Sclavi din fire
Stiri Botosani Wednesday, 12 February 2014 ActualitatePână şi cei mai devotaţi admiratori ai lui Aristotel încearcă să micşoreze vina ruşinosului pasaj, atribuindu-l prejudecăţilor epocii, pentru care filosoful nu ar trebui să fie, personal, tras la răspundere. Cu toate acestea, din ce în ce mai mult, afirmaţia lui Aristotel îmi pare un adevăr incontestabil.
Dacă nimeni nu este sclav din fire, de ce naiba există cluburi de sadomasochism? Individului îi este bine în viaţă, e respectat şi răsfăţat, îşi are libertatea lui şi un venit anual bunicel garantat de Statul-providenţă, dar din când în când întoarce spatele tuturor acestor lucruri şi cheltuieşte o sumă considerabilă ca să fie biciuit, pălmuit şi umilit de către băieţoi musculoşi îmbrăcaţi în curele de piele asemanatoare celor ale soldaţilor romani. Mai mult decât o nostalgie de la boue (nostalgia noroiului, n.t.), este dorul de sclavie.
Suntem atât de obișnuiți cu ideea conform căreia condiţia de sclav ar fi un destin impus din afară, încât interpretăm afirmaţia lui Aristotel în sens invers, înţelegându-o în sensul modern al unui determinism exterior şi tocmai de aceea o respingem. Dar natura unei ființe, pentru filosoful Liceului, era ceea ce are ea mai intim, găsindu-şi expresia imediată şi spontană în dorinţă.
Nimic mai inevitabil, prin urmare, decât ca într-o societate din care sclavia a dispărut ca instituţie şi în care orice dorinţă explicită de supunere este stigmatizată ca o josnicie nevrednică, instinctul de sclav să persiste doar ca fantezie sexuală, dovedind existenţa a ceea ce simţul convenienţelor neagă.
Dar mai există o expresie a acestui instinct, mai vizibilă şi, prin urmare, având şi mai multă nevoie de camuflaj. Hoardele de derbedei care răspândesc astăzi haosul pe străzile Londrei, aşa cum au făcut la Paris în 1968, la Oslo în 2009.
Dacă există un instinct al sclaviei, este logic că acesta determină doar comportamente generale şi nu căutarea unei anumite poziţii sociale. Formele de inferioritate variază în diferite structuri sociale, dar un simplu instinct nu poate alege căile specifice prin care se va exprima, în funcţie de circumstanţele variate ce ţin de moment şi de loc.
Acelaşi impuls care duce la supunere într-o ţară, duce la revoltă într-o alta. De aceea, există mai mulţi rebeli în ţări libere şi prospere decât în ţările cele mai nenorocite, conduse de cei mai sângeroşi tirani.
Mizeria şi asuprirea rareori produc rebeliuni. O ascensiune socială parţială, suficientă pentru a oferi indispensabilul, dar nu și pentru a potoli toate ambiţiile şi toate invidiile – iată formula infailibilă pentru fabricarea unei mase de rataţi plini de ură. Dar, prin definiţie, este imposibil să satisfaci toate ambiţiile care îşi schimbă conţinutul pe măsură ce progresul generează noi forme de bogăţie şi odată cu ele, noi surse de frustrare şi invidie. Prin urmare, creşterea bunăstării sociale nu produce niciodată un mediu de recunoştinţă şi de pace: produce ură, invidie şi resentimente în doze multiplicate de sute de ori.
Când citeşti la un filosof antic vreo afirmaţie care şochează convenţiile moderne, pe care tu le iei drept adevăruri de nezdruncinat, înfrânge-ţi graba de a o explica, într-un sentiment reconfortant de superioritate, prin prejudecăţile unei ere dispărute. Verifică dacă nu cumva eşti tu cel care proiectează asupra ei o interpretare anacronică, punând în gura filosofului o prostie de invenţie proprie.
Olavo de Carvalho, preluare parţială după traducerea Ancăi Cernea
Sursa: Orientari
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Experimentul unui șofer i-a uluit pe angajații de la RAR: Cum faci mașină electrică din Dacia 1300!
A transforma o Dacia 1300 într-o mașină electrică nu este doar o idee extravagantă dacă ești pasionat de autoturisme. Acest experiment a fost pus în practică de către un româ...
Țările în care armata redevine obligatorie. Vârsta de la care bărbații vor fi recrutați pentru stagiul militar!
Ministerul Apărării din Croaţia, ţară membră NATO din 2009, a anunţat marţi, 24 decembrie, că va demara în ianuarie anul viitor procesul de reintroducere a serviciului militar obligator...
Medic botoșănean, semnal de alarmă către părinți: Complicațiile care "pot lăsa sechele până la pierderea vederii”
Sinuzita este o afecțiune ce presupune inflamația sinusurilor nazale, în urma unei răceli, a unei alergii sau a unui blocaj în aceea zonă. Sinusurile au mai multe roluri, de la amplifi...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.80 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici