O minoritate, de altfel, prigonită de grupurile majoritare, inclusiv datorită faptului că aceste se consideră a fi români, deÈ™i sunt numai românofoni.
Pentru că, într-adevăr, populaÈ›ia Republicii România se împarte în trei părÈ›i: români, românofoni È™i xeno-foni (vorbitori de alte limbi, care nu cunosc limba română nici măcar la nivelul conversaÈ›iei uzuale).
Atât românii cât È™i xenofonii sunt minoritari, majoritatea populaÈ›iei fiind alcătuită din românofoni.
Care este deosebirea dintre români È™i românofoni?
Iată câteva criterii:
1. Ca român simÈ›i că ai o datorie sfântă față de străbunii care au muncit È™i au luptat ca să ridice o civilizaÈ›ie românească, să o apere È™i să o lase urmaÈ™ilor.
Ca românofon consideri că ceea ce au făcut străbunii ori nu contează, ori este cel puÈ›in prost, dacă nu mai rău.
2. Ca român simÈ›i că munca È™i lupta eroilor È™i sfinÈ›ilor din trecutul românesc te atinge la suflet, îÈ›i este pildă È™i inspiraÈ›ie, îÈ›i este È™coală È™i îndemn.
Ca românofon crezi că te tragi dintr-un neam de hoÈ›i È™i trădători, de laÈ™i, leneÈ™i, beÈ›ivi etc.
Amândouă punctele de vedere sunt corecte, căci suntem urmaÈ™ii celor a căror moÈ™tenire o ducem mai departe. Deosebirea dintre români È™i românofoni nu este nouă, È™i fiecare dintre cele două duce mai departe o moÈ™tenire. Românii, pe a eroilor È™i sfinÈ›ilor români, românofonii pe a leneÈ™ilor, trădătorilor, laÈ™ilor, hoÈ›ilor etc.
3. Ca român simÈ›i nevoia de a cunoaÈ™te istoria românilor, cu bune È™i rele, pentru a te feri de cele rele sau a le îndrepta, pentru a preÈ›ui cele bune È™i ale duce mai departe.
Ca românofon istoria românilor te plictiseÈ™te, cu excepÈ›ia cazului când cineva încearcă să o mânjească. Asta È›i se pare interesant sau chiar încântător, È™i totdeauna adevărat, chiar dacă e în totală contradicÈ›ie cu logica, adevărul, faptele sau documentele istorice.
4. Ca român simÈ›i împreună cu Mihai Eminescu iubire față de limba română, "floarea sufletului românesc". Și pe măsură ce È™tii È™i preÈ›uieÈ™ti alte limbi È™i culturi, dragostea față de limba română îÈ›i creÈ™te.
Ca românofon limba română îÈ›i face cu atât mai multă greață cu cât este mai curată. De aceea simÈ›i nevoia să o umpli de cuvinte È™i expresii străine sau, în lipsă, de înjurături.
5. Ca român simÈ›i nevoia simÈ›ului datoriei, demnității, dârzeniei, dragostei È™i, desigur, CredinÈ›ei în Dumnezeu pe care le-au avut eroii È™i sfinÈ›ii Neamului Românesc, de la bătrânii ciobani È™i țărani până la sfinÈ›ii împăraÈ›i È™i ierarhi.
Ca românofon crezi că astea sunt gogoÈ™i, că important este ce bagi în gură È™i ce... "iubeÈ™ti", că importante sunt poftele tale, că lăcomia È™i ambiÈ›ia ta sunt perfect îndreptățite, că cei care nu gândesc asemenea È›ie sunt ori nebuni, ori proÈ™ti, ori duÈ™mani, la fel fiind È™i oricine îÈ›i stă în cale în vreun fel.
6. Ca român vezi în înaintaÈ™i o nobleÈ›e care te obligă, te motivează, te ajută să urci, să devii mai bun, mai nobil, mai asemenea lor. În trup È™i în spirit. În felul în care vorbeÈ™ti È™i te porÈ›i, în felul în care gândeÈ™ti È™i simÈ›i, în felul în care CREZI, în felul în care lucrezi, în tot ceea ce eÈ™ti.
Ca românofon socoteÈ™ti modele doar pe cei care îÈ™i fac poftele, cât mai iresponsabil È™i cât mai ne-românesc. Pe aceÈ™tia te străduieÈ™ti să-i ai ca idoli, să-i urmezi, să-i imiÈ›i. DispreÈ›uind, evident, pe cei care îÈ™i fac modele din eroi È™i sfinÈ›i.
7. Ca român È™tii, asemenea străbunilor, că viaÈ›a este o muncă È™i o luptă cu foarte mici "zile de odihnă", că trebuie să laÈ™i în urmă ceva, să zideÈ™ti ceva, să faci bine, să nu fi trăit degeaba. Pentru tine rostul vieÈ›ii - muncă, hobby, carieră - este indistructibil legat de a construi ceva bun, de a face lumea mai bună.
Ca românofon È™tii că merită să lupÈ›i pentru a avea o carieră sau pentru alte asemenea lucruri doar pentru că îÈ›i vor aduce banii È™i plăcerile pe care le visezi. Nu contează ce laÈ™i în urmă, important este să îÈ›i faci poftele.
Doar în aceste câteva puncte avem deja deosebiri uriaÈ™e, care ne pot ajuta să înÈ›elegem È™i ce suntem noi, ca persoană, È™i ce suntem noi ca stat, È™i cauzele multora dintre realizările, dar mai ales dintre nerealizările de astăzi.
Pentru că, să fim cinstiÈ›i, chiar È™i după aceste câteva criterii este limpede că românii sunt o minoritate în Republica România. Iar românofobii - cei mai plângăcioÈ™i pentru "situaÈ›ia asta" - o majoritate. Majoritatea care provoacă, de fapt, prăbuÈ™irea, prin colaboraÈ›ionismul cel mai direct cu forÈ›ele anti-româneÈ™ti.
AÈ™ mai preciza că românofonii nu sunt românofobi în mod fiinÈ›ial. Sau, cel puÈ›in, nu sunt aÈ™a în majoritate. În foarte mulÈ›i dintre ei pluteÈ™te latent sămânÈ›a moÈ™tenirii străbunilor, dar este înăbuÈ™ită de lipsa cunoaÈ™terii istoriei, de presiunile sociale, de griji etc.
Merită spuse și două vești bune.
Prima, simplă, este că românii vor merge mai departe până dincolo de sfârÈ™itul lumii. MulÈ›i, puÈ›ini, câÈ›i vom fi, vom duce mai departe cultura străbunilor È™i toată moÈ™tenirea lor. În veÈ™nicie.
A doua, mai surprinzătoare, este È™i un avertisment pentru cei care ne-ar vrea morÈ›i: românofonii pot deveni români. Români adevăraÈ›i. AÈ™a cum au făcut-o în istorie de multe ori. Și atunci aceia care au crezut că ne-au încălecat s-au făcut praf. Căci, într-adevăr, "Românul nu piere!"
Alții da, așa cum arată limpede istoria.
AÈ™ încheia cu un salut vechi românesc, profund, frumos È™i aproape uitat: "Bună să-È›i fie inima!"
PR. MIHAI-ANDREI ALDEA
