Singura metodă sigură de prelungire a vieţii este înfometarea spun medicii. "Bolile ni se trag de la excesul de alimente"
Stiri Botosani Friday, 20 November 2015 Actualitate"Postul nu este periculos, mii de studii dovedesc acest lucru. Vreau să vă dau argumente ştiinţifice. Regimul hipocaloric este într-adevăr o resursă terapeutică foarte bine studiată – şi postul nu este înfometare, pentru că postul generează satisfacţia pe care o obţii din a te abţine de la alimentaţie -, fiindcă organismul are mult mai multe resurse de a gestiona problema aportului redus de calorii şi nutrienţi decât excesul. Bolile ni se trag de la excesul de alimentaţie. Avem dovezi foarte clare şi studii ştiinţifice în acest sens", a spus profesor dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR) şi al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN).
Potrivit profesorului Dafin Mureşanu, tratamentul prin post al unor patologii foarte greu de controlat a fost iniţiat în Rusia, la începutul secolului XX, într-o clinică importantă din Goriacinsk, şi se bazează pe principiile medicului Iuri Nikolaev, care a făcut această observaţie şi a dezvoltat-o ulterior. Apoi, în anii ’60-’70, la Spitalul Korsakov din Moscova, postul a fost aplicat cu foarte mult succces la bolnavii cu depresii mari şi care nu mai răspundeau la niciun fel de tratament.
"În Germania, există o clinică sofisticată, specializată în tratamentul prin post controlat, Clinica Buchinger, pe malul lacului Konstantz. În această clinică, statul german rambursează serviciile medicale pentru cei care fac terapie prin post. Este foarte important, pentru că este o terapie de comutare", a mai spus Dafin Mureşanu.
"Singura metodă sigură de prelungire a vieţii este înfometarea, o lozincă pe care am văzut-o scrisă la un simpozion în America", a adăugat academician dr. Laurenţiu Popescu.
Dafin Mureşanu a precizat că organismul are mult mai multe resurse să gestioneze lipsa de alimente, iar alimentele continuu, cum le iau oamenii, lucrează mai mult pe principiul plăcerii.
"Noi încărcăm organismul bazat pe dorinţe cu mai multe alimente decât este necesar, pe care nu le poate prelucra. Prin post, se obţine un grafic de consum al resurselor interne care nu sunt alocate biologic corespunzător. Şi anume, în primele 24 de ore de post consumi glucide, apoi timp îndelungat, până la două-trei săptămâni, consumi rezervele de lipide.
Aproximativ 96 la sută din consumul de energie în post se bazează pe lipide, deci pierzi lipidele, şi doar 4 la sută se bazează pe pierderea capitalului de proteine. Asta până când se ajunge într-un punct critic, care nu trebuie depăşit, iar acel punct critic este destul de individual şi pentru specia umană nu trebuie să treacă de 40 de zile. Nu este întâmplător", a spus preşedintele Societăţii de Neurologie din România.
Profesorul Dafin Mureşanu a adăugat că, potrivit unor studii, celula tumorală nu se poate adapta la regimul hipocaloric, iar chimioterapia este foarte mult uşurată cu post.
"Există un grup de cercetare la Spitalul Charite din Berlin, Andreas Michalsen are foarte multe lucrări ştiinţifice în reviste importante cu privire la post. Se produce o resetare, care îţi dă un nou profil. Jean Patrice Robbin, alt cercetător mare, care are foarte multe lucrări în acest sens, Institutul de Cercetare şi Tratament al Cancerului, Norris Cancer Center din Los Angeles, centru foarte avansat de studiu al comportamentului celulelor tumorale în post. Celula tumorală nu se poate adapta la regimul hipocaloric şi, practic, chimioterapia este foarte mult uşurată cu post. S-a observat că toleranţa pacientului este mult mai bună la chimioterapie în regim hipocaloric sau post", a precizat Dafin Mureşanu.
El a mai spus că omul după post este mult mai viguros, capacitatea lui de reacţie este mult mai bună.
"Ştiinţa ne arată că pinguinul poate să reziste fără mâncare o sută de zile, ursul când hibernează nu mănâncă. Omul după post este mult mai viguros, are o capacitate de reacţie mult mai bună. Rămâne doar reglarea noastră de a nu consuma mai mult decât avem nevoie, pentru că organismul se adaptează mult mai bine la post. Putem ajunge să scriem pe pâine: «Ai grijă, dacă mănânci prea mult, ai putea avea probleme de sănătate! Postul presupune şi un pic de voinţă. Postul nu este o problemă controversată. Vedeţi cum poate fi folosit, ca o intervenţie în anumite situaţii", a mai arătat profesorul Dafin Mureşanu. (Doctorul Zilei)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ați primit mesaj că aveți un colet pe care nu l-ați comandat? Ce este „brushing", escrocheria care ia avânt şi în România!
Escrocheriile de tip "brushing", prin care un vânzător fals trimite un colet la adresa unei persoane alese la întâmplare, cu scopul de a umfla în mod fraudulos ratingul produsului pe platformele ...
Alocațiile pentru copii rămân înghețate și în 2026. Părinții nu vor primi sume mai mari nici în acest an
Anul 2026 începe cu vești nefavorabile pentru milioane de familii din România. Alocațiile de stat pentru copii nu vor fi majorate nici în acest an, după ce Guvernul a decis menținerea îngheț...
Valeriu Iftime e convins: „E cel mai bun antrenor român în activitate!”
Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, susține că are în curte, în momentul de față, cel mai valoros tehnician român. Entuziasmul omului de afaceri vine pe fo...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.84 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici