Cistita este definită ca o infecÈ›ie de tract urinar localizată strict la nivelul vezicii urinare, caracterizată prin disurie-discomfort în timpul micÈ›iunii È™i hematurie (prezenÈ›a de sânge în urină).
InfecÈ›ia tractului urinar (ITU) apare, cel mai adesea, în perioada cuprinsă între două luni È™i doi ani, este mai frecventă la fete, iar rata de reapariÈ›ie după prima infecÈ›ie este de 40%. Cea mai frecventă cauză este bacteria E. Coli (80% din cazuri); mai rar se pot întâlni Klebsiella, Proteus, Pseudomonas È™i Enterobacterii.
Contaminarea urinei se face prin două căi: ca È™i în cazul adulÈ›ilor, calea ascendentă (bacteriile din tractul digestiv ajung în zona perineală È™i periuretrală, apoi pătrund la nivelul uretrei urcând’ în interiorul tractului urinar. Este cea mai frecventă cale de contaminare a urinei), respectiv calea hematogenă (trec din sânge). Aceasta din urmă este mult mai severă È™i este frecventă la nou-născut È™i la sugarul mic, cauza fiind o infecÈ›ie bacterienă în sânge.
Factorii favorizanÈ›i ai ITU prin colonizare ascendenta sunt igiena locală deficitară, constipaÈ›ia, deficite imunitare, vulvita, prepuÈ› mic, oxiurază, stenoză de joncÈ›iune ureteropielică sau vezico-ureterală, refluxul vezico-ureteral. Sfaturile specialiÈ™tilor exclud utilizarea de spumante de baie È™i spray-uri pentru igiena intimă. Se recomandă însă duÈ™uri pentru igiena personală. Fetele trebuie să îÈ™i facă toaleta scaunului realizând È™tergerea din față în spate, iar copiii trebuie încurajaÈ›i să îÈ™i golească vezica la intervale regulate.
Cum se manifestă infecțiile urinare
Manifestăriile diferă în funcÈ›ie de vârstă. La nou – născut există un interval liber, apoi apar: febra, alterarea stării generale, lipsa poftei de mâncare, vărsături, persistă sau reapare icterul.
La sugar È™i copilul mic predomină febra, urina este tulbure, apare hematurie (sânge în urină) observată prin coloraÈ›ia mai roÅŸiatică a scutecului, în unele cazuri pot apărea vărsături È™i chiar diaree.
La copilul mare caracteristice sunt febra, frisoanele, lipsa poftei de mâncare, incontinență urinară, dureri lombare în flancuri (părÈ›ile laterale ale abdomenului anterior) sau suprapubian, micÈ›iuni dese în cantități reduse (polakiurie), usturimi la urinat sau senzaÈ›ia de urinat incomplet (disurie), miros puternic al urinei.
Întrucât infecÈ›ia poate fi asimptomatică, un examen de urină ar trebui să i se realizeze anual fiecărui copil. Criteriile de diagnostic pentru urocultură sunt : >10 leucocite/câmp în sedimentul urinar centrifugat È™i > 100.000 bacterii/ml. CreÈ™terea mai multor tipuri de microorganisme înseamnă contaminarea probei , nu infecÈ›ie. Orice germene identificat în aspiratul suprapubian sau prin recoltarea pe sondă indică infecÈ›ie. Orice numărătoare între 10.000 si 100.000 bacterii/ml necesită repetarea probei.
Diagnosticul de ITU trebuie să stabilească sediul acesteia, mai precis dacă este limitată doar la vezica urinară (cistită) sau implică și parenchimul renal (pielonefrită), aceasta din urmă fiind mult mai gravă.
DiferenÈ›a se face prin probele de inflamaÈ›ie (proteina C reactivă, fibrinogenul, VSH) care se pozitivează în cadrul pielonefritei. De asemenea, trebuie stabilită forma ITU: simplă, complicată, recurentă (reaparitia acesteia) sau bacteriurie asimptomatică.
InvestigaÈ›iile imagistice în ITU cuprind ecografia (care se face la primul puseu È™i se repetă la interval de 6 luni de la episodul iniÈ›ial), cistografia micÈ›ională, urografia, scintigrama renală cu DMSA, respectiv nefrograma izotopică È™i IRM, realizate în funcÈ›ie de tipul ITU, sediu È™i evoluÈ›ie.
Cum se tratează infecțiile urinare
Tratamentul antibiotic este obligatoriu. Pâna la sosirea antibiogramei se poate folosi empiric amoxicilina. Alte antibiotice utilizate sunt amoxicilina plus clavulanat (Augmentin), cefalosporinele (cefalexin, cefuroxime, ceftibuten, ceftriaxon), amikacina, netilmicina, gentamicina.
Tratamentul farmacologic se corectează È™i în funcÈ›ie de evoluÈ›ia clinică. Este necesară suplimentarea aportului de lichide. Dispensarizarea ITU presupune repetarea uroculturii la 48 ore de la debutul tratamentului, cât È™i la 48 ore după terminarea tratamentului, apoi lunar – timp de 3 luni consecutiv-, respectiv o dată la 3 luni, 1 an etc.
Dr. Roxana Smădeanu, medic pediatru, doctorionline.ro
