Start la împădurit! Elevi, profesori și activiști de mediu din Botoșani au deschis oficial campania „Luna plantării arborilor” (foto, video)

Această campanie se desfășoară la nivel național în perioada 15 martie – 15 aprilie. Sunt astfel derulate mai multe activități în școli și instituții publice pentru evidențierea rolului și importanței pădurii.

Vineri dimineață, la Cantonul Silvic de la Rediu, a avut loc o aplicație practică în teren cu ocazia campaniei „Luna plantării arborilor”. Au participat reprezentanți de la Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani, de la Garda Forestieră din Suceava, de la Agenția Națională a Ariilor Naturale Protejate – Filiala Botoșani, salariați ai Direcției Silvice Botoșani, elevi și profesori de la Palatul Copiilor din Botoșani.

Pentru astăzi noi ne-am propus să deschidem oficial luna pădurii, luna plantării arborilor. Astăzi la Ocolul Silvic Botoșani în unitatea de producție 4 Poienița Unitatea Amenajistică 97G ne-am propus să facem o împădurire integrală utilizând puieți de stejari și de amestec din pepinierele proprii. Este prima acțiune de acest gen dintr-un calendar mai larg și fiecare ocol în acest an are cel puțin o acțiune în care voluntarii pot să participe la astfel de activități”, a declarat ing. Marius Havriș, directorul Direcției Silvice din Botoșani.

 

Pe lângă implicarea elevilor în astfel de activități de mediu, angajații Direcției Silvice din Botoșani își propun să împădurească integral 41 de hectare, dintre care 32 de hectare în această primvară în fond forestier de stat și 2 hectare în fond forestier privat; completări în plantații și regenerări naturale în suprafețe de pădure de stat în care s-au efectuat tăieri cu regenerare sub masiv sau în crâng.

Principiul activităților din luna plantării arborilor este de a crea o conștiință forestieră. Suntem extrem de încântați de faptul că la această acțiune participă copii. În afară de această acțiune de împădurire integrală noi ne-am propus și acolo vrem să insistăm mai mult. Este vorba despre igienizarea lizierelor și a zonelor în care turiștii sau oamenii trec prin fondul forestier. Identificăm foarte multe gunoaie și atunci ne-am gândit și la acest aspect. Vom avea și acțiuni de igienizare, iar în jurul lunii aprilie apare și luna curățeniei la nivel de județ și vom avea acțiuni”, a adăugat ing. Marius Havriș.

Aceste acțiuni sunt organizate și în colaborare cu Garda de Mediu din Botoșani.

„Și în acest an sărbătorim luna plantării arborilor, alături de Direcția Silvică Botoșani și toți tinerii voluntari. Împreună cu Direcția Silvică, în baza unui plan comun și a protocolului de colaborare cu ISJ, în fiecare săptămână din această lună am propus școlilor din județ pentru a desfășura un program practic: plantări în intravilan, în curtea școlilor, ori în parcurile de pe raza UAT-ului. Așteptăm proiectele acestor școli”, a spus și Cristina Kashyap, comisar șef al Gărzii de Mediu din Botoșani.

În această primăvară vom planta peste 290 mii de puieţi toți provenind din pepinierele proprii.

Cele mai multe suprafeţe se vor planta în această primăvară cu: gorun,stejar, fag, salcâm, salcie, plop, frasin, paltin, ulm, cireş, tei şi sălcioară.

Suprafeţele de împăduririt din această primăvară sunt răspândite în tot județul, în special în locurile de pe care s-au efectuat tăieri rase la arboretele în curs de uscare sau ajunse la vârsta exploatabilității. Cele mai mari suprafețe de plantat în această primăvara sunt:

Pădurea Oneaga, com. Cristești – 3 ha, din cadrul O.S. Botosani

Pădurea Păltiniș - 5 ha, Pădurea Bajura 6 ha din cadrul O.S. Darabani

Pădurea Brăești - 2 ha din cadrul O.S. Dorohoi

Pădurea Orășeni, com. Curtești – 4 ha, Pădurea Balta Arsă, com. Curtești -3 ha, din O.S. Mihai Eminescu

Pădurea Runc - Bahlui, com. Frumuşica – 8 ha, din cadrul O.S. Flămânzi

Pădurea Guranda, com. Durnești -3 ha, din cadrul O.S. Truşeşti

 

 













 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Când ar trebui să mergem la cardiolog? Doctor Paul Turcoman: „Nu ar trebui să apelăm la grijă pentru a merge la medic” (Video)

Monday, 6 July 2026

După numeroase cazuri în care nu doar adulții, ci și copiii și tinerii au ajuns la spital cu diverse afecțiuni de natură cardiacă, medicii trag un semnal de alarmă și ne spun când...

De MIERCURI! Botoșănenii vor circula cu autobuze electrice în municipiu! (Foto, Video)

Tuesday, 30 June 2026

Începând cu 1 iulie botoșănenii vor putea circula, în municipiul reședință de județ, cu autobuze electrice. Inaugurarea noilor mijloace de transport în comun a avut loc, ...

Medicul care a revoluționat medicina la Botoșani: „Au fost întrebări și neliniști legate de faptul că aș putea să mă întorc la...” (Foto, Video)

Friday, 26 June 2026

Săptămâna trecută, medicina botoșăneană a avut parte de o intervenție medicală în premieră. Doctorul Paul Turcoman a realizat prima coronarografie urmată de implantarea unui sten...