Unii dintre noi abia aşteaptă momentul în care, eliberaţi de sub tutela părinţilor, îşi vor lua inima în dinţi şi îşi vor bate primul tatuaj. Alţii fac în aşa fel încât părinţii să nu afle şi se chinuiesc să poarte mâneci lungi în plină vară, chiar dacă sunt majori.
Unii visează modele şi după ore şi zile de durere îşi privesc cu mândrie ultima demonstraţie de forţă. Alţii apelează la tatuaje pentru a ascunde cicatrici urâte, care le-au marcat copilăria. Şi sunt în stare să suporte dureri crunte doar pentru a-şi putea arăta braţele fără teama că se va râde de ei.
Tatuajele, prezente de mii de ani în tradiţiile popoarelor
De mii de ani, tatuajele, alături de piercinguri, reprezintă o formă de comunicare. De exemplu, figurinele umane din lut descoperite la Cucuteni aveau sculptate de-a lungul corpului decoraţii complexe. Chiar faimoasa "Venus de la Drăguşeni", aflată în custodia Muzelui Judeţean, are asemenea desene pe trup. Figurinele umane au fost create de cucutenieni, oamenii care au trăit în perioada 4800 - 3000 î.e.n, iar specialiştii susţin că ele trebuie să fi jucat un rol important în viaţa acestei culturi.
"În evul mediu tatuajul era întâlnit numai la nivelul păturilor superioare (element cultural preluat prin filieră orientală) şi probabil la o serie de personaje mai extravagante precum Petru Cercel (1583 -1585, domnitor al Ţării Româneşti) sau Gratiani Gaspar (1619 - 1620, domnitor al Moldovei). Odată cu modernitatea, moda tatuajelor s-a răspândit în toate structurile sociale, cu precădere cele urbane", arată istoricul Adrian Majuru în cartea "Pentru o istorie a simbolurilor. Tatuajul în România", lansată anul acesta în Bucureşti.
Şi de mii de ani, tatuajele s-au perpetuat în cultura românilor. Nu există însă niciun dubiu că desenele şi instrumentarul cu care sunt făcute au evoluat mult în ultimii ani. Există mari diferenţe între ancorele sau numele unor domniţe pe care le aveau taţii sau bunicii noştri pe braţe, bătute cu acul de seringă ataşat unui motoraş şi desenele complexe din prezent, impregnate în piele cu aparate ce costă măcar o mie de euro.
(Foto: imagestack.co)
Amintiri imprimate pe viaţă
În anotimpul cald, mulţi tineri botoşăneni şi-au expus modelele tatuate pe picioare, pe braţe şi pe ceafă, pe omoplaţi sau pe piept. Nu mai există zone ale corpului evitate de aparatul de tatuat, iar modelele arată interesant.
Artiştii- tatuatori din Botoşani sunt cei care păstrează poveştile despre tatuaje şi sensul lor.
"Unii au venit cu portretul unei persoane pe care au pierdut-o, de regulă părinţii. Alţii îşi tatuează numele iubitei sau iubitului ori semne care reprezintă ceva pentru ei. Am avut un client care şi-a desenat numele iubitei şi a doua zi s-a răzgândit, pentru că se certase cu fata. Probabil că după perioada de cicatrizare şi l-a acoperit cu altceva. În schimb, unii botoşăneni îşi bat modele pe care le-au găsit pe undeva şi le-au plăcut. Suferă câteva ore, apoi îngrijesc tatuajul, dar rezultatul este încântător", spune Silviu, un botoşănean care s-a apucat de bătut tatuaje de câţiva ani.
Pentru că era familiarizat cu arta şi cu proporţiile, un artist- tatuator l-a rugat să-l ajute să-şi bată un model. Cu ocazia asta a descoperit că-i place să facă tatuaje, însă susţine că nu vrea să-şi facă din asta o profesie.
"Lucrez mai mult pentru cunoscuţi, pentru prieteni. Mi-am făcut şi eu un tatuaj micuţ în urmă cu ceva ani, dar m-am oprit la acesta. Unii pornesc de la unul mic-mic şi ajung să-şi facă tatuaje tot mai mari şi mai complicate. E un soi de dependenţă dureroasă, dar rezultatul este frumos", spune tânărul.
(www.getwild.ro)
Povestea Anei şi a tatuajului ei porneşte în urmă cu trei ani, atunci când s-a dus pe litoral şi s-a ales cu un desen pe încheietura mâinii. După câteva spălări desenul s-a dus, însă i-a plăcut atât de mult sentimentul încât şi l-a permanentizat.
"E discret, mic, îl pot acoperi cu cureaua ceasului. Părinţii nu au fost tare fericiţi când l-au văzut, dar s-au obişnuit cu ideea, mai ales că nu au ce să-mi reproşeze. Printre prieteni, unii m-au judecat, alţii m-au felicitat pentru alegere. Mi-am asumat desenul ăsta, îmi dau seama că nu voi putea să-l scot prea curând", povesteşte Ana.
Prietena Anei refuză varianta tatuajului. "Am citit odată că fluturaşul pe care ţi-l tatuezi la 20 de ani se va transforma într-un balaur la 60 de ani. Mai bine îmi pun cercei în toată urechea pentru că pot să mi-i scot la un moment dat, fără teama că rămân cu semne urâte", zâmbeşte Loredana.
Ce spun specialiştii despre tatuaje
Psihologul George Maidaniuc susţine că persoanele care vor sau îşi fac tatuaj de regulă sunt persoane cu încredere în sine destul de bună.
"Chiar mai mult, ele încearcă să iasă în evidenţă cu ceva ce nu face majoritatea. Un cercel, un tatuaj este o formă de comunicare, ceva de genul «uite ce pot face cu corpul meu». De obicei sunt persoane vulnerabile la lucruri extreme, sporturi extreme sau lucruri care implică multă adrenalină", explică George Maidaniuc.
Sociologul Cristi Negrii consideră că tatuajul este o certificare, un status, o credință. "Celebrele tatuaje ale lui Terente, de exemplu, sunt o astfel de certificare. «Se poate!», cam asta strigă tatuajele respective. Din punct de vedere istoric, tatuajul este egalul unei medalii. În culturile aborigene, tatuajele sunt adiționale: treci în rândul maturilor, primeşti un tatuaj, ai luptat cu onoare - alt tatuaj!, dacă ai mai și ucis câțiva, ai un braț întreg tatuat pe care poți să-l dezgolești. Aceste elemente se regăsesc la Yakuza și la Mafia Rusă. Tatuajul e un pergament viu și nimeni nu se dă şi nici nu se poate da drept altceva decât este. Extrapolând, există un lung șir despre tatuaje în folclorul urban. La celălalt pol, sunt tatuajele «infame» prin care se specifică poziția infracțională a persoanei", susţine Cristi Negrii.
Cât durează "pentru totdeauna"
Nu toţi suntem atraşi de această formă de comunicare, considerată exagerată, cu referire la permanenţa tatuajului, astfel că apelăm la tatuaje semi-permanente sau la piercinguri. Şi asta pentru că intenţionăm să facem un anunţ despre noi sau despre viaţa noastră, dar îi punem sub semnul îndoielii termenul de valabilitate.
Cu siguranţă nu la termenul de valabilitate le-a fost mintea botoşănenilor care au acum 60- 70 de ani şi care în tinereţe, sub impulsul momentului sau al sentimentului, şi-au desenat pe piele tot felul de simboluri, nume sau date. Anii au trecut, sentimentele sau momentele respective şi-au pierdut valabilitatea sau sensul, iar tinerii de atunci, deveniţi adulţi responsabili, cu un status social înalt, s-au trezit că sunt obligaţi să le poarte "pentru totdeauna".
"Din fericire, acum există tratamente de eliminare a cernelurilor, însă sunt scumpe, mai ales cel cu laser. Nu am avut clienţi în vârstă care să-mi ceară să le acopăr tatuajul cu un alt tatuaj, dar nu exclud posibilitatea. Am remarcat însă faptul că desenele respective şi-au schimbat culoarea, care s-a atenuat şi a devenit o nuanţă de albastru destul de inestetică", explică un alt artist tatuator din Botoşani.
În atari condiţii, decizia desenării unui tatuaj care, măcar în principiu, va fi vizibil pe viaţă ar trebui să fie luată în deplină cunoştinţă de cauză şi după o îndelungă meditaţie despre cât durează "pentru totdeauna".