Specialiştii cardiologi, cei care resuscitează pacienţii intraţi în moarte clinică, sunt frapaţi de cele descrise de cei întorşi la viaţă după ce funcţiile vitale au încetat. Chiar şi cei fără şcoală, care nu au citit în viaţa lor nimic despre acest subiect, povestesc exact cele descrise în studiile de caz: în acele momente trec printr-un tunel întunecat, apoi percep lumini puternice, uneori colorate, iar unora li se proiectează în minte peisaje mirifice şi îşi văd rudele deja dispărute, care le vorbesc, le fac semne sau îi cheamă să le fie aproape. Altora le apar ca într-un fel de vis imagini relaxante - fluturi, peisaje extraordinare - şi simt o căldură şi o linişte deosebite.
Specialist în cardiologie, Dan Mihail Datcu, şeful Clinicii "C.I. Negoiţă" de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, descrie cazul unui doctor ginecolog care i-a povestit ce a simţit în acele momente.
"Cu ani în urmă fusese cu soţia la plajă, la mare, şi a simţit că face o tulburare de ritm. Avea des astfel de tulburări, prezenta o tahicardie ventriculară nesusţinută. Atunci i-a spus soţiei: du-mă la spital că nu mi-e bine. A ajuns la Serviciul de Terapie Intensivă şi ironia sorţii a făcut ca alături să fie un medic care fusese operat la stomac. În timp ce doctorii stăteau de vorbă, la un moment dat, medicul operat de stomac, care era anestezist, îl vede pe celălalt că şi pierde cunoştinţa şi că face convulsii. Nu era nici o soră sau alt membru al personalului medical în momentul acela în secţie, aşa că anestezistul a luat defibrilatorul şi a acţionat. Ginecologul mi-a povestit că în acele momente a simţit că s-a pierdut într-un tunel întunecat, că la capăt era o luminiţă pe care vroia s-o atingă şi nu reuşea deloc şi că atunci a izbucnit o flacără puternică - momentul în care doctorul l-a defibrilat şi s-a trezit", a povestit profesorul Dan Mihail Datcu. Medicul ieşean spune că studiul unor astfel de cazuri s-a făcut încă de pe vremea execuţiilor prin ghilotinare.
Au existat destule cazuri de moarte clinică semnalate la Iaşi, care i-au stârnit interesul.
"Puţini dintre cei care au trăit aşa ceva vorbesc. Ar fi interesant de ştiut ce se întâmplă în momentul morţii. S-au emis mai multe ipoteze, dar sunt încă în lucru. Se poate spune că viaţa continuă în momentul desprinderii violente a unei părţi din corp, chiar şi a capului după decapitare. Poate fi vorba de un minut-două, nu mai mult. Acelaşi lucru e valabil şi la infarct. La un infarct cu complicaţii vitale este exact momentul când trebuie intervenit, uneori chirurgical, alteori prin tratament electric – şocuri".
Resuscitarea prin metode chirurgicale cere timp şi e mai greu de făcut, pentru că este vorba de efectuarea unei incizii urmate de o intervenţie pe cord.
"Trebuie umblat acolo unde rotiţa e înţepenită şi trebuie unsă puţin". În cazul celor care îşi revin se poate spune că avem de a face cu un fel de inerţie a vieţii. "În ce priveşte moartea clinică s-au popularizat sporadic astfel de cazuri ce se întâmplă frecvent la ATI", spune profesorul Datcu.
La Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi am stat de vorbă şi cu medicul primar Ioan Fermeşanu. "Pe mine m-a şocat cazul unei bolnave pe care o ştiam foarte bine, o femeie de la ţară care n-avea informaţii - nu a citit ea reviste de popularizare, ştiinţifice, care suferise un infarct şi era internată într-un salon obişnuit, nu la Terapie Intensivă. Tot din cauza inimii a intrat în fibrilaţie ventriculară şi a stat n stop cardio –respirator câteva minute, pentru că a durat până să fie adus defibrilatorul, s-a făcut masaj cardiac, s-a făcut şoc extern. Când şi-a revenit am vorbit cu ea şi i-am povestit ce s-a întâmplat. A povestit că a simţit exact ce se scrie în literatură. A zis că la un moment dat a văzut o lumină foarte mare în faţă şi mergea foarte fericită pe un câmp înverzit şi foarte frumos, iar mama ei şi o fetiţă care murise îi făceau semne. Ăsta-i singurul caz la care am rămas frapat, pentru că o persoană fără multă carte a putut să spună aşa ceva".
În Moldova sunt cunoscute şi alte cazuri de pacienţi care au trecut prin astfel de experienţe. Şocant este cel al ieşeanului Gheorghe Ungureanu, care şi-a revenit după aproape 30 de minute, timp în care s-a aflat în moarte clinică. Bărbatul a povestit că a simţit cum se desprinde de propriul trup şi a avut acea senzaţie de decorporalizare, plutind undeva în salon deasupra medicilor şi asistentelor care încercau să-l salveze. După aceea a părut că se scufundă într-un tunel negru şi a simţit ceva rece, apoi cald. Ungureanu a făcut stop cardio-respirator pe căldură toridă, la 21 iunie 2001, în timp ce mergea să-şi plătească întreţinerea. S-a scurs aproape o jumătate de oră în care nu a avut puls şi nu a respirat până la sosirea ambulanţei, când au început manevrele de resuscitare. Medicii nu-şi explică nici astăzi cum de bărbatul nu a rămas cu sechele având în vedere faptul că a stat atât timp fără ca inima şi creierul să-i fie oxigenate.
Un alt caz cunoscut este cel al lui Gheorghe Marin, din Huşi, care avea cu puţin peste 30 de ani când a intrat în moarte clinică. Acesta suferea de tahicardie paroxistică. A ajuns la spital cu pulsul ridicat şi după un minut, două, inima a încetat să-i mai bată. Bărbatul a simţit o stare de moleşeală. Apoi a văzut cu ochii lui cum pe monitor s-a făcut o linie dreaptă. "Vedeam ca nişte cerculeţe şi dreptunghiuri şi la final o lumină roz", a povestit el după incident. Apoi l-a văzut ca prin ceaţă pe medicul care îi făcuse şocuri electrice şi îi încălzise astfel pieptul. Un alt pacient, din Vaslui, a povestit medicilor cele simţite după un astfel de moment. El a descris acel puţ adânc, întunecat, apoi foarte multe culori plăcute văzului, senzaţia de decorporalizare, scăderi şi creşteri de temperatură. Un alt bolnav aflat într-o situaţie limită la Terapie Intensivă a amintit de peisaje extrem de frumoase, de dialoguri cu personaje de basm şi chiar cu fluturi şi de culori plăcute, care formau un imens curcubeu.
jurnalul.ro
