Sâmbătă dimineaţă, mare agitaÅ£ie la sediul unui agent economic din BotoÅŸani. Mai tineri sau mai trecuÅ£i de prima tinereÅ£e, Alexandru, Cătălin, Florin, George, Răzvan ÅŸi Alexandra, Mihaela, Manuela ÅŸi Mirela s-au trezit odată cu zorii. Au început să încarce în maÅŸini tot ce au adunat în ultima lună pentru niÅŸte sufleÅ£ele necăjite ÅŸi nevinovate că s-au născut într-o lume ce le pare potrivnică. Au strâns bani, au făcut diverse achiziÅ£ii, au strâns de prin case ce li s-a părut că ar fi mai de folos unor copii ÅŸi au pornit către ViiÅŸoara, înÅŸirând mai multe maÅŸini pe ÅŸosea.
Când convoiul a ajuns pe toloaca de lângă curtea Floricăi, femeia păzea o oală cu apă pusă la fiert pentru hăinuÅ£ele celor mici. Avea lacrimi în ochi pentru că, doar cu o seară înainte, Ramona, fata cea mai mare, ÅŸi copiii ei, Viorel ÅŸi Robert, se adăpostiseră în casa ei ÅŸi aÅŸa micuţă la câte suflete încap în ea.
Cu gura plină de cristale de zahăr ÅŸi cu ochii scânteind larg a mirare, Gabriela, Răzvan, Daria ÅŸi mezinul David, cărora li se adăugă copilaÅŸii Ramonei, numără de la geam pe toÅ£i cei care au năvălit în curtea lor, cărând preÅ£ioasele daruri.
David, cel mai mic dintre ei ÅŸi miracolul Floricăi, zâmbeÅŸte ÅŸtirb când în casă intră musafirii, iar Daria mai, mai s-ar arunca în braÅ£ele lor. Gabriela, de 10 ani, ÅŸi Răzvan, de 8 ani, sunt lideri, coordonând "gloata" de micuÅ£i care se bagă peste tot ÅŸi se miÅŸcă fără oprire.
DistracÅ£ia începe atunci când din maÅŸini sunt descărcate o cadă, o chiuvetă, o canapea, două pachete cu plăci ce vor forma mai târziu două dulapuri pentru hăinuÅ£e, un covor ÅŸi multe, multe sacoÅŸe ÅŸi saci. Într-o cameră începe montarea dulapurilor, în baie se instalează cada ÅŸi chiuveta, în cealaltă cameră se aÅŸează covorul cel nou ÅŸi canapeaua ce va odihni trupurile obosite de muncă.
Åži pe bună dreptate, pentru că băieÅ£ii cei mari ai Floricăi erau la câmp, la adunat ciucălăi pentru foc. Åži asta pentru că de la ultima vizită la ViiÅŸoara, preotul Vasile Găină, "îngerul păzitor" al familiei Floricăi, a făcut ce ÅŸtie mai bine ÅŸi cu banii trimiÅŸi de oameni cu suflet a tocmit un meÅŸter care a făcut o sobiţă, astfel ca iarna să nu-i prindă nepregătiÅ£i.
"AÅŸa ne învaţă Sfântul Vasile cel Mare, să ajutăm efectiv ÅŸi continuu pe cei aflaÅ£i în nevoie. Pentru că dacă ai ajutat pe săraci, ai mângâiat pe cei în suferinţă ÅŸi ai dat ajutor celor aflaÅ£i în stare de nevoie, toate acestea Hristos le primeÅŸte ca făcute Lui ÎnsuÅŸi", glăsuieÅŸte părintele ÅŸi vorbele sale se aÅŸează ca o pătură călduţă peste tinerii înfriguraÅ£i ÅŸi emoÅ£ionaÅ£i.
Pentru musafiri e de lucru ÅŸi niciunul nu stă degeaba. Se schimbă între ei, îÅŸi pasează responsabilităţi, au treabă. Curând, dulapurile sunt gata montate, numai bune de pus la locul lor. Se face loc în cameră, se schimbă locuri, se mai pune una, alta, apoi e rândul sacoÅŸelor ÅŸi al sacilor.
Apar hăinuÅ£e, jucării, ghetuÅ£e de iarnă ÅŸi pantofi. Bucuria copiilor atinge punctul culminant când primesc tot felul de pluÅŸuri moi ÅŸi pufoase în care îÅŸi îngroapă feÅ£ele, alintându-se. Gabriela îi supraveghează cu privire de om mare, atentă ca fiecare să aibă câte ceva în mânuţă. PrimeÅŸte ÅŸi ea o jucărie ÅŸi îÅŸi aduce aminte că ÅŸi ea e copil astfel că îÅŸi permite să zâmbească larg de sub căciuliÅ£a roÅŸie.
Florica zâmbeÅŸte cu lacrimi în ochi. Copiii ei tocmai au învăţat că încă mai există solidaritate ÅŸi le mulÅ£umeÅŸte tuturor pentru eforturile făcute. Musafirii însă au învăţat o lecÅ£ie importantă: indiferent cât de grea Å£i se pare viaÅ£a, undeva, o mână de copii ÅŸi-ar dori să aibă măcar o jumătate din ce ai tu.
"Nu mi-am putut închipui că se poate trăi în condiÅ£iile astea, aÅŸa de greu, cu atâtea lipsuri. Mi se pare groaznic de trist", spunea unul dintre "musafiri".
Părintele Vasile îi liniÅŸteÅŸte însă, spunându-le că harul lui Dumnezeu păzeÅŸte fiecare casă de necăjiÅ£i ÅŸi de unde primesc o lingură de mâncare, aceasta va spori, să-i îndestuleze pe toÅ£i.
"Să nu-i judecăm, asta e cel mai important. Se spune că Dumnezeu a împărÅ£it mintea, la unii le-a dat mai mult, la alÅ£ii mai puÅ£in. Nu este treaba noastră să ne întrebăm de ce unii acÅ£ionează într-un fel ÅŸi alÅ£ii nu. Dacă putem însă să-i ajutăm pe cei în nevoie, să o facem. Dacă nu, să ne vedem de treburile noastre ÅŸi de greÅŸelile noastre pentru că pentru ele vom da socoteală la un moment dat. De ce să-i ajutăm? Pentru că am fi putut fi noi cei în nevoie ÅŸi în necaz. La asta să ne gândim mereu, că noi sau copiii noÅŸtri suntem binecuvântaÅ£i că nu avem asemenea necazuri. Copiii nu sunt vinovaÅ£i ÅŸi dacă facem ceva, pentru ei să facem", ne sfătuieÅŸte părintele Vasile Găină, iar binecuvântarea lui le umple sufletul de mulÅ£umire musafirilor că au făcut un lucru bun.
Treaba e terminată, echipa se strânge la maÅŸini ÅŸi îÅŸi ia rămas bun de la femeia cu care viaÅ£a nu a fost darnică decât în lacrimi ÅŸi necazuri. Dar viaÅ£a merge înainte, cu speranţă. Cu speranţă ÅŸi cu gândul că au făcut un lucru bun pornesc spre casă ÅŸi
musafirii. A fost o zi de sâmbătă de care nu vor uita prea curând.
