Salariata nu poate fi concediata dupa ce anunta angajatorul ca este gravida. Ce conditii trebuie respectate

Angajatorilor le este interzis prin lege sa concedieze salariatele gravide, dupa ce sunt informati in scris in acest sens. Totusi, pentru a beneficia de protectie la locul de munca, angajatele au de urmat o intreaga procedura.

Salariata care anunta angajatorul despre starea ei de graviditate nu poate fi concediata din motive care au o legatura directa cu acest aspect, stabileste Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca.

Astfel, pentru a beneficia de protectie la locul de munca, salariata trebuie mai intai sa se duca la medicul de familie pentru a obtine un document care sa ateste ca este insarcinata. "Salariata gravida efectueaza consultatii prenatale la medicul de familie si, dupa caz, la medicul specialist, in vederea atestarii starii sale fiziologice de graviditate", este mentionat in normele pentru aplicarea OUG nr. 96/2003.

In aceasta situatie, medicul de familie si/sau medicul specialist confirma faptul ca angajata este insarcinata prin completarea Carnetului gravidei si a Anexei pentru supravegherea medicala a gravidei si lauzei. De asemenea, pentru dovedirea starii de graviditate poate fi folosita si o adeverinta medicala-tip.

"In cazul salariatei gravide, documentul medical trebuie sa contina data prezumtiva a nasterii, precum si recomandari privind capacitatea de munca a acesteia pe timp de zi sau, daca este cazul, pe timp de noapte, precum si in conditii de munca (...) insalubre sau greu de suportat", prevad normele.

Apoi, instiintarea angajatorului se face -- la compartimentul de resurse umane al firmei -- prin depunerea unei copii a anexei, a unei cereri scrise cu informatii despre starea de graviditate si, daca este cazul, a unei solicitari de aplicare a masurilor de protectie.

Atentie! Copia documentului medical trebuie prezentata in cel mult cinci zile lucratoare de la data eliberarii.

"Angajatorul transmite copii de pe documentele depuse de salariata, in termen de zece zile lucratoare de la data depunerii lor, medicului de medicina muncii, care asigura supravegherea starii de sanatate a angajatilor din unitate, precum si inspectoratului teritorial de munca in a carui raza teritoriala isi desfasoara activitatea", scrie in actul normativ.

Dupa indeplinirea acestor formalitati, angajatorul si medicul de medicina muncii se ocupa de o apreciere a riscurilor la care este supusa salariata la locul ei de munca, intocmind in acest sens un raport de evaluare. In cel mult 15 zile lucratoare de la finalizarea raportului, salariata gravida trebuie sa primeasca o informare privind protectia maternitatii la locul de munca. In acest document se includ rezultatele evaluarii riscurilor si masurile suplimentare de protectie ce trebuie respectate.
In fine, dupa ce este informata in scris, angajata poate sa faca o cerere pentru a intra in concediu de risc maternal.

Atentie! Salariatele gravide sunt obligate sa se prezinte la medic. Daca nu fac acest lucru si nu informeaza angajatorul in scris ca sunt insarcinate, acesta este scutit de obligatia de a oferi protectie la locul de munca. Citeste mai departe

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dreptul la un însoțitor și interzicerea nașterilor în saloane comune: Noua lege împotriva abuzurilor din maternități merge la vot în plen!

astăzi, 12:42

O inițiativă legislativă care permite pacientelor să fie însoțite în timpul travaliului și al nașterii a primit raport favorabil din partea Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaț...

O botoșăneancă a reușit un adevărat record: A fost în același timp rector, profesoară și studentă / Universitatea spune că ea și-a semnat din ”greșeală” diploma de licență!

astăzi, 11:36

În timp ce conducea universitatea, Gabriela Mihalache era și cadru didactic, dar a fost înmatriculată și ca studentă la una dintre facultăți – Balneofiziokinetoterapie și recu...

Autoutilitară distrusă de foc: Polițiștii au demarat cercetările după ce s-a constatat că s-a folosit intenționat o sursă de aprindere!

astăzi, 10:44

Un incendiu produs, sâmbătă seara, în localitatea Saucenița, comuna Văculești, a distrus o autoutilitară care era parcată de mai mult timp. La fața locului s-au deplasat pompier...