RAR îşi modifică programul de lucru cu publicul!

Începând din luna februarie, reprezentanțele Registrului Auto Român vor avea, în fiecare zi de joi, program de lucru cu publicul în intervalul 8.00 – 20.00.
 
Începând din luna februarie, programul de lucru cu publicul al reprezentanțelor Registrului Auto Român va fi modificat, o zi pe săptămână. Astfel, în fiecare zi de joi, clienții vor putea beneficia de serviciile RAR până la ora 20.00, măsură posibilă prin decalarea corespunzătoare a programului de lucru pentru o anumită parte din angajații RAR.

"Considerăm că este o decizie firească din partea unei instituții care își respectă clienții, întrucât există persoane care nu își pot neglija unele activități în prima parte a zilei. În funcție de interesul publicului față de această inițiativă, vom evalua posibilitatea extinderii ei", declară ing. George Dincă, Directorul General al Registrului Auto Român, într-un comunicat remis redacţiei Ştiri.Botoşani.Ro.

În prezent, în reprezentanțele RAR, programul cu publicul se desfășoară în intervalul orar 8.00 – 16.00 de luni până joi, respectiv 8.00 – 13.30, în zilele de vineri, se mai precizează în comunicatul de presă.

RAR reaminteşte că obținerea unei programări pentru activitățile RAR este posibilă în două moduri:

-    Completând corect și complet toate datele din formularul pus la dispoziție pe pagina www.rarom.ro
-    Apelând serviciul Call Center la numărul cu tarif normal 021-9672.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ANAF adună datele despre veniturile reale ale bugetarilor!

astăzi, 11:32

Până la data de 30 octombrie 2026, instituțiile și autoritățile publice au obligația legală de a transmite datele privind veniturile salariale ale personalului angajat în luna septe...

Percheziții domiciliare în Botoșani: Bijuterii în valoare de 1.732.000 lei identificate de polițiști!

astăzi, 10:48

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Botoșani, într-un...

Trei polițiști botoșăneni au participat la un schimb de experiență în Polonia! – FOTO, VIDEO

astăzi, 10:27

Trei polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la o activitate de pregătire și schimb de experiență desfășurată &i...