În tinereÅ£ea lui a cunoscut ÅŸi o viaţă de destrăbălare ÅŸi abateri de la dreapta credinţă. La Milano a început să se apropie mai mult de Dumnezeu. Acolo a cunoscut pe dumnezeiescul episcop Ambrozie ÅŸi a fost încântat de cuvântările acestuia. Mama sa, Sfânta Monica, plângea necontenit, rugându-se lui Dumnezeu pentru îndreptarea lui. Ca s-o îmbărbăteze, Sfântul Ambrozie i-a spus: "Fiul unor astfel de lacrimi nu poate să piară".
Acum Augustin a descoperit ÅŸi rânduiala monahilor, citind viaÅ£a Sfântului Antonie, scrisă de Sfântul Atanasie, care l-a miÅŸcat ÅŸi l-a adus la pocăinţă. Odată, aflându-se în grădina unui prieten ÅŸi plângând pentru viaÅ£a sa, a auzit un glas de copil, care-l îndemna: "Ia ÅŸi citeÅŸte!". Deschizând Sfânta Scriptură, a citit următorul cuvânt din Epistola către romani (13, 12-14): Nu în ospeÅ£e ÅŸi în beÅ£ii, nu în desfrânări ÅŸi fapte de ruÅŸine, nu în ceartă ÅŸi în pizmă, ci îmbrăcaÅ£i-vă în Domnul Iisus Hristos, iar grija de trup să nu o faceÅ£i spre pofte. Acesta era răspunsul lui Dumnezeu, la căutările lui Augustin. în Confesiunile sale, el mulÅ£umeÅŸte lui Dumnezeu pentru acest răspuns, In anul 387, Augustin primeÅŸte botezul din mâinile Sfântului Ambrozie, în noaptea de PaÅŸti. Pe când avea 32 de ani, Sfânta Monica moare ÅŸi Augustin se retrage în Tagaste, vinde tot ce are ÅŸi întemeiază o mănăstire împreună cu prietenii ÅŸi ucenicii săi.
După trei ani este sfinÅ£it preot la Hipon, de episcopul Valerius ÅŸi începe o ascultare grea, slujirea Bisericii. Peste cinci ani este ridicat în scaunul lui Valerius ÅŸi devine, în câÅ£iva ani, căpetenia episcopatului african.
Scrierile lui Augustin dezvăluie măsura fără pereche a darurilor sale. Ca o conÅŸtiinţă vie a Ortodoxiei, Augustin se vede nevoit să apere dreapta credinţă, împotriva tuturor ereziilor, care se iviseră în Biserica lui Dumnezeu, în timpul acela: maniheii, donaÅ£ienii, pelagienii. Dintre scrierile sale, cele mai însemnate sunt cartea Despre Trinitate, la care a lucrat 14 ani, ÅŸi cartea Despre cetatea lui Dumnezeu. Scrierea care-i face cea mai mare cinste este cartea Retractărilor sale, o recunoaÅŸtere a propriilor greÅŸeli, iar lucrarea lui cea mai citită este Confesiunile.
Fericitul Augustin rămâne dascălul fără asemănare al întregului Occident creÅŸtin. A murit la 28 august 430. Mormântul său se află în biserica Sfântul Petru din Pavia.
"Nu putem iubi - susÅ£ine Augustin - un om cum iubim pe Dumnezeu ÅŸi nici pe Dumnezeu ca pe lucrurile noastre. Fiecărui lucru îi este însoÅ£itoare o folosinţă, a-l vedea în alt fel este defectus culpabilis. Dar a-l vedea în alt fel nu stă în natura lucrului, ci în voinÅ£a mea liberă. Pentru aceea, esenÅ£a răului moral e tocmai această deturnare de sens a iubirii noastre de la folosinÅ£a lucrului la lucrul însuÅŸi; de la Dumnezeu la mine însumi; esenÅ£a păcatului e dezordinea în iubire."
"Dacă întreb un păgân: «Unde este Dumnezeul tău?» El îmi va arăta statuile sale. Dacă sfărâm aceste statui el îmi va arăta un munte, un copac, o piatră oarecare pe care el a luat-o din albia unui râu ÅŸi a pus-o pe un soclu pentru a se prosterna înaintea ei. Vezi, îmi va zice el arătând cu degetul obiectul adorat: «Iată Dumnezeul meu». Dacă eu râd de piatra lui sau dacă o sparg sau o arunc cu dispreÅ£, el îmi va arăta soarele sau luna, ori un alt astru. Despre tot ceea ce-i vine în minte ÅŸi din tot ceea ce poate arăta cu degetul, el îmi va spune: Iată Dumnezeul meu. Eu văd soarele înaintea mea ÅŸi nu pot să-l rup în bucăţi, nici nu pot să desprind stelele de pe cer, iar păgânul se va crede superior; el poate să-mi arate lucruri vizibile, poate să-mi prezinte prin gesturi ceea ce vrea ÅŸi să-mi zică: «Acesta este dumnezeul meu». Åži întorcându-se spre mine va striga: «Dumnezeul tău unde este?».
La o asemenea întrebare, eu nu-i pot arăta nimic ochilor lui. Nu aflu în jurul meu decât minÅ£i lipsite de discernământ care strigă împotriva mea; eu nu am nimic de arătat ochilor pe care păgânul îi are pentru văzut. Acest om nu are ochi pentru a vedea ceea ce eu îi pot arăta în mod real. AÅŸ vrea să plâng pentru asta, să mănânc pâinea mea cu lacrimi, căci Dumnezeul meu este nevăzut, iar interlocutorul meu caută un lucru vizibil când îmi zice: «Unde este Dumnezeul tău?» Dar eu îÅ£i spun: "arată-mi sufletul tău? Pentru ce nu poÅ£i face acest lucru?". Fiindcă este nevăzut. Åži totuÅŸi acesta este ceea ce există mai bun în tine. Îmi spui că îÅ£i cunoÅŸti sufletul după acÅ£iunile sale. Foarte bine. În acelaÅŸi fel îl cunosc ÅŸi eu pe Dumnezeu. Cel care a făcut tot ceea ce afli valoros în tine însuÅ£i, acesta este Dumnezeul meu". (crestinortodox.ro)
