Sindicatul Europol a anunțat începerea, de luni, a acțiunilor de protest derulate de polițiști în fața prefecturilor, prin care cer aplicarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice.
„Începând cu data de 13 decembrie, trecem la cea de-a doua etapă de proteste, cu prezență fizică, ce se vor desfășura în fața prefecturilor din toată țară, urmând ca pe data de 16 decembrie să fim prezenți în fața MAI, iar în 17 decembrie în fața celor 3 partide politice aflate la guvernare”, a transmis Sindicatul Europol.
În Botoșani, pichetarea se va desfășura miercuri, între orele 11:00 și 13:00. Inițiatorii estimează participarea a cel mult 100 de persoane, cu respectarea măsurilor de protecție prevăzute în contextul pandemiei.
Sindicaliștii menționează că „obiectivul adunării publice îl constituie nemulțumirile manifestate față de înghețarea salariilor polițiștilor și menținerea inechităților salariale prin neaplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 153/2017 comparativ cu celelalte categorii de bugetari și indexarea pensiilor militare cu indicele inflației”.
„Este foarte important să participăm activ la toate formele de protest și să-i determinăm pe guvernanți să respecte Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Este de apreciat implicarea manifestată de miile de colegi care, începând cu 1 decembrie, au aplicat avertismente scrise pentru faptele contravenționale constatate. Această primă formă de protest a generat primele reacții din partea ministrului finanțelor, care a recunoscut că obiectul protestului este legitim și că trebuie aplicată legea salarizării”, mai precizează sindicaliștii.
Astfel de manifestări au fost organizate în Botoșani și în urmă cu două săptămâni. Ulterior, Sindicatul Polițiștilor și Personalului Contractual (SPPC) din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), organizația „Diamantul”, Sindicatul Național al Polițiștilor de Frontieră și cel al Polițiștilor de Penitenciare au înaintat Instituției Prefectului un memoriu, prin care reclamă faptul că salariile angajaților din apărare, ordine publică și siguranță națională au fost înghețate prin ordonanțe de urgență, având ca efecte suspendarea repetată a aplicării cadrului legislativ de salarizare (Legea 153/2017), dezechilibre și discriminare.
Reprezentanții Poliției solicită abrogarea art. I din OUG 226/2020, prin care se anulează aplicarea etapizată a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, de la 1 ianuarie 2021, respectiv acordarea unei jumătăți din diferența salarială rezultată dintre cuantumul actual și cel prevăzut în lege, pentru 2022. Angajații structurilor de ordine publică cer, de asemenea, actualizarea și individualizarea sporurilor acordate.
„Problema salarizării polițiștilor trenează din anul 2010, deci de 11 ani. De atunci și până în prezent au fost emise trei legi ale salarizării. Toate sporurile polițiștilor au fost anulate. De-a lungul anilor, salariu minim brut a fost majorat, dar în 2016, salariul polițiștilor era mai mic decât venitul pe țară. Ministerul a folosit acele sporuri înghețate la nivelul anului 2010, pentru a crește artificial salariul polițiștilor și a putea depăși salariul minim brut pe economie, la acea vreme de 1250 de lei. În 2017-2018, din nou s-a mărit salariul minim. Ministerul trebuia să aplice acest cuantum brut în mod curat, la care să adauge acele sporuri din 2010. Nu s-a întâmplat, din contră, Ministerul a cumulat salariul minim brut cu acele sporuri”, a spus Bogdan Tudosă, lider al Sindicatului „Diamantul”.