Traficul de pe strada Nicolae Iorga va fi modificat! VEZI propuneri!

Situaţia traficului de pe strada Nicolae Iorga, din zona viitorului magazin Penny Market, a fost analizată în comisia de sistematizare a circulaţiei după ce mai mulţi consilieri locali au cerut luarea unor măsuri dat fiind că şi aşa este o zonă aglomerată, iar după deschiderea supermarketului va fi şi mai aglomerată.

Unul dintre consilieri a propus la un moment dat ca porţiunea din strada Nicolae Iorga cuprinsă între intersecţia de la Bazar şi până la Colegiul Naţional "A.T. Laurian" să fie sens unic, dar nu a fost acceptată de cei din comisia de sistematizare.

În aceste condiţii, s-a stabilit ca cei care vor circula în zonă când ies din parcarea Penny Market să facă obligatoriu la dreapta către Bulevardul Mihai Eminescu, la ieşirea din Autogara Priscom, se va face obligatoriu la dreapta către Calea Naţională.

Măsurile se vor aplica din momentul deschiderii Penny Market.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PS Nichifor Botoșăneanul a slujit de Înviere în mijlocul credincioșilor Parohiei Izvorul Tămăduirii din Botoșani

astăzi, 13:36

Credincioșii din Botoșani au trăit, în noaptea de Înviere, momente de profundă încărcătură spirituală la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Parcul Tineretului, u...

”Bucovina Balon Fiesta” la Vorona, prima ediție a unui festival cum n-a mai fost la Botoșani!

astăzi, 12:33

În perioada 8-10 mai 2026, la Vorona, județul Botoșani, va avea loc ”Bucovina Balon Fiesta” prima ediție a unui festival care va transforma orizontul într-o explozie de culo...

Misterele Botoșanilor: Vechea clădire a Vămii, o clădire în cel mai pur stil românesc

astăzi, 09:58

Știați că, în țara noastră, a existat un stil arhitectural de inspirație națională numit, în mod convențional, neoromânesc? În Botoșani există câteva clădiri ...

-->