Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon a trăit în cetatea Nicomidia, din Asia Mică, în timpul împăratului Maximian (286-305).

Tatăl său era senatorul păgân Eustorgiu, iar mama sa era creştină şi se numea Euvula. Ei l-au numit pe copilul lor Pantoleon, care se tâlcuieşte „Cu totul leu”, nume prin care s-a arătat mai înainte curajul mărturisirii de care avea să dea dovadă.

De mic, mama sa a început să sădească în inima lui credinţa în Hristos şi bunele deprinderi creştine, însă ea a trecut la Domnul de tânără. Biserica o pomeneşte între sfinţi la 30 martie, ca model de mamă creştină şi mărturisitoare.

De tânăr, Sfântul Pantelimon a învăţat filosofia şi meşteşugul doctoricesc.

De la bătrânul preot Ermolae a învăţat tainele credinţei şi a înţeles puterea de vindecare a lui Hristos. Plecând într-o zi de la Ermolae, Pantoleon a găsit pe drum un copil care tocmai murise, muşcat de o viperă, şi, rugându-se Mântuitorului, îndată copilul a înviat.

Uimit de puterea lui Hristos, Pantoleon s-a întors la Ermolae, a primit botezul şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine.

Auzind acestea, împăratul a poruncit să fie adus la judecată şi pentru că sfântul n-a încetat să-L mărturisească pe ­Iisus Hristos, l-a chinuit cumplit, apoi l-a osândit la moarte prin tăierea capului cu sabia.

Înainte de a fi martirizat, a auzit glas din ceruri care i-a schimbat numele în Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”.

Atunci, mucenicul a întins de bunăvoie gâtul spre sabie şi i s-a tăiat capul în ziua de 27 iulie.