Zi de foc pentru pompierii botosaneni!

Igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale a provocat 7 incendii, în ziua de 24 martie 2011, pe raza localităţilor Cristeşti, Curteşti, Vlăsineşti, Jijia (comuna Albeşti), Dumbrăviţa (comuna Ibăneşti), Sauceniţa (comuna Văculeşti) şi Corjăuţi (comuna Hilişeu).

Tot ieri, 34 de pompieri din cadrul Detaşamentelor Dorohoi şi Botoşani, 15 poliţişti de frontieră şi 8 membri ai serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă Suharău au asigurat, timp de aproximativ 5 ore, supravegherea unei porţiuni din graniţa de nord a localităţii Oroftiana (comuna Suharau), deoarece pe teritoriul Ucrainei s-a produs un incendiu de vegetaţie uscată şi, din cauza vântului puternic, exista pericolul ca flăcările să se extindă la vegetaţia uscată şi o pădure de pe teritoriul judeţului.

Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau de construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile.

Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Reamintim cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

-obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;

-obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;

-informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;

-realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.

În ziua de 24 martie 2011, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit pentru îndepărtarea unei bucăţi de tablă de pe acoperişul unui bloc din municipiul Botoşani, care a fost desprinsă de vânt şi putea să cadă în orice moment peste trecători. Intervenţia a durat mai puţin de jumătate de oră.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nova Apaserv anunță calendarul lucrărilor din acest final de săptămână și când se va relua alimentarea cu apă!

astăzi, 13:15

S.C. Nova Apaserv S.A. anunță că lucrările programate în perioada 29–31 octombrie 2026 se vor desfășura etapizat, de la oprirea alimentării cu apă brută până la repunerea &...

Cinci zile dedicate artei și creativității în Tabăra Națională de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”! (Foto)

astăzi, 12:52

Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a încheiat cu succes cea de-a XI-a ediție a Taberei Naționale de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”, desfăÈ...

Botoșăneancă de 48 de ani ucisă în propria casă din Irlanda!

astăzi, 12:17

O româncă de 48 de ani a fost găsită moartă în propria casă din Irlanda. În urma cercetărilor la faţa locului, un bărbat de 40 de ani a fost reţinut şi se află în cu...