PSD a stabilit data Referendumului pentru familie

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că referendumul pentru modificarea Constituţiei, în sensul redefinirii căsătoriei, ar putea fi organizat pe 30 septembrie sau în prima duminică a lui octombrie.

"Am discutat şi cu colegii, şi la începutul lunii septembrie, în prima săptămână trebuie să fie votul în Senat pentru declanşarea referendumului, în prima săptămână a lunii septembrie trebuie să fie votul pentru declanşarea referendumului şi referendumul poate fi organizat fie pe 30 septembrie, fie în prima duminică din octombrie. Trebuie să prindem în buget, la rectificare, referendumului. Nu e obligatoriu să fie duminică şi să fie doar o zi referendumul", a declarat, marţi, liderul PSD, Liviu Dragnea, la Parlament.

 

Acesta a adăugat că speră ca în aceeaşi perioadă să fie încheiate dezbaterile cu reprezentanţii societăţii civile. "Sper să se finalizeze discuţiile cu cei implicaţi în subiect, pentru ca la începutul lui septembrie să construim şi să se clarifice multe lucruri în parteneriatul civil. Susţin în continuare că trebuie să avem o astfel de lege. Nu am fost şi nu voi fi nicioată intolerant. Trebuie să clarificăm noţiunea de familie, dar şi parteneriatul civil pentru că orice român trebuie să aibă posibilitate să aibă opţiunea să trăiască cum vrea, fără să deranjeze pe altcineva".

Întrebat dacă susţine posibilitatea dreptului de adopţie pentru cuplurile format din persoane de acelaşi sex, Dragnea a răspuns: "Eu personal am o rezervă aici."

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O polițistă din Botoșani are nevoie de sprijinul comunității: „Andra traversează momente delicate”

astăzi, 11:58

Andra Lichiardopol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani traversează momente delicate și are nevoie urgentă de sprijinul comunității. Copiii ei au fost diagnosti...

Desfășurare de forțe la Dorohoi: Un colet suspect, abandonat într-o unitate bancară, verificat de pirotehniști! (Foto, Video)

astăzi, 11:29

Astăzi, 9 martie, în jurul orei 9:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați, prin apel 112, de către reprezentanții unei unități bancare, cu privire la fa...

Ce salariu trebuie să primești în Botoșani, ca să nu ai grija zilei de mâine!

astăzi, 11:12

Diferențele dintre orașele din România sunt uriașe atunci când vine vorba despre costul vieții. Chirii, utilități, servicii sau chiar prețul alimentelor poate varia semnificativ de ...