Pentru aceasta, în anul 1863, stareţul Nifon, însoţit de ieroschimonahul Nectarie, a venit în România, la Iaşi, căutând un bun zugrav care ar fi primit să picteze icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe.
L-au aflat pe un bun pictor bătrân, Iordache Nicolau, care a primit cu bucurie propunerea celor doi monahi, începând cu multă evlavie a lucra cu bună sporire la veşminte şi celelalte părţi ale icoanei, lăsând ca Sfintele Feţe să le facă pe urmă, după cum era obiceiul său. După ce a terminat de zugrăvit veşmintele a început să lucreze la Sfintele Feţe, însă după multe încercări şi osteneli chipurile erau schimonosite, având o înfăţişare neplăcută.
Pentru aceasta era foarte mâhnit, dar într-o zi, mergând să înceapă lucrul, văzu înspăimântat că Sfintele Feţe erau cu desăvârşire îndreptate, pline de dumnezeiesc har şi veselie. O copie a acestei icoane minunate se află în Bucureşti, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte şi pe Sfinţii Proclu şi Ilarie (†100). Ei au trăit în satul Calipos, aproape de Ancira, pe vremea împăratului Traian şi au fost daţi la chinuri pentru Hristos de Maxim dregătorul. Mai întâi a fost prins Sfântul Proclu şi, după ce l-au chinuit cumplit, l-au împuns cu săgeţi şi aşa şi-a dat sufletul. Sfântul Ilarie a fost şi el bătut, târât pe pământ şi în cele din urmă păgânii i-au tăiat capul. (Ziarul Lumina)