Constructor din Botoșani pentru reabilitarea Palatului Administrativ (video)

Lucrările trebuie finalizate în următoarele cinci luni.

Palatul Administrativ din centrul municipiului Botoșani intră în reabilitare săptămâna viitoare, contractul de execuție a lucrărilor fiind semnat joi de către reprezentanții Instituției Prefectului și Consiliului Județean (CJ), cele două autorități găzduite în clădire și partenere în proiect.

Vor fi efectuate reparații asupra fațadelor și treptelor exterioare, cu păstrarea ornamentelor inițiale. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 1,8 milioane de lei fără TVA, sumă din care o proporție de 40% este asigurată din bugetul alocat Prefecturii de Ministerul Afacerilor Interne, iar o proporție de 60% este suportată din bugetul Consiliului Județean.

„Este un proiect al Instituției Prefectului pornit în urmă cu doi ani, preluat de mine anul trecut, după ce am fost învestit ca prefect. Anul trecut nu am reușit să avem un constructor, acum în urma licitației am reușit să semnăm acest contract de lucrări pentru refacerea fațadei Palatului Administrativ. Probabil de săptămâna viitoare își vor aduce aici schele, utilaje și ce mai au nevoie pentru a începe aceste lucrări. Până în luna decembrie trebuie să termine această lucrare. Lucrarea se va face pe zone, vor începe cu zona laterală. Astăzi suntem în procedură de achiziție a serviciilor de diriginte de șantier, iar împreună cu dirigintele de șantier, începând de săptămâna viitoare vom stabili și aceste etape. Se vor închide anumite zone, dar avem patru intrări”, a declarat prefectul Sorin Cornilă.

Contractul de execuție a lucrărilor a fost câștigat de compania GAD Invest SRL din Botoșani. Termenul de finalizare prevăzut este 31 decembrie 2023.

„Ei au venit cu susținători, au compania din grupul Dedeman, care se ocupă de construcții. Sunt foarte mari, oamenii au venit cu lucrări făcute pe monumente, tot ei au construit și acel Lidl din centrul orașului. Deci cred și sper că totul va decurge foarte bine”, a precizat Cornilă.

„Consiliul Județean a disponibilizat în ultimii ani sumele estimate pentru lucrările de reparații curente și a asigurat doi specialiști în comisia comună de licitație, pentru ca aceasta să poată fi adjudecată cât mai repede”, a transmis președintele CJ Doina Federovici.

În paralel, autoritățile lucrează la un proiect de eficientizare energetică a Palatului Administrativ, cu finanțare prin Componenta 5 – „Valul Renovării” din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

„Este aproape de a fi scos la licitație, mai sunt câteva etape. Cred că în maxim 30 de zile vom scoate la licitație acest proiect”, a menționat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Palatul Administrativ a fost construit în perioada 1970-1971 și a fost dat în folosință în 1972. În peste jumătate de secol de existență, clădirea nu a mai fost supusă unor lucrări ample de renovare.

Clădirea poartă semnătura lui Nicolae Porumbescu, fondatorul Școlii de Arhitectură din Iași. Aceasta este una dintre cele mai reprezentative clădiri construite în România înainte de 1989, alături de Palatul Parlamentului, Casa Presei, Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București, Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava sau Ansamblul Pieței Unirii din Iași.

 

 

 

Spune-ne opinia ta