Psihologul spune că mulţi dintre români ar avea nevoie de ajutorul unui specialist şi explică şi de ce: sunt stresaţi de cele două, trei joburi pe care mulţi le au, sunt cocoşaţi de datorii şi au ajuns sclavii creditelor pe care le-au făcut la bănci, spune şeful psihologilor, într-un interviu pentru Adevărul.
De ce nu se odihnesc românii?
Societatea de consum oferă multe produse pe care le vrem. Şi ne înhămăm la jug în credite de tot felul, pentru casă, pentru mobilă, pentru maşină şi ajungem sclavii acestor credite. Şi sunt oameni, sărmanii, care capotează.
Eu nu mă refer aici la oameni cu studii sau fără studii. Sunt oameni de tot felul pentru că, în momentul de faţă, cam tot poporul a înţeles ce înseamnă o bancă, ce înseamnă un credit mai ales în condiţiile în care cu câţiva ani în urmă se dădeau credite "cu buletinul".
Câţi nu au făcut credite în acea perioadă şi au intrat pe urmă în faliment total şi au rămas pe drumuri? E o perioadă grea. Asta este.
Domnule profesor, au românii nevoie mai mult de psiholog decât acum zece ani?
În mod cert. Viaţa este mai dificilă, e mai grea, cu probleme mult mai serioase, cu probleme de ordin social. Încărcătura socială este foarte mare. Sunt oameni care nu rezistă pentru că trebuie să-şi ia două, trei joburi, să muncească de dimineaţa până seara. Sau care au singur job, dar lucrează şi 12-14 ore pe zi.
Sindromul cel mai frecvent este cel de epuizare neuropsihică ce poate să conducă inclusiv la moartea la serviciu. Sunt patroni şi firme care stimulează acest workoholism. Românul de azi nu se mai bucură la sfârşitul de săptămână, nu se odihneşte şi nu se recuperează.
Ce pot să vă spun? Că poate să vină Sfântul Părinte Papa de la Roma să spună: "Oameni buni, staţi şi voi un weekend acasă. Nici nu vă cer să mergeţi la biserică, dar măcar odihniţi-vă, pentru că este demenţial ritmul în care trăieşte societatea modernă". E o goană teribilă!
Care ar fi problemele cu care se confruntă liceenii?
Liceenii sunt mai puternic marcaţi de căutarea de sine. Ei vor să găsească răspunsuri, au şi un acut simţ al dreptăţii. Încep să vadă nedreptăţile, notele puse greşit, pilele, relaţiile, cunoştinţele. Nu întotdeauna profesorii sunt corecţi, nu întotdeauna aceşti liceeni primesc recompensa sau pedeapsa potrivită, iar asta îi pune într-un conflict puternic cu ceea ce simt şi cred.
Tânăra generaţie nu este în niciun caz o generaţie tembelizată. Sunt judecători severi a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. În plus, toate problemele de ordin emoţional sunt trăite mult mai amplu. Marea problemă a tuturor, şi copii şi adolescenţi este aceea că nu au încredere să vorbească cu propriii lor părinţi, considerând că ei sunt depăşiţi şi că nu merită să le spună problemele lor, pe motiv că le face morală sau că le vor planifica existenţa.
Ce pericole apar atunci când decid să nu discute cu părinţii?
Dacă nu există o persoană neutră, atunci vor alege lumea străzii, lumea găştilor, cei care oferă un soi de protecţie, de forţă şi de dominare. Forţa, dominarea şi mediocritatea şi resursele financiare sunt modele de urmat. E o aşa-zisă categorie de persoane care constituie modele de urmat.
E o aşa-zisă categorie de persoane care este de succes, dar sunt modele foarte proaste. Personalitatea tinerilor se formează prin raportarea la modele. Trebuie să facem în aşa fel încât profesorii sau oamenii cu realizări deosebite să constituie modele pentru tineri.
