Vremea se menţine caldă, cu maxime ce depăşesc 10 grade

Vremea se menţine caldă pentru această perioadă, cu maxime la prânz ce trec de 10 grade mai ales în zonele deluroare. Treptat, o masă de aer de origine polară, pătrunde în tara noastra prin  nord-vest, iar vremea se răceşte din a doua zi de Crăciun, dar acest lucru înseamnă doar o revenire la un regim termic apropiat de normalul perioadei în care ne aflăm, scrie RTV.

Joi, meteorologii anunţă tot vreme caldă, dar în sudul şi estul ţării local va fi ceaţă, asociată izolat cu burniţă. Ceaţa va încetini creşterea diurnă a temperaturii din aceste zone, în comparaţie cu restul ţării, unde va fi prezentă doar pe arii restrânse, dimineaţa. Aşa că temperaturile maxime pornesc de la 3 grade în zonele cu ceaţă persistentă şi ajung până la13 grade în zonele de deal, poate chiar mai ridicate în Banat. Vântul va avea intensificări în Banat, în sudul Crişanei, pe litoral şi la munte.

În Moldova este ceaţă. Norii joşi, stratiformi scutură pe ici pe colo ploi slabe şi burniţe. Darr şi aici creşte temperatura, fiindcă transportul de aer cald continuă. Maximele vor fi în jur de 6, 7 grade, dar acolo unde ceaţa persistă mai mult sunt doar 3-4 grade.

În Ajunul Crăciunului aşteptăm o vreme mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu maxime la prânz între 3 şi 13 grade, valori cu 6-8 grade peste normele climatologice. Va fi în general frumos, dar spre seară norii se înmulţesc în vestul şi sud-vestul ţării şi începe să plouă slab. În zonele joase, mai ales din sud şi est e ceaţă până spre prânz. Vântul prinde putere în Banat, Crişana, Dobrogea, dar şi pe crestele înalte.

Sâmbătă, de Crăciun, vremea este caldă şi ploioasă. Sunt nori mulţi, şi plouă pe suprafeţe extinse în vestul, centrul şi nordul ţării. În celelalte regiuni sunt şanse să vedem şi soarele, dar vin ploile spre seară. Temperatura pierde câteva grade în regiunile de dincolo de Carpaţi, dar în restul teritoriului este la fel de cald. Cele mai mari maxime sunt în Dobrogea, 15 grade la prânz. Vântul are intensificări în sud-est.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

147 de aspiranți la funcția de director pentru școlile din Botoșani, 16 locuri sunt fără candidați!

Tuesday, 6 October 2026

La nivelul județului Botoșani, au fost scoase la concurs 148 de funcții de director și director adjunct din 110 unități de învățământ de stat. 109 funcții sunt de director, iar 3...

Două directoare din Botoșani în finala Galei Premiilor pentru Directorii Anului!

Tuesday, 6 October 2026

𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐬𝐭 are propriii finaliști pentru etapa națională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2026: Petronela Petrea, Monica Cîmpanu și Loredana-Elen...

Primul parlamentar exclus din grupul PNL pentru că nu a votat Guvernul Mureșan este din Botoșani!

Tuesday, 6 October 2026

Deputatul Eduard Mititelu a fost exclus din grupul PNL de la Camera Deputaților pentru că nu a votat Guvernul Mureșan. Mititelu nu era la prima abatere, el acceptase în iunie un post de mi...