Problemele din sistem expuse de acesta au făcut referire la cota de carburant insuficientă, deficitul de personal şi situaţia posturilor de poliţie.
Virgil Bordei a spus că unui poliţist îi vine foarte greu să facă misiunile când nu are carburant ca să se deplaseze, iar din cauza deficitului mare de personal, în special din mediul rural, se îngreunează mult activitatea lucrătorilo de poliţie. În plus, unii poliţişti sunt nevoiţi să lucreze în spaţii insalubre.
“Trei reproşuri aş avea la adresa şefilor mei, care doresc cu insistenţă să le transmită mai departe până la Minister. Cota de carburant insuficientă, nu poţi să patrulezi 340 de km cu 10 litri de carburant, când a fost cazul s-a suplimentat cota, dar de ce trebuie să te duci să iei mereu când s-a terminat. La posturile de poliţie comunale este deficit de personal. Foarte mulţi tineri agenţi care vin de pe băncile şcolii ajung la posturi şi pe lângă faptul că multe posturi sunt insalubre, vin şi bat la uşa şefilor şi vor să lucreze la oraş, ori trebuie poliţişti şi în comună pentru siguranţa cetăţeanului, sub toate aspectele. Trebuie făcut ceva şi pe linia aceasta, să renovăm şi acele posturi să fie funcţionale. Doresc cu insistenţă să se ajungă până la urechea ministrului să se mărească aceste cote de carburant, mai ales la structurile operative, ordine publică şi rutieră. Cota este insuficientă. Ne-au dotat cu maşini dar vdacă nu se dă cota de carburant la ce folo suficientă la ce folos?", a spus Virgil Bordei.
Cms. şef Ilie Pânzaru, din cadrul IPJ Botoşani, a precizat că la nivelul conducerii instituţiei se cunosc toate aceste probleme, dar că poliţiştii trebuie să se descurce cu ce au.

Prefectul Costică Macaleţi a dispus ca toate solicitările venite din partea sindicatului să fie transmise mai departe Ministerului Afacerilor Interne.
“Sub egida Comisiei de Dialog Social vom trimite la Minister. Poate dacă mai scriem şi noi şi mai sesizăm superiorii poate se întâmplă ceva pozitiv, dar eu sunt încrezător că se întâmplă", a afirmat prefectul.