Nicoleta Marilena Pricop, 31 de ani, rezidentă la Città di Castello (Perugia), este voluntară la Protecţia Civilă şi a făcut parte din echipele care au intervenit după cutremurul din Emilia Romagna, Italia. Comportamentul unor români a nemulţumit-o profund. "Aş fi vrut să văd demnitate la românii mei. Dar am văzut români care îşi îndesau în poşete sau sacoşe bucăţi de carne sau pâine de pe masă. Şi nu am auzit de la ei un singur Mulţumesc".
Cutremurul din Emilia a marcat momentul primei intervenţii a româncei Nicoleta Pricop, ca voluntar al Protecţiei Civile. Iată cum descrie românca sosirea în zonele afectate de cutremur: "Despre cutremurul din Emilia Romagna am auzit la televizor. L-am sunat pe preşedintele sediului de Protecţie Civilă din Castello care aştepta ordine de la Regiune. Ne-au anunţat la orele 18:00 că plecarea este peste două ore şi cereau disponibilitatea tuturor celor care puteau veni. Am fost 17 colegi şi ne cunoşteam cu toţii. A fost prima mea intervenţie de urgenţă. Până atunci auzisem doar poveşti de la colegii mei despre cutremurul din Aquila din 2009. Văzusem poze destule cu alte urgenţe de tip inundaţii, urgenţă de iarnă, surpări de teren, dar acum era totul real".
"Am ajuns în Emilia Romagna la 5 dimineaţa, la Massa Finalese, cu Coloana Mobilă de Protecţie Civilă Umbria. Mă uitam în stânga şi în dreapta şi vedeam persoane dormind în maşini, geamuri aburite. Cei care se trezeau ne salutau timid şi plini de speranţă. Ploua des şi rece. Până când ne-au chemat la micul dejun, am montat corturi. Două colege sau ocupat de câţiva bătrâni flămânzi, uzi, îngheţaţi şi speriaţi. Am montat şi cortul nostru. Eu nu mai dormisem în cort niciodată!".
Români nemulţumiţi
Una dintre surprizele cele mai neplăcute a fost contactul cu românii. "M-aţi întrebat despre comportamentul românilor din taberele de sinistraţi. Mă ruşinez să răspund la întrebarea asta. Deşi sunt convinsă că sunt mulţi alţi români cu care m-aş mândri, la mesele organizate de regiune au venit în mare parte români nemulţumiţi. Nemulţumiţi că erau paste pentru prânz sau că paharele de la micul dejun în care se servea laptele sau ceaiul erau de plastic. Nemulţumiţi că nu sunt brioşe pentru micul dejun, ci biscuiţi. Am văzut romani care făceau coada de două sau trei ori pentru a lua de mâncare, deşi erau alţii care încă nu mâncaseră deloc. Noi cel puţin, voluntarii, aşteptam să mănânce ei toţi şi apoi mâncăm noi. Am văzut români care îşi îndesau în poşete sau sacoşe bucăţi de carne sau pâine de pe masă. Aş fi vrut să văd demnitate la românii mei. Cei de acolo, bineînţeles".
Nicoletei Pricop îşi aminteşte o scenă pe care spune că nu o va putea uita uşor: "Mi-a rămas întipărită în minte o familie de români cu o fetiţă mică de cel mult 2 luni. Am şi eu o fetiţă care luna asta împlineşte 4 ani şi îmi aduc aminte perfect când, micuţă fiind, nu putea să îmi spună că îi este foame, dar îşi freca mânuţele în jurul guriţei şi năsucului. Fetiţa acestora era flămândă. Părinţii ei mâncau, m-am apropiat de copilă care plângea pusă pe masă şi am întrebat mămica dacă este nevoie să mă duc să cer eu la bucătărie un pahar cu lapte. Mi-a răspuns că nu este nevoie pentru că nu are biberonul cu ea. Chiar şi acum mi se face pielea de găină când îmi amintesc. Într-o asemenea situaţie dezastruoasă precizez că în faţa autorităţilor nu conta naţionalitatea, ci cu toţii erau trataţi la fel. Pot să spun chiar că majoritatea corturilor au fost ocupate de străini, italienii preferând să doarmă în maşini în faţa caselor lor".
O concluzie dureroasă a Nicoletei după experienţa săptămânii petrecute în zonele sinistrate, e că românii nu ştiu să mulţumească. "Ce mă doare cel mai mult? Că nu am auzit de la românii mei un singur "mulţumesc". Printre lacrimile şi aplauzele italienilor, încă mi-a rămas în inima o propoziţie care a răsplătit toată munca, frigul, apă şi oboseala acumulată: «Voi sunteţi eroii noştri». Spusă de italieni".
Sursa: gazetaromaneasca.com
