Asociația Inițiativă pentru Responsabilitate Civică, în calitate de referent național al REȚELEI INTERNAȚIONALE «AVOCA – Reprezentare pentru Victimele Atacurilor Canine», a anunțat că Primăriile din România pot fi trase la răspundere de cetățenii mușcați de câinii fără stăpâni.
Asociația a anunțat că o fetită de 10 ani atacată de un câine fără stăpân în timp ce se întorcea de la școală a obținut dreptate după aproape 2 ani de la atacul suferit și după mai multe procese.
“17000 de euro daune obținute pentru copilul și familia ei care au trecut prin momente teribile: copilul a fost mușcat iar mamă a pierdut sarcină de 20 de săptămâni din cauza șocului suferit. Primăria Mediaș nu și-a asumat niciun moment răspunderea încercând să dea vina pe părinți pentru incident.
2 ani de zile a luptat în instanță Asociația IREC pentru că să obțină dreptate pentru fetiță în vârstă de 10 ani a familiei Lupu din Mediaș care a fost atacată și mușcată de un câine fără stăpân din vecinătatea blocului unde această locuiește împreună cu familia ei, în iunie 2019, în timp ce se întorcea de la școală.
Avocată Carmen Bordei pusă în slujbă apărării victimei, prin eforturile Asociației IREC, a obținut, după 2 ani de luptă în tribunal, 17000 euro daune morale pentru copilul atacat și pentru familia ei, mai ales că această a suferit o dublă tragedie: mamă fetiței, însărcinată fiind la momentul când s-a produs atacul, a pierdut sarcină de 20 de săptămâni din pricină șocului suferit”, a anunțat asociația.
Asociația Inițiativă pentru Responsabilitate Civică a mai adăugat că în momentul de față orice cetățean al țării ar trebui să știe că pentru astfel de lucruri este răspunzătoare și instituția Primarului, acesta având o răspundere directă și personală privind funcționarea corespunzătoare a serviciilor publice locale, intre care se afla si ecarisajul.
Practic, Decizia nr. 1054 din 4 iunie 2020, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în în Buletinul Casației nr. 1/2020, pag. 67-79 stabilește un precedent judiciar important referitor la răspunderea instituției Primarului care este responsabilă pentru activitatea serviciilor publice din subordine, prin urmare în orice situație în care un serviciu public nu funcționează corespunzător, primarul răspunde alături de Unitatea administrativ teritorială, au mai adăugat reprezentanții asociației.