ascultare: la bucătărie, în grădină, la atelierul de croitorie, la gospodăria zootehnică şi, în primul rând, la biserică. Îndreptându-ne spre casă, am făcut un ultim popas la vatra monahală zidită de Mateiaş Coşolvei pe pârâul Miletin, în anul 1535. Recent renovată, Mănăstirea Coşula te întâmpină cu un ansamblu monahal cu totul deosebit. Un gard impunător din cărămidă şi ţiglă, o casă egumenească ce adăposteşte şi muzeul mănăstirii se alătură bisericii cu pictura veche spre a te purta în secolele XVI şi XVII. O informaţie preţioasă şi mai puţin cunoscută pe care am aflat-o de la ghidul mănăstirii este aceea că Mănăstirea Coşula se remarcă prin „galbenul de Coşula”, o nuanţă proprie a picturii acestei mănăstiri, aşa cum este „albastrul de Voroneţ”.
Deşi am fost la câţiva paşi de casa noastră, am petrecut o zi frumoasă şi un timp binecuvântat în cele 5 mănăstiri, având parte de binecuvântarea şi rugăciunea părinţilor şi a maicilor care înalţă rugăciuni ziua şi noaptea pentru mântuirea şi ocrotirea locuitorilor acestui judeţ binecuvântat de Dumnezeu.
Aşa cum am spus, invitaţia mea „Hai la Botoşani!” cheamă pe oricine vrea să cunoască aceste ţinuturi frumoase şi renumite, dar nu numai datorită lui Eminescu, lui Iorga sau lui Luchian, ci şi datorită părintelui Cleopa şi părintelui Paisie Olaru, care şi-au trăit începutul vieţii monahale la Cozancea, a părintelui Patriarh Teoctist, care a păşit în tinda mănăstirii la Sihăstria Voronei, precum şi a monahilor care au vieţuit în vechea vatră egumenească de la Coşula. (Pr. Marius Pîjîn, Ziarul Lumina)