Cu o contribuție remarcabilă în știința românească, un deschizător de drumuri și cu o gândire inovatoare, Nicolae Leon nu se bucură, totuși, de aceeași recunoaștere ca a fratelui său, Grigore Antipa. O legătură de familie, de altfel, și ea la fel de puțin cunoscută, chiar dacă fratele mai mare a avut o influență covârșitoare în formarea profesională a lui Grigore.
Nicolae Leon s-a născut pe 15 aprilie 1862, în Băiceni, județul Botoșani, din părinții Iorgu Leon și Zoe, născută Neculau. Mama Zoe s-a recăsătorit câțiva ani mai târziu cu avocatul Vasile Antipa, din Botoșani, cu care a avut un al doilea fiu, Grigore Antipa (1867-1944).
Pe când Nicolae avea 12 ani, iar Grigore 7, viața lor ia o întorsătură ce are să le marcheze destinul: rămân orfani, ambii părinți murind la interval de câțiva ani. Copiii merg la pensionul „Margineanu” din Botoșani, ulterior transferându-se la Liceul „Institutele Unite” din Iași.
În anul 1881, Nicolae Leon începe studiile superioare de medicină la Iași. Nu le finalizează, pentru că se simte atras de științele naturale, astfel că se înscrie peste trei ani la Universitatea din Jena, unde se specializează în zoologie.
În România profesează câțiva ani ca profesor de liceu, apoi devine profesor titular la Catedra de zoologie medicală a Facultății de Medicină din Iași. A fost decan al Facultății de Medicină și rector al Universității ieșene între anii 1918 și 1920-1921.
A înființat primul laborator de parazitologie din țară, fiind primul profesor din România care a predat un curs de parazitologie. A realizat primele cercetări epidemiologice privind malaria în România, cercetări ce au stat la baza planurilor de eradicare a acestei boli, dar și de cunoașterea insectelor dăunătoare agriculturii.
"În activitatea sa profesorală a pus întotdeauna pasiune și entuaziasm. El singur convins, antrena cu ușurință în convingerile sale. Sever cu studenții, pe care totuși îi iubea cu o dragoste părintească, era tot pe atât de respectat, cât de iubit de aceștia", scria - despre Nicolae Leon - Virgil Nitzulescu, în Anuarul Universității ieșene 1930-1935.
Casele Antipa din Botoșani, la un pas de dispariție?
Istoria Caselor Antipa din Botoșani continuă să fie una extrem de delicată. Dacă una dintre ele a fost renovată, parcă anume spre a ”lua ochii”, cealaltă este lăsată în paragină. Asta în ciuda faptului că ambele clădiri sunt incluse în Lista Monumentelor Istorice.
La sfârșitul anilor 90, Casele Antipa, de pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, au fost retrocedate către unii urmași ai ilustrului biolog. Noul proprietar nu a investit deloc în refacerea clădirilor, însă în anul 2010 proprietatea a fost vândută unui om de afaceri botoșănean.
Potrivit istoricilor, imobilul din spate, casa cea mai veche, este și cea în care s-a născut Grigore Antipa. Fratele său de pe mamă, Nicolae Leon, născut în Băiceni, a venit în oraș atunci când mama sa s-a căsătorit cu Vasile Antipa.
”Sunt două case. În evidențele din patrimoniul județului Botoșani, referințele sunt doar la cea nouă și frumoasă, proiectată în stil francez. Cealaltă, îmi amintesc din discuțiile cu doamna Turușancu, o extraordinară profesoară, care cunoștea perfect Botoșaniul, care spunea că aceea de alături, mai din spate, este casa în care s-a născut Grigore Antipa”, spune istoricul botoșănean Gheorghe Median.
Astfel, potrivit celor menționate de Gheorghe Median, casa veche se pare că este construită pe la 1860, cealaltă fiind ceva mai nouă.
”Este o casă construită după tipul locuințelor boierești din ultima parte a secolului al XIX-lea, mai exact cu un hol mare la intrare, din care se intra pe o parte și pe alta în mai multe încăperi, iar în spate, lipite de casă, erau niște camere anexe în care stăteau slugile și în care erau depozitate lucrurile de prisos”, spune istoricul.
De menționat că Grigore Antipa a venit de multe ori la Botoșani, fiind legat sufletește de orașul copilăriei. Cu toate acestea, nu există amintiri sau fotografii legate de prezența lui la casa natală.
”În schimb, în 1933, s-a aflat printre membrii fondatori ai Cercului botoșănenilor din București. A conferențiat de mai multe ori în cadrul Ateneului Român de la Botoșani. Iar în 1934 a donat Liceului Laurian vreo mie și ceva de kilograme de cărți”, a completat Gheorghe Median.
”Casele Antipa au fost cumpărate tocmai pentru a le da o destinație comercială. Din fericire, a reparat-o cum trebuie pe cea mai nouă. Dar cealaltă este intenționat lăsată, doar-doar s-o dărâma”, mai spune istoricul botoșănean.
”Casele Antipa trebuie păstrate cu religiozitate!”
Născut pe meleaguri botoșănene, academicianul Dumitru Murariu a venit în urmă cu câteva decenii în orașul natal al lui Grigore Antipa pentru a încerca înființarea unui muzeu. Din păcate, nu s-a concretizat nimic. Și nimic a rămas până astăzi.
Academicianul Dumitru Murariu, biolog, fost director al Muzeului Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” din București, este de părere că Botoșanii de azi trebuie să se ridice la nivelul înaintașilor.
Orașul care dispune de un patrimoniu excepțional are nevoie și de minți luminate care să dezvolte proiecte, strategii culturale și educaționale pentru a reda valoarea locurilor.
”Grigore Antipa şi-a dedicat toată energia creatoare, din întreaga sa viaţă să ridice economic, social şi cultural poporul român. Casele din care s-a ridicat savantul Grigore Antipa în Botoşani, ca român de valoare internaţională, trebuie păstrate cu religiozitate”, spune biologul Dumitru Murariu.
Personalitatea lui Nicolae Leon, savantul aproape necunoscut la Botoșani
„Câți dintre bărbați ar putea crește șase copii la 38 de ani, așa cum a făcut Nicolae Leon, fără soție?”, a spus dr. Richard Constantinescu.
„A pus suflet, sufletul lui mare și bun, pentru dotarea învățământului secundar și superior cu tot ce-i trebuia, ca să-i ridice nivelul la înălțimea institutelor din străinătate; a pus obiectivitate și asprime – când trebuia – la triajul corpului didactic, și-a expus situația susținând o cauză pe care o credea legitimă și dreaptă. Prestanța pe care o punea în exercitarea atribuțiilor lui, ca profesor sau inspector, (o spun cei ce l-au avut șef, profesor sau colaborator) nu o întrecea decât devotamentul cu care le servea pe amândouă. Ca părinte, a fost de o duioșie și de un devotament neînchipuit. A rămas la 30 și ceva de ani văduv, cu 4 copii. Nu s-a mai recăsătorit și a dedicat toți anii lui, lipsiți de tinerețe, bucuriilor copiilor lui, cărora le-a dat o educație strălucită și locurile cele mai invidiate în societate. În cartea lui, care a facut atâta vâlvă pe vremuri, „Amintiri” din “Biblioteca pentru toți”, a pus, o bogăție de spirit, o risipă de sentimente delicate, de judecăți peremtorii asupra oamenilor și lucrurilor”, scria și doctorul M. Plătăreanu.
De asemenea, prea puțin se știe că, din proprie inițiativă și cu o contribuție voluntară, savantul nicolae Leon a reamenajat în 1920 bojdeuca lui Ion Creangă din Iași, iar un an mai târziu, în 1921, a fost unul dintre susținătorii reformei agrare.
Nicolae Leon a lăsat moștenire aproape 100 de lucrări științifice ce au stat la baza parazitologiei românești.
”Dacă pentru profesori Nicolae Leon era cel mai bun coleg, pentru studenți el a fost un adevărat părinte. Se trudea să-i învețe cât mai multă știință, dar să le insufle și cât mai multă bunătate și idealism. După el, tinerețea trebuia să se dedice numai cauzelor drepte, să se trudească după adevăr și să râvnească după iubire. Nu propovăduia cu vorba, ci mai ales cu fapta. Și fapta lui era totdeauna exemplară. Pe teren științific, a continuat să lucreze și în țară fără întrerupeie. A făcut câteva descoperirii de mare valoare. Dintre toate, cea mai importantă rămâne descrierea aparatului bucal al țânțarului anophel și a pompei cu care el suge sângele omenesc. Din cauza unui înveliș gros de chistină în care e ascuns, acest organism rămăsese cu totul necunoscut tuturor cercetătorilor. Cu o răbdare de fier, Leon a stat săptămâni întregi aplecat asupra microscopului, până când în cele din urmă o idee genială îl conduce la găsirea mijlocului de a dizolva chitina și implicit la descoperirea modului de propagare a malariei prin intermediul țânțarului anophel. Profesorul arată în amănunt cum anophelul înțeapă epiderma, cum aspiră cu lăcomie sângele omului și cum prin pompa sa îi injectează odată cu saliva și câțiva spori de-ai malariei. A studiat apoi în amănunt problema malariei la noi și toate rezultatele le-a publicat într-un volum intitulat „Culicidele în România”, care va sta multă vreme la baza cercetărilor antimalarice. Asupra viermilor intestinali a publicat de asemenea foarte mult. Prin studiile făcute în această direcție s-a afirmat ca un mare parazitolog, rezultatele obținute și grupate în volumul „Monografia cestozilor în România” fiind apreciate nu numai în țară, ci și în toată străinătatea, unde au fost reproduse”, scria Ziarul Științelor și al Călătoriilor, în 1943.
(Casa Antipa, 2024)