Singura tentativă de asasinat asupra lui Ceauşescu
"În toamna anului 1983 s-a prevenit şi prima – probabil şi singura – tentativă de asasinat asupra lui Nicolae Ceauşescu. Grupul, constituit încă din 1981, era format dintr-un nucleu de intelectuali, profesori universitari din Bucureşti, legaţi într-un fel sau altul de Cluj: Tudor Bugnariu, primul primar al Clujului după 23 august 1944, fost decan al Facultăţii de Filosofie din Cluj, apoi profesor şi adjunct al ministrului Învăţămîntului; Mircea Stoica, şeful catedrei de Drept de la ASE Bucureşti, care predase şi la Cluj (decedat ulterior în urma unei căderi de la etaj, consemnată ca sinucidere); Simion Pop, fost decan la Facultatea de Drept din Cluj. Toţi aceştia considerau că «suprimarea lui Ceauşescu este singura soluţie de salvare».
Grupului i s-a alăturat apoi clujeanul Raul Volcinschi, fost deţinut politic, Viorel Rovenţiu, Petre Năstase şi Nicolae Stanciu, ultimii trei de profesie şoferi. În noaptea de 8 spre 9 septembrie 1983, cei trei tineri – Rovenţiu, Năstase şi Stanciu – au trecut la acţiune: au spart un post de Miliţie mai izolat, din satul Osica de Sus, judeţul Olt. Au furat două pistoale mitralieră AKM cu pat rabatabil, 500 de cartuşe şi 8 încărcătoare. Conspiratorii aflaseră că în ziua de 17 septembrie 1983, Ceuşescu urma să viziteze CAP-ul din comuna Gostiu, judeţul Giurgiu. Nicolae Stanciu, fiind localnic, cunoştea foarte bine zona. fapt pentru care au stabilit rapid locul ideal pentru atentat: o curbă de 90 de grade, între Braniştea şi Gostiu. Drumul fiind în pantă, coloana oficială era obligată să reducă viteza pînă la 30-40 de kilometri pe oră. Mai mult, pe o distanţă de 100-200 de metri, era o ridicătură de pămînt, înaltă de un metru jumătate, care ar fi permis atentatorilor să domine dispozitivul de gardă al preşedintelui. Spre disperarea atentatorilor, evenimentul nu s-a mai putut produce, întrucît, alertată de dispariţia armelor din Osica, conducerea Securităţii l-a sfătuit pe Ceauşescu să-şi amîne vizita. În zilele următoare, pînă la 24 septembrie 1983, cei trei atentatori au fost prinşi după o urmărire ca în filme, în care grupul operativ de intervenţie al USLA a folosit maşini blindate şţi elicoptere", scrie în ultima sa carte – "Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România" – istoricul Cristian Troncotă. După lectura acestor rînduri, am pornit în căutarea lui Viorel Rovenţiu…
Planul atentatului
Grupul de acţiune l-a însărcinat pe Raul Volcinschi cu misiunea de a racola o echipă capabilă să-l asasineze pe Nicolae Ceauşescu. Raul Volcinschi este fost deţinut politic, condamnat după evenimentele din Ungaria, din 1956, la 25 de ani închisoare. Încă din detenţie, încercînd să evadeze, Volcinschi a bătut şase securişti, creîndu-şi faima de "om de acţiune".
După 8 ani, a fost eliberat în urma Decretului de amnistie din 1964. Soarta a făcut ca în 1981 Volcinschi să-l cunoască într-un parc din Craiova pe Viorel Rovenţiu, de meserie şofer. După ce s-au împrietenit, Volcinschi i-a spus lui Rovenţiu că "ţara are nevoie de oameni ca el" şi i-a propus să participe la un plan de asasinare a lui Ceauşescu. Tînărul de 26 de ani a fost de acord şi a anunţat că are doi prieteni, gata să-l ajute.
După spargerea postului de Miliţie din Osica de Sus, vizita lui Ceauşescu în judeţul Giurgiu s-a amînat. "Trebuia să vină în celebrele vizite de lucru, să vadă producţia la hectar, dar a fost anunţat, povesteşte Rovenţiu. Prin telefon, Raul Volcinschi i-a informat că Ceauşescu se pregătea să viziteze judeţul Călăraşi. Rovenţiu, Năstase şi Stanciu s-au deplasat cu un autoturism furat la Călăraşi. La intrarea în localitate, un echipaj al Miliţiei le-a făcut semn să oprească, dar Rovenţiu, care era la volan, a forţat trecerea. “Am reuşit să scăpăm. Nu puteam să opresc. Ulterior am abandonat maşina, pe care am acoperit-o cu o prelată". Conştienţi că vor fi căutaţi, pentru că se desconspiraseră, cei trei au hotărît să se despartă: Rovenţiu a rămas cu Năstase, iar Stanciu a plecat acasă la Giurgiu. Cum tatăl lui Nicolae Stanciu dezvăluise unor persoane că fiul său este implicat în furtul armelor, pe 24 septembrie 1983, cînd în sfîrşit acesta a ajuns acasă, în satul Remus (Giurgiu), a fost arestat ca din cofă.
2000 de cartuşe şi razii cu elicoptere
Între timp Securitatea împînzise toată zona, Rovenţiu şi Năstase fiind căutaţi în zona Călăraşi – barajul Borcea – localitatea Ovidiu (Constanţa). Acţiunea era condusă chiar de Tudor Postelnicu, şeful Securităţii Statului, şi de generalul Ion Homoşteanu.
"Lîngă Făcăieni, aproape de Feteşti, ne-au turnat nişte săteni, care ne-au văzut odihnindu-ne lîngă o lizieră. Şeful de post, apărut din senin, ne-a cerut actele. Sub ameninţarea pistolului mitralieră, l-am legat de un copac şi am dat drumul la restul. Doar nu era să tragem. Nu furasem actele pentru asta. S-a dat alarma şi sute de miliţieni şi securişti, dotaţi cu elicoptere, ne-au luat urma", îşi aminteşte Rovenţiu. Au reuşit să scape din mai multe încercuiri; s-a tras în ei de sute de ori, însă "noi n-am folosit niciodată armamentul, deşi puteam să-i ciuruim de nenumărate ori". Rovenţiu şi Năstase au trecut Dunărea, îndreptîndu-se spre Deltă, apoi s-au întors. După aproape o săptămînă, pe 29 septembrie, au fost prinşi lîngă comuna Valul lui Traian (Constanţa). Dosarele Securităţii dezvăluie că asupra lor s-au tras nu mai puţin de 2000 de cartuşe…
"Cum mi-au pus cătuşele, a apărut şi Postelnicu. Ofiţerul de lîngă mine tremura tot şi l-am rugat să pună piedica la armă, ca să nu-mi zboare creierii. Fusesem rănit dintr-un ricoşeu al unui glonţ la ochi, sîngeram şi nu vedeam cu un ochi. De atunci am rămas cu o mică pareză. Cu Tudor Postelnicu m-am întîlnit după aia la Jilava, în 1991, unde era şi el arestat, şi am stat mult de vorbă. La început s-a speriat, o cam băgase pe mînecă. Nu-i purtam pică. Normal că şi el s-a eliberat înaintea mea. Cică pe caz de boală… […] Eram respectat de deţinuţi, pentru că toată lumea ştia că am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu. Cu toţi m-am întîlnit acolo, am vorbit şi cu Fane Spoitoru…".
Condamnat la moarte
Au urmat anchetele, unde li s-a aplicat “celebra metodă de tortură "la rotisor", de o echipă condusă de faimosul Tudor Stănică. "În beciurile de la Rahova am fost anchetaţi cîte 18 ore pe zi, de echipe de 4-5 securişti, care lucrau cu schimburi de 6 ore. După 10 zile, termen record în Justiţie, m-au condamnat la moarte". Timp de 80 de zile au stat în celula condamnaţilor la moarte. Părinţii i-au crezut morţi şi le-au făcut pomană. Pedeapsa le-a fost comutată în 25 de ani de închisoare.
Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin sentinţa nr. 63, dosar nr.391/1983, l-a condamnat pe Viorel Rovenţiu la moarte, iar Petre Năstase şi Nicolae Stanciu au primt 20 de ani. "După cum stabilisem înainte, pentru a nu cădea tot grupul, am declarat că doream să jefuim un CEC. În acest sens făcusem şi un jurămînt. În mod cu totul şi cu totul abuziv, celor trei li s-a aplicat alineatul ce prevede "consecinţe deosebit de grave", deşi nu au folosit forţa la comiterea infracţiunii, iar prejudiciul a fost de doar… 14.781 lei!
"Atentatorii nu i-au desconspirat pe bucureşteni… Dosarul de urmărire instrumentat pentru acest caz conţine o sumedenie de banalităţi – rude şi prieteni verificaţi la sînge –, dar nimic despre atentat. Nu excludem nici posibilitatea ca dosarul să fi fost «aranjat» înainte de a fi clasat în arhivă, avînd în vedere că un ordin al lui Tudor Postelnicu interzicea ca în dosarele de Securitate să apară numele secretarului general al Partidului ori al membrilor familiei sale", susţine reputatul istoric Cristian Troncotă.
După un an, prin Decretul nr. 124/1984, emis de fostul Consiliu de Stat, lui Viorel Rovenţiu pedeapsa cu moartea i-a fost comutată la 25 de ani închisoare, iar mai tîrziu, în urma decretului 11/1988, dat de ziua lui Ceauşescu, pe 26 ianuarie, a rămas să execute 20 de ani de închisoare. "Am trecut prin toate puşcăriile posibile, ani de zile am fost izolat şi am purtat lanţuri la mîini şi picioare. Îmi amintesc cu plăcere că în închisoarea de la Aiud am găsit un pui de pisică abandonat. Eram complet izolat şi, ca să nu-l găsească paznicii la controale, îl coboram cu «caleaşca» pe geam, la celula de la etajul inferior. Am făcut asta timp de un an. Mi-a fost cel mai bun coleg al meu în temniţă…".
Eliberat în 1990, închis pînă în 1999!
După evenimentele din decembrie 1989, profesorul Volcinschi a dezvăluit motivul real al celor trei, acela de a-l împuşca pe Ceauşescu. El a solicitat procurorului general al României promovarea unui recurs extraordinar în cazul acestora.
[Gheorghe] Robu a admis cererea de recurs extraordinar, în acelaşi timp suspendînd pedepsele celor trei pînă la 7 mai 1990, cînd urma să se judece recursul. "Corneliu Vadim Tudor ţinea o campanie împotriva lui Robu şi a spus de noi că sîntem nişte terorişti, iar Iliescu nu ne-a graţiat. Am intervenit şi la Voican-Voiculescu, care stătuse cu noi în închisoare, dar acesta ne-a transmis că nu are timp de noi…", dezvăluie Rovenţiu. "Ba mai mult, mi s-a spus că un consilier al lui Iliescu ar fi spus că «nu-l eliberăm, că ăsta l-a ratat pe Ceauşescu, da’ pe Iliescu nu-l scapă». Mult timp s-a crezut că am mai avut arme ascunse…".
Continuarea textului pe Rost Online...
