Premieră în România. Peste 7 milioane de români riscă amendă!

După 16 ani de la înființarea sistemului, s-a acordat prima sancțiune. 

Premieră importantă pentru toți proprietarii de case și apartamente din România. După 16 ani de la înființarea sistemului de asigurări obligatorii a locuinței, s-a acordat prima sancțiune. Doar 2,3 milioane de locuințe din cele peste 9,7 milioane înregistrate în România au o asigurare PAD.

Ce trebuie făcut pentru a evita amenda.

Toți proprietarii de case și apartamente din România, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligați prin lege să încheie asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor(PAD), emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID).

Legea care reglementează acest sistem prevede că cei care nu dețin o asigurare pot fi sancționați, inclusiv cu amenzi de până la 500 de lei. Totuși, până acum, din motive mai degrabă electorale (amenzile trebuie date de Poliția Locală, care ține de Primărie) nu au fost aplicate sancțiuni, precizează Economica.net.

Săptămâna aceasta, însă, a venit cu o premieră. Poliția locală a Municipiului Pașcani, județul Iași, a aplicat prima sancțiune din România în baza legii 260/2008 privind asigurarea locuințelor, conform www.newspascani.ro.

Este vorba doar de un avertisment, însă acesta poate fi un semnal că se aplică și amenzi. În România sunt înregistrate peste 9,7 milioane de locuințe, dintre care doar 2,3 milioane erau asigurate la final de 2024. Altfel spus, circa 7,4 milioane de proprietari riscă să plătească amendă.  Mai mult, procentul de 23% locuințe asigurate înregistrat la nivel național este ridicat de orașele mari, întrucât media din orașele medii și comune nu sare de 11-12%.

În prezent, polița obligatorie de asigurare împotriva dezastrelor (PAD) costă 130 de lei pentru locuințele din materiale moderne și 50 de lei pentru cele din chirpici, iar acoperirea este de maxim 100.000 de lei și, respectiv, 50.000 de lei. Sunt acoperite strict riscurile de cutremur, inundație și alunecări de teren.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei hectare de vegetație uscată pârjolite de flăcări la Vorniceni!

astăzi, 08:17

Două incendii de vegetație uscată au izbucnit, ieri după-amiază, în localitățile Mănăstirea Doamnei și Vorniceni. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flă...

Andrei Dumiter „a explodat”, după FCSB - FC Botoșani 3-2: „Ironii. Așa este țara”

astăzi, 07:58

FC Botoșani a pierdut in extremis pe Arcul de Triumf, scor 2-3, cu FCSB în cadrul etapei a 5-a din SuperLigă. Pentru bucureșteni au marcat Joao Paulo (minutul 10) și Daniel Bîrligea...

Mâța care a mâncat canarul (VIDEO)

astăzi, 07:15

Un vecin îi spune altuia: - Pisica ta a făcut un zgomot îngrozitor noaptea trecută. Celălalt îi răspunde: - Așa este. De când mi-a mâncat canarul, crede că...