Semnal de alarmă în ședință, primari acuzați de neimplicare: „Este vorba de comunitățile lor” (Video)

În cadrul ședinței Colegiului Prefectural de astăzi a fost prezentată o situație a gestionării situațiilor de urgență generate de lucrările de primăvară de igienizare a terenurilor. Mai precis, e vorba de incendiile de vegetație la care salvatorii botoșăneni intervin.

Cele mai multe incendii de vegetație uscată au avut loc la Curtești (4), Brăești (3) și Ștefănești (3).

Reprezentanții ISU Botoșani arată că numărul persoanelor decedate în incendii în anul 2025 a crescut față de anul 2024. Astfel, prefectul Dan Nechifor a ținut să intervină și să tragă un semnal de alarmă.

 

Trimisul Guvernului în teritoriu a precizat că și anul acesta va fi unul secetos și pentru a gestiona eficient situațiile de urgență este nevoie și de sprijinul autorităților publice locale.

„Va fi un an secetos. După cum a spus și domnul colonel, de fiecare dată avem nevoie de sprijinul reprezentanților din UAT-urile din județul Botoșani. Așa cum am cerut sprijinul și în perioada iernii pentru persoanele vulnerabile, așa și acum. Numărul persoanelor decedate în incendii în anul 2025 a crescut exponențial față de 2024 tot din cauza neimplicării autorităților publice locale în identificarea persoanelor nedeplasabile și vulnerabile”, a declarat Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani.

Prefectul Dan Nechifor susține că solicită el intervenția autorităților publice locale în numele celor de la ISU, deoarece pe primari îi privește în mod direct, fiind vorba de comunitățile lor.

„O să avem aceeași situație în vara și toamna anului 2025 și vreau să trag un semnal de alarmă, dacă autoritățile publice locale nu se vor implica în semnalarea incendiilor de vegetație. Va fi un an secetos și chiar avem nevoie de ajutorul dumnealor. Îl solicit eu în numele colegilor de la ISU motivat de faptul că ei ar trebui să fie cei mai implicați deoarece este vorba de comunitățile lor”, a completat Dan Nechifor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...