Reportaj cutremurător în Italia: În adăpostul pentru câini unde animalele nu mai pot trăi, acum locuiesc familii de români!

Reportaj cutremurător în Italia: În adăpostul pentru câini unde animalele nu mai pot trăi, acum locuiesc familii de români!

   La Repubblica

La Genova, într-un adăpost părăsit de câini, unde nu mai puteau trăi nici animalele, acum locuiesc familii de români. Cotidianul "La Repubblica" din Genova a publicat un reportaj cutremurător despre condiţiile în care trăiesc câteva familii de români, printre care douăzeci de femei şi un copil. "Aici erau câinii, acum câinii suntem noi", a spus jurnaliştilor unul din români, scrie gazetaromaneasca.com.

În adăpostul pentru câini unde animalele nu mai pot trăi, acum locuiesc familii de români

Barele cuştilor au fost scoase, printre ruine mai trăiesc şi douăzeci de femei şi un copil. Mulţi dintre ei au fost deja alungaţi din barăcile de sub podul Cornigliano.

La începutul cărării care duce la graniţa realităţii, sunt flori şi graffiti în toate culorile.  Însă, pe măsură ce înaintezi, petalele şi desenele lasă loc unei carcase de frigider, unui wc răsturnat, unei vechi motorete. Există chiar şi un fotoliu, din cele pe care le găseşti în cabinetele dentiştilor. Mergi treizeci de metri şi ajungi lângă o tăbliţă "Adăpost de câini", de pe via Adamoli. Aici trăiesc persoane. Primăria a închis structura acum doi ani, pe motiv că, scriau ziarele în acea vreme "există condiţii de igienă precare pentru animale şi pentru veterinarii care le asistă".

În aceleaşi încăperi, considerate prea dărăpănate şi nesănătoase pentru ca acolo să poată fi adăpostiţi şi îngrijiţi câini, astăzi trăiesc circa patruzeci de persoane. Toţi români. Douăzeci sunt femei, mai e şi un băieţel. În curte, un miros puternic de lemn ars îţi intră în nas şi un nor gri îşi arde ochii. Aici te încălzeşti cum poţi. Nu există apă, iar curentul îl iau legându-se direct la stâlpii Enel. Cuştile nu mai au gratii. Sunt folosite pentru a adăposti butelii de gaz, cutii, mese abandonate în faţa coşurilor de gunoi de cei care o duc mai bine. Statuete de căţei care odată aveau rolul de a face mai puţin dureros un loc de abandon sunt împrăştiate peste tot precum piticii în grădinile bogaţilor. Dar aici iarbă nu există şi dacă plouă chiar şi numai zece minute, se fac nisipuri mişcătoare.



Primul lucru pe care îl observi, este că, în acest infern de disperare, sunt unii care o duc mai bine şi unii care o duc mai rău. Birourile sunt "apartamentele" cele mai luxoase: au televizor, paturi, curent electric. Cabinetele veterinarilor, locurile în care erau spălate animalele, sunt distruse, geamurile ferestrelor sunt sparte şi, ca să nu intre frigul, au fost aşezate bucăţi de carton. Uşile sunt închise cu lanţuri pentru că războiul dintre săraci nu se încheie niciodată. Jură, cei care trăiesc aici, că nu sunt şoareci după inundaţii, ca şi când ar fi înţeles că este un loc periculos. Şoarecii au fost alungaţi, românii au rămas.

Nu ştiu unde să meargă şi tunelurile râului Bisagno sunt considerate prea periculoase. De sub podul Cornigliano i-au alungat deja. Instinctul de supravieţuire, să ştii că nu poate fi ceva mai rău, să speri: toate acestea determină fantomele de pe via Adamoli să-ţi strângă mâna pentru a-ţi mulţumi că vorbeşti despre ele, despre viaţa lor de câini.

"Aici erau câinii, acum câinii suntem noi", glumesc. Însă este o glumă amară. Ştiu că acel puţin pe care şi l-au câştigat, chiar dacă în mod ilegal, în scurt timp va dispărea. Cu toate acestea înfruntă realitatea cu o forţă incredibilă.

La sfârşitul lunii vor fi evacuaţi şi vor reîncepe să rătăcească prin oraş ,în căutarea unui alt adăpost. Până în ultimul moment, însă, nu-şi vor pierde demnitatea.

Depozitează gunoiul într-un loc îndepărtat de cel în care dorm, închis, şi invizibil, datorită unui panou.

"Nu suntem animale, chiar dacă acest loc îţi aminteşte mereu acest lucru". O femeie trece cu o oală plină cu apă luată de pe câmpul unui "domn de treabă".

Se apropie ora cinei. Spaghetti, ceva conserve de ton. Românii pregătesc mesele, închid maşinile şi furgonetele. La tv e meci. Îl văd toţi împreună, ca o mare familie.

Sursă: La Repubblica Genova

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

U Cluj fără Bergodi la Botoșani. Secundul oaspeților: ”Ne așteaptă un meci foarte greu, un război!”

astăzi, 10:53

Secundul ”Șepcilor roșii”, Eugeniu Cebotaru, a spus înaintea confruntării de vineri că pentru echipa sa, la acest meci, nu există decât varianta obținerii celor trei punc...

Misiune complexă pentru salvarea unui nou-născut: Transferat la Iași cu Ambulanța din Botoșani, adus înapoi cu elicopterul!

astăzi, 10:15

Pacientul, un nou-născut cu particularități clinice și suspiciuni de patologie congenitală, a necesitat transfer interclinic către o unitate medicală de rang superior din Iași, în vedere...

Botoșănean găsit mort într-o curte, polițiștii au identificat la scurt timp un suspect!

astăzi, 09:17

În cursul zilei de joi, 19 februarie, polițiștii din Vlăsinești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 41 de ani, din comuna Mitoc, a fost găsit decedat în curtea un...