Şefii de companii, încurajaţi să se dea în gât unii pe alţii ca să scape de amenzi!

Şefii de companii, încurajaţi să se dea în gât unii pe alţii ca să scape de amenzi!

   gandul.info

Preşedintele Consiliului Concurenţei (CC), Bogdan Chiriţiou, a anunţat vineri constituirea "Modulului de clemenţă", o unitate în cadrul instituţiei care va funcţiona pe principiul "protecţiei martorilor" din justiţia americană. Concret, dacă mai multe companii constituie un cartel anticoncurenţial, iar directorul uneia dintre ele se căieşte sau se teme că va încasa o amendă, acesta îşi poate turna partenerii. În schimb, va beneficia fie de o reducere a amenzii, fie chiar de anularea acesteia. Important este faptul că delaţiunile rămân confidenţiale, adică niciunul dintre membrii cartelului respectiv nu va şti cine i-a turnat. Asta, bineînţeles, doar dacă sunt mai mult de doi.

Delaţiunea se face prin telefon sau prin fax, cu număr de ordine

Se supun noii reglementări şi cazurile de înţelegeri care nu se încadrează în categoria cartelurilor, dar vizează stabilirea preţului de revânzare sau protecţia teritorială absolută. Toţi cei dispuşi la a-şi turna partenerii o pot face prin fax sau sunând la numărul de telefon afişat pe site-ul Consiliului Concurenţei. Toate solicitările vor primi un număr de ordine şi vor fi înscrise într-un Registru unic, urmând ca solicitanţii să fie contactaţi ulterior de inspectorii CC.

A apărut primul turnător cu guler alb

Potrivit lui Chiriţoiu, doritorii nu au pregetat să apară. Preşedintele CC a spus ieri că există deja în discuţie un caz de acest fel, neputând însă să dea mai multe amănunte. În noile reglementări sunt prevăzute două tipuri de clemenţă: de tip A, când delatorului i se anulează amenda, şi de tip B, când suma este mai mică decât a celorlalţi participanţi la înţelegerea anticoncurenţială.

"Dacă solicitantul de clemenţă ne semnalează situaţia înainte ca noi să fi aflat de ea, el va beneficia de o amendă zero. Însă în cazul în care noi deja am intrat pe fir şi respectivul ne înlesneşte investigaţia, amenda va fi plătită, dar la o valoare redusă, în funcţie de informaţiile pe care ni le furnizează", a mai spus Chiriţoiu.

Chiriţoiu de la Consiliul Concurenţei vrea şi interceptări telefonice

Preşedintele CC se gândeşte şi la o colaborare cu procurorii, pentru ca investigaţiile să fie mai aprofundate. "Vreau să închei un protocol cu Parchetul, pentru a putea include în investigaţiile noastre şi probe obţinute prin interceptarea convorbirilor telefonice", a declarat Bogdan Chiriţoiu. El a precizat că primeşte informări periodice de la SRI, însă nu le poate utiliza decât dacă inspectorul de concurenţă care instrumentează cazul primeşte mai întâi un certificat ORNISS.

Chiar dacă sunt un pic sceptici, patronii români speră că schema va funcţiona. "La noi nu se cartelizează IMM-uri, ci mari companii, care de obicei nu sunt deţinute de români, ci de multinaţionale. Acestea se iubesc între ele până la un punct, iar apoi se dau în gât. Dictonul «Dezbină şi stăpâneşte» datează de 2000 de ani. De ce nu l-ar folosi şi Consiliul Concurenţei?", a decarat pentru Gândul secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan.

El a ţinut însă să precizeze că este încercat de o doză de scepticism, deoarece măsura introdusă de CC, chiar dacă este inspirată din practica europeană, nu este susţinută şi de alte componente, cum ar fi cele care vizează sistemul judiciar.

 

Sursa: gandul.info

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Artiștii de la Clubul Copiilor Dorohoi, premii și aplauze la Festivalul Național ”Muzritm”! - FOTO

Saturday, 25 July 2026

Elevii de la Clubul Copiilor Dorohoi, din nou pe cele mai înalte trepte ale podiumului la Festivalul Național de interpretare vocal-instrumentală a muzicii ușoare pentru copii și adolescenț...

Președintele Sanitas cere deblocarea angajărilor din sistem: ”Spitalul din Botoşani are un deficit de asistenţi medicali de 42%!”

Saturday, 25 July 2026

Federația Sanitas solicită Parlamentului să adopte o soluție legislativă care să permită spitalelor să angajeze personal în funcție de necesități și de bugetul disponibil. Preşed...

Antrenorul Rapidului, înaintea meciului cu FC Botoșani: ”O deplasare grea prin tradiție, un loc unde se câștigă greu!”

Saturday, 25 July 2026

Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, a afirmat, în conferință de presă de vineri, că dacă jucătorii săi își păstrează entuziasmul arătat în prima etapă a Superligii, au ș...