Dintru început, să reamintim că Eminescu a cunoscut, poate ca nimeni altul, problemele È™colii româneÈ™ti, căci la 1 iulie 1875 Titu Maiorescu, pe atunci ministrul învățământului È™i cultelor, îl numeÈ™te revizor È™colar al judeÈ›elor IaÈ™i È™i Vaslui, funcÈ›ie deÈ›inută până-n 4 iunie 1876. Îi revenea obligaÈ›ia ca, de două ori pe an, să inspecteze 152 de È™coli din cele două judeÈ›e È™i să îndeplinească sarcinile administrative ale cancelariei revizorului. Munca uriașă depusă de Eminescu în această calitate se păstrează în preÈ›ioase documente de arhivă, reprezentând o radiografie obiectivă a problemelor învățământului nostru din perioada respectivă. Ele conÈ›in È™i o serie de propuneri salvatoare aduse de poet la cunoÈ™tinÈ›a celor din ministerul de resort, în vederea revigorării È™i eficientizării procesului educaÈ›ional românesc, căci el vedea în cultură È™i educaÈ›ie principalii vectori ai progresului naÈ›iunii.
Ulterior, ca jurnalist, bazându-se pe bogata experiență căpătată în domeniu, Eminescu a publicat numeroase articole în care a abordat probleme de pedagogie, psihologie pedagogică È™i metodica predării diferitelor discipline. A manifestat un necurmat interes pentru calitatea educaÈ›iei È™colare, prestigiul pedagogilor È™i condiÈ›iile lor de viață, militând necontenit în scopul creÈ™terii interesului autorităților față de învățământ. Peste toate, genialul nostru scriitor vedea în educaÈ›ie nu doar un proces de informare, ci îndeosebi unul de formare a omului: "EducaÈ›iunea e cultura caracterului, cultura e educaÈ›iunea minÈ›ii. EducaÈ›iunea are a cultiva inima È™i moravurile, cultura are a educa mintea. De aceea, un om bine educat, cu inimă, caracter È™i moravuri bune poate să fie cu un cerc restrâns de cunoÈ™tinÈ›e, pe când, din contra, cultura, cunoÈ™tinÈ›ele cele mai vaste pot fi cuprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă".
Legat de educaÈ›ia religioasă, Eminescu o vedea mai mult decât necesară: credinÈ›a, considera poetul, este una din cele mai importante moÈ™teniri pe care Biserica, Școala È™i Familia le pot transmite viitorimii; prin religie, învățăceii ajung să diferenÈ›ieze valorile perene de cele trecătoare; educaÈ›ia religioasă contribuie la formarea personalității, învățându-i să caute frumosul, bunătatea, să iubească pe Dumnezeu È™i pe semeni, să poarte recunoÈ™tință față de înaintaÈ™i, să privească viitorul cu responsabilitate. Fără educaÈ›ia religioasă, societatea românească este ameninÈ›ată de multe plăgi, cu urmări negative în toate domeniile de activitate.
Iacă ce spunea Eminescu: "Într-o È›ară în care religia È™i curăția moravurilor au fost înlăturate prin epicureism È™i sibatirism, în care conÈ™tiinÈ›a de drept È™i nedrept, de bine È™i rău sunt zilnic jignite prin ridicarea socială a unor pături de oameni neoneÈ™ti, în care nepăsarea a ajuns a admira oamenii de nimic, spiritul public caută în zadar un razim în contra corupÈ›iunii. Departe de a găsi undeva acest razim, el e din contră atras de vârtejul general È™i ajunge a crede că legile morale, uniforme pentru toate popoarele sunt vorbe goale care pretextează din gură, dar pe care nu le crede nimeni". EducaÈ›ia religioasă, alături de celelalte "È™tiinÈ›e sănătoase", are menirea nu doar de a informa elevii, ci de a-i responsabiliza în a fi capabili să pună umărul la propășirea spirituală È™i materială a poporului român. De aceea poetul specifica rolul fundamental al È™colii, al Bisericii È™i al societății în acest sens: "Prin ignorarea laturii educative a È™colii, a bisericii, a vieÈ›ii de stat, am ajuns a face dintr-o È›ară înzestrată cu atât de multe condiÈ›ii de dezvoltare sănătoasă, această Americă dunăreană, o È›ară în care totul e atins de morbiditate. Dacă starea materială a populaÈ›iunilor noastre e rea, cea morală e aproape È™i mai rea".
SimÈ›ind È™i crezând că Biserica noastră strămoÈ™ească este "adăpostul de mântuire naÈ›ională", nu a pregetat să reitereze în numeroase articole rolul ei fundamental în educarea È™i formarea conÈ™tiinÈ›ei elevilor. Mergând mai departe È™i prevăzând relativizarea credinÈ›ei noastre ortodoxe, a datinilor strămoÈ™eÈ™ti - realități cu care, din păcate, ne confruntăm din ce în ce mai des astăzi -, poetul a intuit pericolul foarte mare la care ne supunem ca naÈ›iune, primejdie venită din partea celor ce au ales a se război cu aceste temeiuri naÈ›ionale: "dispreÈ›uind Biserica noastră naÈ›ională È™i înjosind-o, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naÈ›ională; dispreÈ›uind limba prin împestrițări È™i prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreÈ›uind datinile drepte È™i vechi È™i introducând la noi moravurile statelor în decadență, ei au modificat toată viaÈ›a noastră publică È™i privată în aÈ™a grad încât românul ajunge a se simÈ›i străin în È›ara sa proprie". Câtă dreptate avea Eminescu!
Arhim. Mihail Daniliuc
