Proiect câştigător al liceenilor de la C.N. "Mihai Eminescu", prezentat la Prefectură-FOTO

Prefectul Costică Macaleţi a primit astăzi, 13 mai, vizita a 20 de liceeni de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, echipa unui proiect câştigat de botoşăneni într-o competiţie cu alte 10 licee din ţară. 

Implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în parteneriat cu organizaţia norvegiană Norsensus Mediaforum, proiectul abordează teme precum discriminarea sau fenomenul de bullying, venind cu soluţii pentru ca noile generaţii să depisteze şi să detensioneze orice formă de hărţuială, fie între tineri, fie dinspre cei maturi către noile generaţii.

Concept relativ nou, bullying-ul a fost explicat de liceeni prin sensurile sale de hărţuire verbală sau fizică, întâlnită, din păcate, mult prea des în jurul nostru.
În etapele de început ale proiectului a trebuit să identificăm exemple de bullying şi mulţi dintre noi am rămas uimiţi pentru că am găsit foarte uşor aceste exemple. Vorbim, practic, despre o boală lăsată să se propage mult prea mult. Găsim uşor copii violenţi, care la rândul lor au ajuns astfel pentru că au fost ei înşişi hărţuiţi verbal sau fizic. Este un cerc al violenţei care trebuie închis. Avem nevoie şi de ajutorul liderilor ca dumneavoastră pentru a detensiona, pentru a canaliza energiile pe căi pozitive., sunt fragmente din intervenţiile tinerilor.

În cadrul proiectului câştigat, botoşănenii coordonaţi de profesorul Loredana Ciobanu au realizat până acum o serie de activităţi care să promoveze respectul reciproc şi siguranţa. Workshop-uri de cunoaştere şi de formare a echipelor, concursuri de dezbateri pentru şcoli din întreg judeţul, realizarea unei platforme sociale adresate tuturor elevilor din Botoşani sunt câteva dintre activităţi. În plus, echipa de baza a proiectului va vizita în perioada următoare Norvegia pentru un schimb de experienţă.
Încrederea mea şi a generaţiei mele în voi este foarte mare. Şi, după modul în care vă susţineţi convingerile, sunt sigur că veţi reuşi. Este nevoie şi de multă răbdare pentru schimbarea mentalităţilor, dar şi de acţiune, iar voi faceţi acest lucru. Felicitări!,  a fost mesajul transmis musafirilor de către prefectul Costică Macaleţi.

Prin intermediul proiectului lor, liceenii de la Colegiul Mihai Eminescu au propus ziua de 4 aprilie – ziua anti-bullying la Botoşani.

În finalul vizitei la Prefectură aceştia au prezentat, într-o interpretare deosebită, o colindă socială, ca expresie muzicală a îndemnului la dialog, comunicare, empatie şi toleranţă.






 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...