Surpriză după o urmărire cu mașina poliției: beat și fără permis, un tânăr gonea la volan pe străzile din Botoșani!

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, afându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Bucovina din municipiul Botoşani,  au anunțat că în această noapte, 26.09.2019, în jurul orei 02.00, au observat în trafic un autoturism care se deplasa dinspre localitatea Curteşti, având luminile de întâlnire oprite.

Echipajul de poliţie a efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea.

 

Acesta a fost urmărit pe o distanţă de un kilometru şi ulterior blocat în trafic pe strada Bucovina.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 20 de ani, din localitatea Curteşti, precum şi faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest valoarea indicată fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...

Gala Fermierilor 2026, vezi când va avea loc evenimentul!

astăzi, 18:32

A fost anunțată data când va avea loc Gala Fermierilor pentru anul 20216. Pe 16 ianuarie, fermierii sunt invitați la Rediu să petreacă și să primească premii. În cadrul acestui ...

MARȚI DIMINEAȚĂ! Elevii din Săveni au dirijat ei traficul în fața școlii, alături de polițiști! (Foto)

astăzi, 17:55

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au desfășurat ieri, 10 noiembrie 2026, o activitate preventiv-educativă la Școala Gimnazială nr. 1 Săveni . În cadrul activității, ...