Topul prefectilor din Romania, in functie de salariile pe care le castiga

Topul prefectilor din Romania, in functie de salariile pe care le castiga


econtext.ro

Prefectul Cristian Roman se situeaza pe locul 6 in topul national, cu un salariu mai mare decat cele ale colegilor sai din tara, devansand prefecti de Bucuresti, Brasov sau Suceava.

Conform unei analize Econtext.ro, aparent, prezenta prefectilor este mai putin vizibila comparativ cu cea a primarilor sau a consilierilor locali. Totusi, in ciuda acestei situatii, prefectul conduce toate serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale.

Adica, el este seful unitatilor de politie, pompieri, etc, din fiecare judet. Pe scurt, el este reprezentantul Guvernului in fiecare judet.

Din aceste motive, el este platit ca atare, uneori chiar mai bine decat primarii. Sau chiar decat premierul tarii!

Cativa prefecti nu si-au completat declaratia de avere la timp (termenul limita este 15 iunie, potrivit Legii 176/2010, art. 4, al.2). In cazul acestora, s-au luat ca referinta veniturile salariale obtinute in 2009, carora le-am aplicat reducerile salariale anuntate la jumatatea anului anterior. Inca un lucru: este vorba despre salariile nete.


Citeste materialul complet pe econtext.ro



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (431)

astăzi, 09:18

CITIND REVISTA „SCÂRȚ”  NR. 37 Am primit revista „Scârț” nr. 37 (octombrie 2026), o revistă de literatură, umor și bună dispoziție care apare sub egi...