ȘTIAȚI ASTA? Muncim PENTRU STAT jumătate din an

Românii muncesc ca să-şi plătească doar taxele la stat până în data de 23 iunie a fiecărui an şi abia după aceea muncesc pentru ei înşişi, potrivit unui studiu referitor la "ziua eliberării fiscale". Spre comparaţie, bulgarii muncesc ca să-şi plătească taxele doar până la 18 mai, iar grecii până la 31 mai.

Povara fiscală este tot mai greu de suportat de angajatorii autohtoni. România este pe locul șapte în UE la taxarea muncii. Practic, pentru fiecare leu plătit salariaților, angajatorii scot din buzunar 1,83 lei, potrivit Capital.ro.

Altfel spus, cam 45% din fondul de salarii al unei firme ajunge direct la stat. Nu trebuie uitat că angajații plătesc la rândul lor alte diverse taxe din banii pe care îi primesc (TVA și accize pe produsele achiziționate, impozite pe proprietate etc.). Ceea ce face ca statul să ne ia, de fapt, mai mult de jumătate din ce câștigăm.

Povara fiscală în România este infernal de mare și, din păcate, ne putem compara din acest punct de vedere cu țări precum Guatemala, sau Zimbabwe", spune președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru. El a mai arătat că peste 500.000 de persoane sunt plătite ca PFA tocmai pentru a evita impozitele prea mari pe muncă. Lor li se adaugă alte sute de mii de angajați la negru sau care primesc o parte din salariu la negru.

Diferențele de taxare a muncii sunt mai ușor de înțeles prin conceptul Ziua eliberării fiscale" – data din an la care se calculează că un angajat mediu a câștigat suficient pentru a-și plăti contribuțiile și impozitele către stat și începe să muncească pentru el.

La nivelul UE, cel mai repede scapă de datoriile către Fisc maltezii (pe 11 aprilie), urmați, la circa o lună distanță, de ciprioți, irlandezi și britanici.

Pe 18 mai scapă de taxe bulgarii, iar în ultima săptămână din mai, în ordine, spaniolii, luxemburghezii și grecii. Românii încep să câștige pentru ei, conform calculelor Ernts&Young, de-abia pe 23 iunie, doar opt state din cele 27 de membre ale UE trecând de această dată (Letonia, Italia, Suedia, Germania, Ungaria, Austria, Franța și Belgia).

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...