Acesta trăieşte de 20 de ani retras, în post şi rugăciune, într-un schit de pe lângă Mânăstirea Frăsinei - Athosul din România -, care este cunoscută drept cea mai strictă. Viaţa monahală se desfăşoară după regulile stricte de la Muntele Athos.
În acest loc şi-a găsit liniştea actorul Dragoş Pâslaru. Povestea transformării sale spirituale este pe cât de spectaculoasă, pe atât de dramatică, demnă şi ea de un film sau de un roman. Actorul Dragoş Pâslaru era în 1990 unul dintre cei mai virulenţi intelectuali anticomunişti. A fost una dintre vocile cele mai sonore ale Pieţei Universităţii, participând la mitingul-maraton de acolo şi la toate adunările Alianţei Civice. Dragoş Pâslaru, ca - de altfel - toate personalităţile care participau pe atunci la mitingurile din Piaţa Universităţii, era în mod sistematic demonizat la televizor de către Televiziunea Română devenită liberă peste noapte, dar doar cu numele. Profitând de lipsa de informare a telespectatorilor, s-a spus că Dragoş Pâslaru este legionar, arătându-se chiar fotografii cu el în uniforma Gărzii de Fier. Numai că imaginile cu pricina erau din filmul "Drumeţ în calea lupilor", în care actorul îl interpretase pe Horia Sima. Printr-o diversiune de tip stalinist, atât de dragă lui Ion Iliescu, omul Dragoş Pâslaru a fost "lipit" de personajul pe care îl jucase.
Veniţi pe 13 iunie 1990 la Bucureşti pentru a "planta panseluţe" în Piaţa Universităţii, minerii l-au recunoscut pe Dragoş Pâslaru şi l-au bătut cu bestialitate. Actorul a fost dus în comă la spital, aflându-se vreme de câteva zile între viaţă şi moarte. La puţină vreme după ce s-a refăcut, el a decis să părăsească lumea şi să îmbrace haina monahală. La Mânăstirea Frăsinei a devenit ucenicul unuia dintre cei mai dăruiţi duhovnici, părintele Ghelasie. Iar ucenicia sa nu a fost în zadar. Chemat să depună mărturie în dosarul mineriadelor, monahul a refuzat să îi incrimineze pe cei care l-au maltratat, spunând că a iertat tot, ca un creştin desăvârşit.
Viaţa a luat o altă cale
Dragoş Pâslaru a devenit celebru în arta cinematografică după ce, în 1988, a interpretat rolul lui Horia Sima în filmul "Drumeţ în calea lupilor". Pe de altă parte, o înregistrare video neprofesionistă, din 1980, îl arată pe Dragoş Pâslaru într-un spectacol de excepţie, "Karamazovii", în regia lui Dan Micu. Cei care au postat pe Internet înregistrarea susţin că, în chip tainic, întâmplările (cel mai adesea dramatice şi violente) îl pot ajuta pe om să se descopere în chip nebănuit. Iată o singură secvenţă din acest spectacol. Karamazov-tatăl, interpretat de George Constantin, îi întreabă pe doi dintre fiii săi dacă exisă Dumnezeu. Îl întreabă mai întâi pe nihilistul Ivan, interpret - Alexandru Repan, care-i răspunde sec: "Nu!"; "Dar diavolul?" - "Nici el". Se întoarce atunci asupra fiului său mai mic, neprihănitul Alioşa, alias Dragoş Pâslaru, care, drept răspuns, strigă: "Există! Există!".
Victimele minerilor
Peste 1.300 de oameni au fost arestaţi abuziv - din case, de pe stradă, fără mandat, de către persoane civile substituite forţelor legale de ordine - şi ţinuţi în cele mai inumane condiţii, în lagărele de la Măgurele şi Băneasa. Crematoriul "Cenuşa" a funcţionat toată noaptea de 13 spre 14 iunie, susţin cei care au văzut grozăviile petrecute în acele zile. De asemenea, martorii povestesc că la Cimitirul Străuleşti II au fost înhumaţi 128 de morţi, unii având pe cruce inscripţia "neidentificat-iunie ‘90", conform presei de atunci.
Mai mulţi medici de la Spitalul Municipal din Bucureşti susţin că sute de oameni au fost trataţi sau operaţi de grave traumatisme la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului nr. 9, din care 60 au murit în câteva luni.
S-a spus că minerii - cei peste 20.000 - care au însângerat Bucureştiul nu erau toţi mineri adevăraţi. Multe dintre mărturiile celor care au fost în acele zile în Piaţă au confirmat acest lucru, că printre minerii reali, veniţi chiar din şut, s-au aflat, sub acoperire, securişti sau persoane infiltrate, care au condus forţele de represiune direct la punctele care trebuiau atacate sau au indicat persoanele care trebuiau lovite, bătute sau chiar ucise. Dar pe lângă toate acestea, toţi cei care au fost chemaţi "să facă ordine şi să planteze flori" erau români. Mărturiile şocante ale celor care au văzut grozăviile sunt de-a dreptul cutremurătoare. (Continuare in curentul.ro)
