Calendar ortodox, 7 decembrie: Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș; Sf. Ier. Ambrozie, Episcopul Mediolanului!

Sfânta Filofteia fecioara s-a născut în orașul Târnovo din Bulgaria şi rămânând orfană, după mutarea la Domnul a mamei sale, înţelepţită fiind de Duhul Sfânt, a început a lucra cu osârdie faptele cele bune. Curând după moartea mamei sale, tatăl Sfintei Filofteia şi-a luat o altă femeie, care, văzându-i milostivirea, îi făcea neîncetat necazuri, bătând-o şi pornindu-l pe tatăl ei cu mânie asupra sa. Din mâinile tatălui său avea să pătimească moarte Sfânta Filofteia, căci mergând să-i ducă mâncare în țarina, îi ieșeau îna­inte săraci, care îi cereau sfintei milostenie. Neavând Fericita alt­ceva ce să le dea, le împărțea din bucatele ce se cuveneau tatălui ei. Văzând el lucrul acesta, a aruncat după ea cu barda ce o avea la brâu şi lovind-o la un picior, sfânta şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Sfântul ei trup a fost așezat în Biserica Domnească din Curtea de Argeș, prin purtarea de grijă a domnitorului Țării Românești, Radu, cel numit şi Negru Vodă.

 


 Tot astăzi este pomenit şi Sfântul Ierarh Ambrozie, ales Episcop al Mediolanului pe vremea împăratului Valentinian I (364-375). Acesta s-a născut la Treveri, în Galia (astăzi Trier, oraș în Germania), iar tatăl său era dregător roman. A propovăduit Evanghelia la marcomani, a scris cărți împotriva ereziei lui Arie şi l-a avut ca ucenic pe Fericitul Augustin. Sfântul Ambrozie l-a oprit chiar şi pe împăratul Teodosie cel Mare (379-395) să intre în biserică, deoarece împăratul poruncise un măcel mare în Tesalonic. De aceea, în faţa tuturor oamenilor, sfântul i-a dat canon de pocăință. 
A trecut la Domnul în anul 397 şi a fost înmormântat la Mediolan, în biserica ce îi poartă numele până astăzi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un fost director de îngrijiri de la „Mavromati” a plecat la Ceruri: „Cu același profesionalism i-ai îngrijit pe toți pacienții tăi”

astăzi, 11:14

Sănătatea botoșăneană este în doliu. Un fost angajat al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani a plecat la Ceruri. Dan Alistari a fost și director de &i...

Andrei Dumiter nu s-a ferit de cuvinte, după 0-2 cu Dinamo: „Nu vreau să mai vorbesc, pentru că am luat amendă”

astăzi, 11:00

Andrei Dumiter (27 de ani), atacantul lui FC Botoșani, s-a arătat dezamăgit după înfrângerea cu Dinamo, scor 0-2. Pe Arena Națională, golurile întâlnirii au fost &icir...

Botoșăneanca Raluca Bălan (din nou) pe scena de la Vocea României, după ce a primit „Vocea lui Pavel”! (Video)

astăzi, 10:14

În ediția din 16 octombrie a emisiunii Vocea României, Raluca Balan a oferit o interpretare melancolică prin alegerea piesei „Youkali”. Concurenta nu a reușit să meargă ma...