Dacă îl întrebi pe Ion când a sosit, spune "octombrie 2001" aproape fără a se gândi, și își amintește totul bine: că avea prieteni la Torino, că a dat anunț în ziar pentru că se gândea să lucreze ca instalator și că l-a sunat un domn sicilian. Își amintește că a obținut imediat mai mult decât ceea ce cerea.
Însă Ion (în Italia i se spune Giovanni), 32 de ani, care a plecat din Bacău când avea 20 de ani, astăzi are doar un bilet spre Timișoara, în trenul plin pe jumătate în care i-a întâlnit pe reporterii ziarului "La Stampa", care scriu: "Ion duce în România o bucățică din viața noastră. Pentru că îl ascultăm și noi povestindu-și înfrângerea, și alții la fel ca el, loviți de criza economică la fel cum suntem și noi, privați de o siguranță - chiar și de o bucurie - pe care nu știam să o prețuim".
La Timișoara îl așteaptă iubita lui, care a lucrat de doi ani ca barman la Torino, dar nu a fost pusă în regulă și din acest motiv s-a întors deja. A găsit imediat de lucru. Și Ion a găsit de muncă în România: "Mai multe locuri de muncă, ca să spun adevărul".
A ales un loc de muncă de subordonat la o întreprindere care face utilaje industriale, deschisă de cineva care a lucrat și el în Italia în anii de aur. Însă Ion suferă pentru că este nevoit să plece din Italia. "Nu e chiar așa simplu." Ion amintește aproape fără a se opri toate locurile de muncă unde îl chemau să lucreze - "numai la Napoli, la Bari și în Sardegna nu am fost" - , pentru că dacă cineva era bun în munca sa, avea o mulțime de oportunități. De aceea vorbește despre toți patronii săi italieni ca despre niște amici. Criza i-a afectat mai întâi pe ei și apoi și pe el.
Vorbește ca un italian și el, acum: "Ca meseriaș cu partita Iva trebuie să plătești înscrierea, chiar dacă nu faci nimic, și taxele sunt monstruoase. Nu mai merită să-ți deschizi o afacere". La Torino, spune, declinul a început în 2006, după Olimpiade. Apoi tot mai rău. Iar el, care a venit să lucreze ca instalator, a învățat să facă de toate. Acum pleacă, ce rămâne din toate astea?
"Nu știu. A fost perioada cea mai bună a vieții mele, în care m-am format. Acum am 32 de ani, dar mă simt, din cauza plecării, ca și cum aș avea 40".
El a petrecut 12 ani în Italia și deja se simte italian.
Ce să spună fiii de români născuți în Italia care nu acceptă ideea de a se întoarce în țara de origine a părinților? "Sunt două lumi prea îndepărtate. Amenință cu sinuciderea dacă le vorbești despre asta", spune Ion.
Nu pleacă numai românii. Financial Times a vorbit despre fuga chinezilor din Italia, iar Jiang, profesor chinez de 34 de ani care lucrează la Roma, explică că "acum 5 ani nimeni nu și-ar fi pus problema. Acum nu mai gândesc astfel: sunt mulți chinezi care vor să se întoarcă acasă, unde crește bunăstarea și există mai multe oportunități decât în Italia".
Cifrele oficiale vorbesc de 38.000 de plecări în 2011. În realitate, mai scrie La Stampa, sunt mult mai mulți, având în vedere că alte surse instituționale vorbesc de 450.000 de imigranți care s-au întors în țările lor în ultimii ani.
gazetaromaneasca.com
