Trei dintre copii sunt departe de frați, într-un centru social, și sunt cu gândul doar la mama lor și la ceilalți frățiori.
Dacă doriți să faceți un bine, mai ales în preajma sărbătorilor, vizitați și sprijiniți o familie cu șapte copii care locuiesc într-o casă veche și foarte modestă.
În luna septembrie, în urma unei sesizări la DGASPC, mama a fost despărțită pentru prima dată în viață de 3 dintre copii, iar frații au fost separați. Mama și patru dintre copiii mici (băieții de 11 luni, 2 ani, 4 ani și 8 ani) au ajuns la Centrul Maternal din Botoșani, iar cei trei copii mai mari (doi băieți de 10 și 14 ani și o fetiță de 12 ani) au ajuns într-un alt centru social.
Săptămâna trecută, mama s-a reîntors acasă cu cei patru copii mici, însă, pentru a se putea întoarce și ceilalți trei copii, familia trebuie să asigure condiții decente de locuit.
În aceste patru luni, familia a făcut eforturi uriașe pentru a se reîntregi. S-au împrumutat cât de mult au putut, au vândut 100 de oi (cu 300 lei/oaia) și au renovat camera în care locuiau cele nouă suflete (în casa veche cumpărată cu mulți ani în urmă). Totodată, au ridicat în curte o casă nouă (temelia o aveau turnată de mai demult, o parte din materiale le aveau cumpărate din anii precedenți, iar manopera a fost oferită gratuit de niște oameni inimoși din Dorobanți) și au reușit să o și acopere și să cumpere și să monteze și geamurile și ușile, doar că oricât de mult și-ar dori, nu pot continua singuri: au nevoie de ajutor pentru finisaje, mobilare și utilare.
Cei trei copii mai mari se află la centrul social din Trușești, unde au condiții foarte bune și sunt îngrijiți cu multă dragoste, dar nimic nu îi încălzește, deoarece gândul lor este tot acasă...
”Când i-am vizitat recent, mi-au spus cu ochii în lacrimi: „Este foarte frumos aici, dar noi vrem acasă la noi, acolo ne simțim cel mai bine. Abia așteptăm să ne întoarcem lângă frățiorii noștri... Ne e dor de frați, de părinți, de casa noastră, de prieteni și de satul nostru... Vrem acasă!”. Chiar dacă au crescut în condiții modeste, iar fiul cel mai mare, de 14 ani, muncea mult la stână alături de tatăl său, el a spus categoric: „Cel mai bine este acasă, lângă frații noștri și lângă părinți...”. Tatăl a crescut la orfelinat..., apoi de la o vârstă fragedă a muncit la stână și este cioban până în ziua de azi. Rând pe rând, și-a cumpărat propriile oi și are în grijă și oile din sat; stă mereu la stână și doarme într-un bordei săpat în pământ”, povestește preoteasa Anamaria Macuc, cea care este și nașa unuia dintre copiii mici.
Mama, provine dintr-o familie modestă, muncește și acasă, și la stână pentru a-și crește cei șapte copii. Merge pe jos de trei ori pe zi să ajute la mulsul oilor, parcurgând o distanță de o oră dus-întors, indiferent dacă plouă, e frig, dacă era însărcinată sau dacă alăpta sau dacă se simțea rău.
Trebuie să se împartă mereu între gospodărie, copii și stână.
”Am cunoscut-o cu mulți ani în urmă. Plouase mult, era însărcinată în ultimul trimestru și se deplasa cu un faiton (căruță) care se împotmolise în noroi, iar ea, cu burta la gură, a coborât și l-a ridicat din spate pentru a-l debloca. Am înmărmurit: cum să ridice o femeie însărcinată în 9 luni o greutate atât de mare? Am înțeles atunci că pentru ea acesta era stilul de viață..., așa și-a crescut copiii, cu drumuri istovitoare între stână și casă, parcurse pe jos, indiferent de vreme...”, spune preoteasa.
Copiii sunt cuminți și au un bun-simț deosebit.
”Noi l-am botezat pe cel mic. Înainte de botez, i-am întrebat dacă au nevoie de ceva. Mi-au răspuns: „Să fie botezat copilul, atât ne dorim, nu vrem nimic altceva”, deși nevoile erau vizibile, iar casa nouă nu era încă ridicată. În tot acest timp nu mi-au cerut nimic, dar vizitându-i, am văzut lipsurile și pericolul de a locui în căsuța veche: instalația electrică este foarte uzată, iar casa șubredă poate lua foc oricând”, adaugă preoteasa Anamaria Macuc.
Cu ce putem ajuta?
- DOUĂ PATURI SUPRAETAJATE (costă 2.150 lei/patul, las link-ul la final), potrivite pentru camera joasă în care locuiesc până la finalizarea casei noi. Le-am mai cumparat un pat, dar au nevoie de trei paturi pentru ca cei 9 membri să nu mai doarmă înghesuiți.
- DOUĂ SALTELE : dimensiuni 90x200 cm și 140x200 cm (pentru paturile supraetajate).
- AJUTOR FINANCIAR, MATERIALE DE CONSTRUCȚIE și MANOPERĂ pentru finalizarea casei noi.
- MOBILIER și ELECTROCASNICE (după finalizarea construcției).
- UTILAREA BĂII
- ALIMENTE, DULCIURI și JUCĂRII pentru copii de sărbători. Sunt 6 băieți (între 11 luni și 14 ani) și o fată de 12 ani.
- FURAJE PENTRU ANIMALE, deoarece sunt foarte scumpe, iar familia are puțin pământ luat în arendă.
- Pe viitor, îi puteți ajuta CUMPĂRÂND BRÂNZĂ DE OAIE direct de la ei. Acum nu mai au pe stoc (au dat-o muncitorilor care au lucrat la casă), dar de obicei se întristează că nu au cum să-și valorifice munca. Merg foarte rar la oraș; tatăl nu a mai ajuns în oraș de ani de zile (deși sunt doar 20 km până în Dorohoi), stând zi și noapte la stână.
Cea mai mare urgență este FINALIZAREA CASEI, astfel încât cei trei copii din centrul social să poată reveni lângă frații lor.
Cei care doriți ÎI PUTEȚI VIZITA PERSONAL în Sat Mateieni, comuna Corlăteni, județul Botoșani (la 30 km de Botoșani și 20 km de Dorohoi). Dacă întrebați în sat, este singura familie cu 7 copii (școala din sat nu mai funcționează, copiii mergând în satul vecin).
Puteți suna familia direct la NR DE TELEFON: +40 757 689 192 - mamă Dumitrița (semnalul poate fi slab uneori).
Pentru cei care doresc să ajute financiar, mama va merge astăzi cu trenul la Dorohoi să își deschidă un cont bancar, pe care îl voi posta ulterior aici.
Pentru orice alte detalii îmi puteți trimite mesaj pe whatsapp pe număr de telefon: 0743 326 171 (Ana Maria Macu)
VISUL ACESTOR COPII: O CASĂ ADEVĂRATĂ și BUCURIA DE A FI DIN NOU ÎMPREUNĂ!
