Trucuri pentru a evita "atacurile" gastritei şi ulcerului

Trecerea de la alimentaţia de iarnă, când predomină grăsimile, la cea de primăvară, bogată în crudităţi, poate reactiva bolile gastrice.

Primăvara, specialiştii ne sfătuiesc să consumăm cât mai multe fructe şi legume proaspete, pentru a ne detoxifia. Totuşi, persoanele care suferă de gastrită sau de ulcer trebuie să fie precaute, căci această trecere la alimentaţia bogată în crudităţi le poate agrava simptomele.

Astfel, ceapa, usturoiul, castraveţii, ardeii, ţelina sau ridichile care se găsesc în această perioadă în pieţe trebuie consumate cu moderaţie, în funcţie de toleranţa individuală, sau chiar evitate de bolnavii care ştiu că aceste alimente le creează arsuri, greaţă sau dureri în capul pieptului.

Orezul, pansament pentru stomac

Pentru a reduce aciditatea gastrică, specialiştii ne recomandă să includem în dietă alimente alcalinizante, cum sunt cartofii sau orezul. Adăugat în salate, orezul acţionează ca un pansament gastric şi reduce aciditatea. Cel mai bun tip de orez este cel cu bob lung, pe a cărui etichetă scrie Parboiled (adică prefiert)", spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopsci, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti.

Tot pentru a reduce aciditatea gastrică, în afara celor trei mese principale din cursul zilei, persoanele cu gastrită sau cu ulcer trebuie să ia mici gustări dese, completează prof. dr. Carol Stanciu, medic primar gastroenterolog la Centrul de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi.

Atenţie la medicamentele antirăceală!

Bolnavii care suferă de afecţiuni gastrice trebuie să evite medicamente cum sunt aspirina, antiinflamatoarele nesteroidiene sau steroidiene. Medicul gastroenterolog Carol Stanciu spune că, în caz de răceală, afecţiune frecventă în această perioadă, persoanele care au gastrită sau ulcer pot lua cel mult un paracetamol, celelalte medicamente împotriva răcelii crescând riscul de complicaţii.

Ceaiurile, un ajutor la îndemână

Pentru a preveni, dar şi pentru a combate simptomele bolilor gastrice, putem apela şi la remediile din plante. Este vorba despre coada-şoricelului, gălbenele sau despre muşeţel.

"Coada-şoricelului se administrează sub formă de pulbere, câte o linguriţă de trei-patru ori pe zi. În schimb, din florile de gălbenele se face o infuzie (două linguriţe de flori la o cană cu apă), care se bea în cursul unei zile, de preferinţă pe stomacul gol. Tot pe stomacul gol este bine să fie consumată şi infuzia din flori de muşeţel, din una-două linguriţe de plantă la o cană cu apă, din care se beau una-două căni pe zi", spune medicul de familie cu competenţe în apifitoterapie Ruxandra Constantina, din cadrul Clinicii Med-As din Bucureşti.


Adevarul.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Curți inundate și copac doborât de vânt în mijlocul străzii, după furtuna din județul Botoșani!

Thursday, 11 June 2026

Ca urmare a fenomenelor hidro-meteorologice manifestate în județ, până la ora 21:30, la Dispeceratul Integrat ISU–SAJ Botoșani au fost înregistrate două apeluri din partea ...

Starul echipei, gata de transfer: „Dacă se va plăti clauza, voi pleca”

Thursday, 11 June 2026

Sebastian Mailat (28 de ani), golgheterul celor de la FC Botoșani în sezonul recent încheiat, are șanse importante să plece de la gruparea moldoveană în această vară. Prezen...

Închisoare de un an și trei luni pentru un tânăr de 22 de ani, după ce a condus fără permis!

Thursday, 11 June 2026

La data de 10 iunie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Judecători...

-->