Paradoxuri româneşti pe bani europeni. Municipiul Botoșani primeşte tramvaie, dar nu va mai avea cale de rulare

Primăria municipiului Botoşani va primi tramvaie noi, deşi edilii se pregătesc să scoată calea de rulare. Autorităţile locale au depus deja un alt proiect pentru achiziţionarea de autobuze electrice ca să înlocuiască transportul cu tramvaiul.

Încurcate sunt căile administraţiei şi fondurilor europene în România. Iar unul dintre cele mai bune exemple este ceea ce se întâmplă cu un proiect de modernizare a transportului cu tramvaie la Botoşani. Pe scurt, după ce au cerut reabilitarea căii de rulare şi tramvaie noi, reprezentanţii Primăriei Botoşani nu au reuşit, mai bine de doi ani, să adjudece lucrările şi să facă rost de bani pentru cofinanţare. 

 

După un lung şi încâlcit proces birocratic, edilii s-au răzgândit: nu mai vor tramvaie, ci autobuze electrice. Procedurile de achiziţie a tramvaielor, iniţiate de Ministerul Dezvoltării, nu au mai putut fi însă oprite, fiind găsit chiar şi un furnizor pentru aceste mijloace de transport, potrivit Adevărul. În tot acest timp, edilii din Botoşani se pregătesc să scoată căile de rulare şi vor să scape definitiv de transportul cu tramvaie.   

S-au răzgândit, după doi ani, pe fonduri europene  

Epopeea acestui proiect eşuat începe în anul 2019, când a fost semnat contractul de finanţare, în valoare de  30 de milioane de euro, pentru reabilitarea transportului cu tramvaie în Botoşani. Prin acest proiect urma să fie schimbată şi modernizată, dar şi realizată achiziţia a nouă tramvaie de ultimă generaţie. După semnarea contractului, autorităţile locale din Botoşani trebuiau să organizeze licitaţii pentru lucrările la calea de rulare, pe două tronsoane.   

În paralel, Ministerul Dezvoltării a început procedurile pentru achiziţionarea a 49 de tramvaie, ce urmau să fie distribuite oraşelor care au aplicat în cadrul acestui proiect. Nouă dintre acestea reveneau municipiului Botoşani. Primăria Botoşani nu a reuşit însă în doi ani să adjudece un câştigător, în condiţiile în care costurile erau subevaluate şi calculate la un curs valutar mai mic, deci fără interes pentru constructori. În anul 2022, la trei ani de la semnarea contractului de finanţare, noi reprezentanţii ai Primăriei Botoşani au realizat că întreaga cofinanţare este prea costisitoare şi pe deasupra nici timp să mai termine proiectul la termenul stabilit în contract, aşa că au renunţat, efectiv, la tramvaie.  

Tramvaie da, cale de rulare ba  

Odată ce au ajuns la concluzia că nu mai vor tramvaie, edilii s-au pregătit pentru un alt proiect cu autobuze electrice. În plus, se apucă de scos şi calea de rulare, care este foarte veche şi un adevărat pericol în trafic. În şedinţa de Consiliu Local de la sfârşitul lunii aprilie, a fost aprobată scoaterea dalelor şi a şinelor de pe strada Primăverii, operaţiune suportată din bugetul local. Totodată, s-a depus deja proiectul de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru ca Primăria Botoşani să cumpere 11 autobuze electrice, dar şi staţii de încărcare.   

În tot acest timp licitaţia pentru achiziţionarea tramvaielor a mers mai departe, fiind pronunţată şi o firmă câştigătoare. Deocamdată, procedura de licitaţie nu a fost încheiată din cauza contestaţiilor, dar în cele din urmă cele nouă tramvaie vor ajunge la Botoşani, însă deocamdată Primăria nu ştie ce va face cu ele.

„După ce va fi terminată licitaţia, vom analiza variantele”, a precizat primarul Cosmin Andrei. Potrivit edililor, ar exista şi varianta de a căuta să facă schimb cu o altă primărie din Moldova, adică să dea tramvaiele şi să primească în schimb autobuze electrice.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

LPF a publicat programul etapei a 29-a din SuperLiga României!

astăzi, 12:42

Liga Profesionistă de Fotbal a publicat programul etapei cu numărul 29 din SuperLiga României. Partidele vor fi transmise în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport. Vineri, 27 februa...

Inconștiență sau ”romantism” periculos? La "plimbare" pe lacul de acumulare Bucecea

astăzi, 12:20

Imaginea a fost surprinsă, zilele trecute, de un fotograf din Botoșani. ”Unii și-o cam caută cu lumânarea, din păcate”, spune artistul fotograf, care le recomandă doritorilor d...

Ciobănița cu 400 de oi, din Botoșani: ”Este o muncă grea, ai nevoie de multă iubire și răbdare!” - FOTO

astăzi, 11:58

În satul Rânghilești, din județul Botoșani, printre dealuri și pășuni, o tânără de doar 21 de ani demonstrează că viitorul agriculturii poate fi scris cu pasiune, educație...