Revista este editata de Fundatia Culturala "Hyperion - Caiete botosanene" si apare cu sprijinul Consiliului Judetean Botosani, prin Memorialul Ipotesti - Centrul National de Studii "Mihai Eminescu".
Redactorul-sef al revistei, Gellu Dorian, scrie in rubrica Accente despre "Apropierea si îndepartarea de poezie", in timp ce Antologia il are ca invitat pe poetul Ioan Es. Pop.
Grupul de la Durau beneficiaza de o ampla prezentare in cadrul rubricii de Anchete. Materialul se dovedeste a fi unul de istorie literara, scriitorii invervievati oferind o imagine nedistorsionata asupra primilor ani de libertate creatoare in Romania.
Poesis ofera creatii sub semnatura lui Claudiu Komartin, Dumitru Necsanu, Vasile Iftime, Alexandru Ovidiu Vintila, iar rubrica de Beletristica ii are ca invitati pe Ioan Grosan, Matei Visniec, Constantin Iftime, Mircea Oprea, Corneliu Filip.
Lucian Alecsa, Vasile Spiridon, Ionel Savitescu, Dan C. Badea, Lucian Gruia completeaza continutul revistei cu o serie de cronici literare. Rubrica permanenta Eminescu in aeternum prezinta texte semnate de Valentin Cosereanu, Adrian Alui Gheorghe, Constantin Noica. La trecerea a patru ani de la plecarea lui Cezar Ivanescu, Lucian Vasiliu ofera fragmente din volumul in curs de apariţie: Cezar Ivănescu şi Lucian Vasiliu în dialoguri televizate - despre cărţi şi nu numai..., dupa convorbiri realizate in 2006.
GELLU DORIAN: Apropierea si îndepartarea de poezie
Poezia s-a nascut din nevoia omului de a comunica, mai întîi cu sine si apoi cu divinitatea. Puritatea acestei simple comunicari a fost, cu timpul, asimilata de cei din jur, fie de cei din preajma poetului, fie de o elita – sefii de trib, conducatorii unei comunitati etc. - care a simtit în poezie alta nuanta, aleasa, fata de cea a comunicarii comune, directe.
Astfel poetului i s-a acordat un rol de mediator între viata reala si viata cealalta, imaginata, care, în constiinta celor multi, a început sa o ordoneze pe prima, care, la voia întîmplarii fiind, a extins haosul, incontrolabilul. Si acesta putea fi controlat doar printr-o noua forma de comunicare.
Se poate spune ca acesta a fost primul dialog concret al celeilalte lumii, imaginate, prin divinitate, cu lumea reala. Etapele, desigur, au fost de lunga durata. Împlinirea catharsisului, slefuirea limbajului pîna la nuanta lui estetica, a tinut de talentul initiatorului într-o astfel
de arta primordiala a cuvîntului. Nu stim exact cînd si unde a început acest fenomen. Prioritatea ramîne a cuvîntului, care, conform Bibliei, a fost "la Dumnezeu". Stim sigur ca anonimatul a adunat secole, poate milenii la rînd, pîna sa dea omenirii texte ramase pîna în ziua de astazi. Pîna la aceste prime forme ale exprimarii poetice, apropierea de poezie a fost una naturala, fireasca, chiar necesara, fara ca scopurile acestei noi forme de comunicare sa fie si de manipulare. Divinitatea îsi trimitea, astfel, harul dialogului pur catre cei mai alesi, talentati semeni ai lui printre muritori. Asta ca sa ducem discutia spre un astfel de incipit, sacru, al
manipulariiprin apropiere, prin impunerea unui discurs inteligibil, curat, pur.
Din momentul ivirii textului, repetarii lui exacte, imprimarii pe tablite, pe papirus si asa mai departe, nu mereu în schimbare, cum erau textele anonime duse din gura-n gura, de la o zi la alta, de la un an la altul, de la un secol la altul si de la o lume la alta, apropierea de poezie a capatat o forma de "artifex", de ne-firesc, de respingere, de îndepartare de marea masa, careia îi era destinata la început, masa care fie nu cunostea scrierea, citirea textului scris, fie nu întelegea ceea ce era scris, de cele mai multe ori, înr-un altfel de limbaj decît cel oral, curent.
Îndepartarea de poezie, de scopurile ei firesti, s-a accentuat cu timpul, cînd poetul, fie rupt din rândul maselor, fie nascut din sînul elitei, printre printi, regi, împarati, a devenit un "ales" al unei lumi limitate, dar puternice, "manipulator", prin noul limbaj, al unor coduri ce tineau sub papuc restul lumii predestinate cheremului celor ce-si permiteau si un astfel de lux. Exemplele de astfel de "unelte" ale puterii sunt nenumarate de-a lungul timpului. (Ca sa dau doar un singur exemplu, Platon, care, la rîndul lui, prin forma de comunicare, era un poet – filosofia fiind un altfel de limbaj poetic, dus, prin rafinament si concepte, pîna la stiinta – a înteles pentru prima data pericolul existentei în cetate a poetului, tocmai din cauza ca devenea unealta de manipulare a celui puternic asupra celui slab, si costisitor pentru o societate care avea nevoie mai mult de soldati decît de poeti, si l-a alungat din sînul comunitatii, undeva, nu se stie, dar, cu siguranta, acolo unde trebuia sa se limiteze la prima sa misie, aceea de a comunica cu zeii si a transmite celor simpli cuvintele frumoase ale acestora.). (Material complet in revista Hyperion)
CITESTE AICI REVISTA HYPERION
